Fețele naționale

5 cenți

Andorra

La data de 30 iunie 2011, Andorra a semnat un acord monetar cu Uniunea Europeană. Prin urmare, Andorra poate utiliza euro ca monedă oficială și poate emite propriile monede euro. Toate monedele redau cele douăsprezece stele ale drapelului european.

Pe monedele de 1 cent, 2 cenţi și 5 cenți sunt înfățișate capra neagră de Pirinei și o acvilă de munte.

Andorra


Austria

Austria a optat pentru realizarea unei serii de monede care să ilustreze flori, elemente arhitecturale și personalităţi din istoria sa. Elementele grafice au fost alese de un juriu național și pe baza unui sondaj public. Artistul austriac Josef Kaiser a conceput elementele grafice. Caracteristica acestei monede este primula alpină, ce face parte dintr-o serie florală şi simbolizează datoria ecologică şi rolul Austriei în dezvoltarea politicii de mediu a Comunităţii.

Austria


Belgia

Concepția grafică a monedelor euro emise de Belgia a fost realizată de Jan Alfons Keustermans, directorul Academiei Municipale de Arte Frumoase din Turnhout. Există trei serii de monede în circulație. Toate cele trei serii sunt valabile.

Prima serie prezintă efigia Regelui Albert al II-lea în partea centrală a monedei, monograma regală – litera „A” înscrisă sub o coroană −, înconjurată de cele douăsprezece stele care simbolizează Europa, și anul emiterii fiind gravate pe inelul exterior.

În anul 2008, Belgia a adus unele modificări concepției grafice a monedelor pentru a se conforma orientărilor Comisiei Europene. Pe monedele din a doua serie este, de asemenea, redată efigia Regelui Albert al II-lea, dar monograma regală și anul emiterii sunt inscripționate acum în partea centrală a monedei, la fel și simbolul monetăriei și codul de țară pentru Belgia, „BE”.

În 2014, Belgia a introdus cea de-a treia serie de monede euro, care îl înfățișează pe Regele Philippe alături de monograma sa regală, „FP”, și codul de țară pentru Belgia, „BE”. Simbolurile monetăriei apar de o parte și de cealaltă a anului emiterii.

Belgia


Cetatea Vaticanului

Patru serii de monede emise de Cetatea Vaticanului se află în circulație. Toate cele patru serii sunt valabile.

Prima serie, care prezintă efigia Papei Ioan Paul al II-lea, a fost emisă între anii 2002 și 2005.

A doua serie, emisă în perioada iunie 2005-martie 2006, ilustrează stema cardinalului șambelan, șeful interimar al statului Cetatea Vaticanului, suprapusă peste emblema Camerei Apostolice, în centrul monedei. Partea superioară a desenului este înconjurată de un semicerc format din cuvintele „SEDE VACANTE” și din anul emisiunii, gravat cu cifre romane, „MMV”. Numele graficianului, „D. LONGO”, apare în partea din stânga jos a elementelor centrale, iar inițialele gravorului sunt înscrise în partea din dreapta jos, respectiv „MAC inc” (pe monedele de 1 cent și de 20 de cenți), „LDS inc” (pe monedele de 2 cenți și de 50 de cenți), „ELF inc” (pe monedele de 5 cenți și de 1 EUR) și „MCC inc” (pe monedele de 10 cenți și de 2 EUR).

A treia serie, emisă în perioada aprilie 2006-decembrie 2013, îl prezintă pe Papa Benedict al XVI-lea. În partea stângă sunt marcate inițialele graficianului („DL”).

A patra serie îl înfățișează pe Papa Francisc și a fost emisă prima dată în luna ianuarie 2014.

Monedele fiecărei serii redau cele douăsprezece stele ale drapelului european, cuvintele „CITTÀ DEL VATICANO”, anul emiterii și simbolul monetăriei, „R”.

Cetatea Vaticanului


Cipru

Muflonul apare pe monedele de 1 cent, 2 cenţi și 5 cenți și este o specie de oaie sălbatică din Cipru, reprezentativă pentru natura sălbatică a insulei.

Cipru


Estonia

Pe fața națională a tuturor diviziunilor monetare estoniene sunt redate aceleași elemente grafice. Acestea prezintă o hartă geografică a Estoniei și cuvântul „Eesti”, care înseamnă „Estonia”.

Estonia


Finlanda

Finlanda a optat pentru trei concepții grafice care au la bază motive similare celor folosite anterior pentru monedele naționale. Monedele de 1 cent, 2 cenți, 5 cenţi, 10 cenţi, 20 de cenţi și 50 de cenți redau leul heraldic finlandez într-o reproducere a desenului realizat de sculptorul Heikki Häiväoja. Acest simbol a fost utilizat sub diverse forme pentru mai multe monede finlandeze de-a lungul timpului, de exemplu pe moneda de 1 marcă între anii 1964 și 2001.

Finlanda


Franța

Pentru realizarea feței naționale a monedelor euro franceze au fost examinate peste 1 200 de modele grafice. Un juriu prezidat de ministrul economiei și finanțelor a ales trei motive grafice, fiecare destinat unei anumite diviziuni monetare.

Juriul a fost format din experți în numismatică, artiști, un fost membru al Comisiei Europene (Christine Scrivener), membri ai parlamentului, directorul Monetăriei franceze, Emmanuel Constans, gravorul general Pierre Rodier și actrița Irène Jacob, precum și din membri ai asociațiilor profesionale. Aceștia au selectat elementele grafice prezentate în continuare.

Monedele de 1 cent, 2 cenţi și 5 cenți o înfăţişează pe Marianne, o tânără feminină cu trăsături bine definite, care întruchipează dorinţa creării unei Europe solide şi durabile. Concepția grafică îi aparține lui Fabienne Courtiade, gravoare la Monetăria din Paris.

Franța


Germania

Funcționari germani și experți în numismatică au ales trei modele grafice diferite pentru monedele euro germane. Monedele de 1 cent, 2 cenţi și 5 cenți redau motivul crenguței de stejar, amintire a vechilor pfenigi germani. Grafica acestora a fost concepută de profesorul Rolf Lederbogen.

Germania


Grecia

Ministrul economiei naționale și guvernatorul Bank of Greece au ales elementele grafice pentru monedele euro grecești dintr-un set de propuneri prezentate de un comitet tehnic și artistic național. Autorul motivelor declarate câștigătoare a fost sculptorul Georges Stamatopoulos, sponsorizat de Bank of Greece. Există o concepție grafică diferită pentru fiecare valoare nominală. Această monedă prezintă o navă-cisternă, simbol al spiritului inovator al marinei grecești.

Grecia


Irlanda

Guvernul irlandez a hotărât ca pe toate diviziunile monetare irlandeze să fie reprezentat același motiv național. Acestea ilustrează harpa celtică, simbol tradițional al Irlandei, încadrată de anul emisiunii și de inscripția „Éire” – denumirea țării în limba irlandeză. Grafica harpei a fost concepută de Jarlath Hayes.

Irlanda


Italia

În Italia, grafica monedelor euro a făcut obiectul unui scrutin realizat de un comitet național, format din tehnicieni și artiști, înainte de a fi prezentată națiunii pe cel mai important canal național de televiziune, RAI UNO. Pentru fiecare valoare nominală a fost selectată o grafică diferită, creată pe baza unor capodopere realizate de artiști italieni faimoși. Grafica prezintă Amfiteatrul Flavian, pe care împăratul Vespasian a început să îl construiască în jurul anului 75 d. Hr. și care a fost inaugurat de împăratul Titus în anul 80 d. Hr.

Italia


Letonia

Pe moneda de 5 cenți este redată stema mică a Republicii Letonia. Graficianul care a conceput-o este Laimonis Šēnbergs.

Letonia


Lituania

Monedele euro lituaniene prezintă stema Republicii Lituania, Vytis, denumirea țării emitente, „LIETUVA”, și anul emiterii, „2015”. Monedele redau, de asemenea, cele douăsprezece stele ale drapelului european și au fost realizate de sculptorul Antanas Žukauskas.

Lituania


Luxemburg

Yvette Gastauer-Claire a conceput grafica monedelor de comun acord cu Casa Regală și Guvernul Luxemburgului.

Toate monedele redau efigia Alteței Sale Regale Marele Duce Henri. De asemenea, pe acestea este inscripționat anul emiterii, iar cuvântul „Luxemburg” este scris în limba luxemburgheză („Lëtzebuerg”).

Luxemburg


Malta

Monedele de 1 cent, 2 cenți și 5 cenți prezintă altarul templului preistoric Mnajdra, construit în jurul anului 3600 î. Hr. pe o colină joasă, cu vedere spre mare.

Malta


Monaco

Există două serii de monede în circulație.

Alteța Sa Regală Prințul Rainier al III-lea este reprezentat pe moneda de 2 EUR din prima serie. Un portret dublu, redându-i pe Alteța Sa Regală Prințul Rainier al III-lea și pe Alteța Sa Regală Prințul Moștenitor Albert, apare pe moneda de 1 EUR. Monedele de 10 cenți, 20 de cenți și 50 de cenți prezintă sigiliul princiar. Monedele de 1 cent, 2 cenți și 5 cenți ilustrează stema prinților suverani ai Principatului Monaco.

A doua serie prezintă, pe monedele de 1 EUR și de 2 EUR, efigia Alteței Sale Regale Prințul Albert al II-lea. Monograma Alteței Sale Regale Prințul Albert al II-lea apare pe monedele de 10 cenți, 20 de cenți și 50 de cenți. Monedele de 1 cent, 2 cenți și 5 cenți au ca desen principal stema prinților suverani ai Principatului Monaco.

Monaco


Portugalia

Trei modele grafice diferite au fost selectate dintre cele prezentate la concursul național privind moneda euro. Graficianul Vítor Manuel Fernandes dos Santos, care s-a inspirat din simboluri istorice și din sigiliile primului rege al Portugaliei, Dom Alfonso Henriques, a câștigat concursul cu motivele prezentate în continuare. Monedele de 1 cent, 2 cenți și 5 cenți prezintă primul sigiliu regal, datând din 1134, alături de inscripția „Portugal”.

Portugalia


San Marino

Monedele de 1 cent, 2 cenți și 5 cenți ilustrează al treilea turn (Montale), Statuia Libertății și, respectiv, primul turn (Guaita).

San Marino


Slovacia

Monedele de 1 cent, 2 cenți și 5 cenți înfățișează Vârful Kriváň din Munții Tatra, un simbol al suveranității națiunii slovace, și stema națională a Slovaciei.

Slovacia


Slovenia

Imaginea unui semănător este redată pe această monedă.

Slovenia


Spania

Monedele Spaniei ilustrează trei concepte grafice ce redau următoarele elemente: efigia Regelui Juan Carlos I, efigia lui Miguel de Cervantes și profilul catedralei din Santiago de Compostela. Grafica monedelor a fost ușor modificată în anul 2010 pentru a respecta orientările comune emise de Comisia Europeană. Anul, de exemplu, este inscripționat acum în partea centrală a monedei.

Monedele de 1 cent, 2 cenţi și de 5 cenți: catedrala din Santiago de Compostela, o bijuterie a arhitecturii romanice spaniole și una dintre cele mai renumite destinații de pelerinaj din lume, este înfățișată pe aceste monede. Monedele ilustrează fațada monumentală a Obradoiro, un splendid exemplu de artă spaniolă barocă, începută în anul 1667 de Jose del Toro și Domingo de Andrade. Construcţia a fost finalizată în secolul al XVIII-lea de Fernando Casas y Novoa.

Spania


Țările de Jos

Pentru prima serie de monede euro, Țările de Jos au selectat două modele grafice realizate de Bruno Ninaber van Eyben, ambele prezentând portretul Reginei Beatrix. Există două serii de monede în circulație. Ambele serii sunt valabile.

Cea de-a doua serie, introdusă în anul 2014, prezintă efigia Regelui Willem-Alexander și poartă inscripția „Willem-Alexander Koning der Nederlanden” (Regele Țărilor de Jos).

Monedele de 1 cent, 2 cenți, 5 cenți, 10 cenți, 20 de cenți și 50 de cenți:

Prima serie: efigia Reginei Beatrix apare încercuită de inscripția „Beatrix Koningin der Nederlanden” (Regina Țărilor de Jos).

A doua serie: cuvintele „Willem-Alexander Koning der Nederlanden” (Regele Țărilor de Jos) sunt suprapuse peste efigia Regelui Willem-Alexander. Simbolurile monetăriei apar de o parte și de cealaltă a numelui.

Țările de Jos