Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Monede comemorative de 2 EUR – seria 2012

Unele descrieri ale monedelor de pe această pagină au fost preluate din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și, prin urmare, pot fi ușor diferite de alte materiale publicate pe acest website.

Luxemburg

Obiectul comemorării: Căsătoria Marelui Duce Moștenitor Prințul Guillaume cu Contesa Stéphanie de Lannoy

Descriere: Moneda prezintă în partea centrală, la stânga, efigia Alteței Sale Regale Marele Duce Henri, iar la dreapta efigia Marelui Duce Moștenitor Prințul Guillaume, suprapusă peste cea a Contesei Stéphanie. Pe marginea inferioară a părții centrale, cuvintele „PRËNZENHOCHZAÏT” și „LËTZEBUERG” apar deasupra anului „2012”, care este flancat de simbolul monetăriei și de inițialele directorului monetăriei. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1,4 milioane de monede

Data emiterii: decembrie 2012

Cetatea Vaticanului

Obiectul comemorării: Cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor

Descriere: În partea centrală a monedei figurează o familie, iar pe fundal Domul din Milano, orașul-gazdă al celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor. Evenimentul are loc o dată la trei ani, având drept scop evidențierea rolului familiei în patrimoniul comun al umanității, și reflectă caracterul universal al acesteia, precum și contribuția sa la latura umană a vieții oriunde în lume. Scena familială este încadrată de denumirea evenimentului și de cea a Cetății Vaticanului în limba italiană, precum și de anul „2012”. Simbolul monetăriei, „R”, figurează între băiat și mama sa. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 115 000 de monede

Data emiterii: octombrie 2012

Finlanda

Obiectul comemorării: Aniversarea a 150 de ani de la nașterea artistei Helene Schjerfbeck

Descriere: În partea centrală a monedei este redat autoportretul stilizat al artistei, însoțit de numele acesteia, „HELENE SCHJERFBECK”, și de anii între care a trăit, „1862-1946”, inscripționați pe verticală în partea stângă și, respectiv, în partea dreaptă. La baza portretului, în stânga, sunt gravate literele „FI” indicând țara emitentă și anul emiterii („2012”). Simbolul monetăriei este poziționat pe cercul interior al monedei, imediat sub data nașterii și data morții. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 2 milioane de monede

Data emiterii: septembrie 2012

Malta

Obiectul comemorării: Reprezentarea majoritară 1887

Descriere: Desenul părții centrale a monedei, care a fost creată de artistul maltez Gianni Bonnici, prezintă o mulțime care sărbătorește în fața Palatului guvernatorului din Valletta. Cuvintele „MALTA – Majority representation 1887” sunt înscrise de-a lungul marginii superioare a părții centrale, în timp ce anul emiterii, „2012”, este redat la baza imaginii. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 430 000 de monede

Data emiterii: septembrie 2012

Principatul Monaco

Obiectul comemorării: Aniversarea a 500 de ani de la obținerea suveranității principatului Monaco de către Lucien I Grimaldi

Descriere: Partea centrală a monedei prezintă efigia lui Lucien I Grimaldi, din profil, privind spre stânga. Inscripția „1512 SOUVERAINETE DE MONACO 2012” formează un arc în jurul efigiei, de-a lungul cercului interior al monedei, fiind flancată, în partea inferioară, de două diamante ornamentale, precum și de cornul abundenței (simbolul Monetăriei din Paris) în partea stângă și, respectiv, de marca atelierului de gravură („fleurette”) în partea dreaptă. Numele fondatorului principatului, „Lucien Ier”, este gravat deasupra simbolului monetăriei. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 100 000 de monede

Data emiterii: iulie 2012

Franţa

Obiectul comemorării: Centenarul nașterii abatelui Pierre, recunoscut în Franța ca ocrotitor al săracilor

Descriere: În partea centrală a monedei sunt redate, în stânga, portretul abatelui Pierre purtând bine-cunoscuta sa beretă, poziționat ușor descentrat, și, în dreapta, logoul fundației care îi poartă numele, incluzând un microtext cu întrebarea „Et les autres?”, deviza sa preferată pentru a ne reaminti că nu ar trebui să uităm niciodată să îi ajutăm pe ceilalți. Inscripția „Centenaire de la naissance de l’abbé Pierre” formează un arc în jurul portretului, de-a lungul cercului interior al monedei, fiind flancată, în partea stângă, de cornul abundenței (simbolul Monetăriei din Paris) și de literele „RF” indicând țara emitentă și, în partea dreaptă, de marca atelierului de gravură („fleurette”). Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1 milion de monede

Data emiterii: iulie 2012

Portugalia

Obiectul comemorării: Capitală culturală europeană în anul 2012, orașul Guimarães din nordul Portugaliei

Descriere: Partea centrală a monedei prezintă profilul stilizat al lui Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei, alături de sabia sa și de Castelul Guimarães, considerat locul întemeierii Portugaliei ca națiune independentă în secolul al XII-lea. În partea stângă a imaginii se află scutul portughez, deasupra cuvântului „PORTUGAL”. În partea dreaptă jos figurează inscripția „GUIMARÃES 2012”, cu logoul capitalei culturale europene Guimarães 2012. De-a lungul marginii inferioare a părții centrale se află simbolul monetăriei, „INCM”, și numele graficianului, „JOSÉ DE GUIMARÃES”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 520 000 de monede

Data emiterii: iunie 2012

Belgia

Obiectul comemorării: Cea de-a 75-a aniversare a concursului „Regina Elisabeta”

Descriere: Partea centrală a monedei prezintă logoul concursului „Regina Elisabeta”, suprapus peste profilul din stânga al Reginei Elisabeta, cea care a inițiat acest concurs de muzică clasică în anul 1937. În partea stângă este inscripționată marca directorului monetăriei (o pană), iar în partea dreaptă este redat simbolul monetăriei (efigia Arhanghelului Mihail). Într-un semicerc paralel cu marginea inferioară a părții centrale figurează inscripția „QUEEN ELISABETH COMPETITION”, iar anii „1937-2012”, care marchează cea de-a 75-a aniversare a concursului, sunt gravați de-a lungul marginii superioare. În dreapta imaginii, literele „BE” se referă la țara emitentă. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 5 milioane de monede

Data emiterii: mai 2012

Italia

Obiectul comemorării: Centenarul morții lui Giovanni Pascoli

Descriere: Partea centrală a monedei prezintă portretul lui Giovanni Pascoli, poet din regiunea Romagna și reprezentant de seamă al literaturii italiene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Portretul este flancat, în stânga, de anul morții poetului („1912”), simbolul monetăriei („R”) și literele „M.C.C.” reprezentând inițialele graficienei Maria Carmela Colaneri și, în dreapta, de anul emiterii („2012”), redat imediat deasupra monogramei Republicii Italiene („RI”). Inscripția „G. PASCOLI” formează, sub portret, un arc paralel cu marginea inferioară a părții centrale a monedei. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 15 milioane de monede

Data emiterii: aprilie 2012

Spania

Obiectul comemorării: Catedrala din Burgos – seria „Patrimoniul mondial UNESCO”

Descriere: Partea centrală a monedei prezintă Catedrala „Sfânta Maria” din Burgos, care poartă hramul Fecioarei Maria și este vestită pentru grandoarea și originalitatea arhitecturii sale. Construcția catedralei a început în anul 1221 și, nouă ani mai târziu, clădirea funcționa deja ca lăcaș de cult, deși lucrările au continuat, cu intermitențe, până în anul 1567. Edificiul a purtat inițial amprenta stilului gotic de inspirație franceză, dar, în secolele al XV-lea și al XVI-lea, i-au fost adăugate caracteristici tipice stilului renascentist. Denumirea țării emitente, „ESPAÑA”, și anul, „2012”, sunt redate deasupra imaginii, la stânga și, respectiv, la dreapta acesteia. Simbolul monetăriei (litera „M” cu coroană deasupra) este poziționat în partea dreaptă. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 8 milioane de monede

Data emiterii: martie 2012

Țările zonei euro

Obiectul comemorării: Zece ani de existență a bancnotelor și monedelor euro

Descriere: În partea centrală a monedei, concepută de Helmut Andexlinger de la Monetăria Austriei și aleasă de cetățenii și rezidenții zonei euro drept moneda comemorativă comună pentru anul 2012, este reprezentată lumea sub forma simbolului euro, ilustrând modul în care euro a devenit un actor important pe scena internațională în ultimii zece ani. Elementele din jurul imaginii principale simbolizează importanța euro pentru omul obișnuit (reprezentat de membrii unei familii), pentru lumea finanțelor (clădirea Eurotower), pentru schimburile comerciale (o navă), pentru industrie (o fabrică), precum și pentru sectorul energetic și domeniul cercetării-dezvoltării (două turbine eoliene). Inițialele graficianului, „A.H.”, se regăsesc (la o privire foarte atentă) între navă și Eurotower. De-a lungul marginii superioare și al celei inferioare ale părții centrale a monedei figurează țara emitentă și, respectiv, anii „2002-2012”. Moneda va fi emisă de toate țările din zona euro. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: diferă de la o țară la alta

Data emiterii: ianuarie 2012 pentru toate țările din zona euro, exceptând San Marino (mai 2012)

Luxemburg

Obiectul comemorării: Marele Duce Henri și Marele Duce Guillaume al IV-lea – seria „Dinastia Marilor Duci”

Descriere: Moneda prezintă în partea centrală, la stânga, efigia Alteței Sale Regale Marele Duce Henri, suprapusă peste cea a străbunicului său, Marele Duce Guillaume al IV-lea, ambii privind spre dreapta, numele „HENRI” și, respectiv, textul „GUILLAUME IV † 1912” fiind redate la baza imaginii. În partea superioară figurează anul „2012”, flancat la stânga și la dreapta de simbolul monetăriei (caduceul lui Mercur) și de marca directorului monetăriei (o barcă cu vele), precum și de cuvintele „GRANDS-DUCS DE LUXEMBOURG”. Orașul Luxemburg se profilează pe fundal. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1,4 milioane de monede

Data emiterii: ianuarie 2012

Germania

Obiectul comemorării: Landul Bavaria

Descriere:În partea centrală a monedei, concepută de Erich Ott, este redat unul dintre cele mai renumite repere ale Bavariei, Castelul Neuschwanstein (vedere dinspre est), cu clădirea porții în prim-plan, cu turnurile și foișoarele romantice ale castelului propriu-zis și cu munții maiestuoși pe fundal. La baza imaginii este înscrisă denumirea landului, „BAYERN”. În partea dreaptă este gravat simbolul monetăriei respective (A, D, F, G sau J), iar în partea stângă sunt inscripționate inițialele graficianului. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene, cu litera „D” în partea superioară și „2012” în partea inferioară, indicând țara și, respectiv, anul emiterii.

Tirajul emisiunii: 30 de milioane de monede

Data emiterii: ianuarie 2012