Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Publicările de date financiare legate de schimbările climatice

Combaterea schimbărilor climatice pornește de la date fiabile. Numai atunci când dispunem de astfel de date, ne putem măsura cu exactitate impactul asupra climei și putem înțelege riscurile cu care ne confruntăm. Acesta este fundamentul unor măsuri pertinente și eficace.

Ce tip de informații publicăm?

Publicările noastre de date oferă informații detaliate despre amprenta de carbon și riscurile legate de schimbările climatice ale activelor financiare deținute de Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale din zona euro, denumite colectiv „Eurosistemul”. Transparența sporită se referă la faptul că putem să înțelegem mai bine impactul climatic al portofoliilor noastre, să adoptăm decizii mai avizate cu privire la atingerea obiectivelor noastre climatice și să îi ajutăm pe alții să înțeleagă mai bine riscurile climatice și impactul acestora. Începând cu anul 2023, BCE și băncile centrale din Eurosistem vor publica cu frecvență anuală date financiare legate de schimbările climatice.

În timp, aceste publicări de date vor reflecta eforturile noastre de a decarbona portofoliile în concordanță cu obiectivele Acordului de la Paris și ne vor ajuta să ne monitorizăm progresele și să fundamentăm viitoarele ajustări ale măsurilor noastre, dacă este necesar.

Ce acoperă publicările de date?

BCE publică date privind activele financiare ale portofoliilor pe care băncile centrale din Eurosistem le dețin în scopuri de politică monetară. În plus, toate băncile centrale din Eurosistem publică date privind portofoliile lor care nu au legătură cu politica monetară și pe care fiecare dintre aceste bănci le gestionează sub responsabilitate proprie.

O abordare armonizată în zona euro

Toate publicările de date sunt elaborate în concordanță cu cadrul minim comun de publicare de date al Eurosistemului, bazat pe recomandările Grupului operativ privind publicările de date financiare legate de schimbările climatice și ale Parteneriatului pentru elementele financiare ale contabilității carbonului.

O listă a publicărilor de date ale Eurosistemului este furnizată mai jos.

Prezentare generală a publicărilor Eurosistemului de date financiare legate de schimbările climatice (2022)

Zona euro

Banca Centrală Europeană

Austria

Oesterreichische Nationalbank

Belgia

Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique

Cipru

Central Bank of Cyprus

Croația

Hrvatska narodna banka

Estonia

Eesti Pank

Finlanda

Suomen Pankki - Finlands Bank

Franța

Banque de France

Germania

Deutsche Bundesbank

Grecia

Bank of Greece

Irlanda

Banc Ceannais na hÉireann/Central Bank of Ireland

Italia

Banca d’Italia

Letonia

Latvijas Banka

Lituania

Lietuvos bankas

Luxemburg

Banque centrale du Luxembourg

Malta

Bank Ċentrali ta’ Malta/Central Bank of Malta

Portugalia

Banco de Portugal

Slovacia

Národná banka Slovenska

Slovenia

Banca Slovenije

Spania

Banco de España

Țările de Jos

De Nederlandsche Bank

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Mai mult pe aceeași temă

Mai multe informații privind publicările de date

Întrebări frecvente

Toate paginile din această secțiune