Pentru persoanele cu deficiențe de vedere

„O concepție grafică destinată nevăzătorilor și persoanelor cu deficiențe de vedere răspunde necesităților oricărui cetățean.” Acesta a fost principiul care a stat la baza strânsei cooperări cu European Blind Union (Uniunea Europeană a Nevăzătorilor) în etapa de concepere a euro în anii '90 și care a condus la introducerea în concepția grafică a bancnotelor și a monedelor euro a unor elemente pe care persoanele cu deficiențe de vedere se pot baza. Pentru informații suplimentare (disponibile numai în limba engleză) cu privire la această cooperare, consultați EBU.

Bancnotele

Caracteristici principale:

  • Dimensiuni diferite: cu cât valoarea nominală a bancnotei este mai importantă, cu atât dimensiunea acesteia este mai mare.
  • Culori dominante: bancnotele consecutive au culori puternic contrastante. Bancnota de 5 EUR are culoarea gri, iar cea de 10 EUR are culoarea roșie. Bancnota de 20 EUR este albastră, cea de 50 EUR este portocalie, iar cea de 100 EUR este verde. Bancnota de 200 EUR are culoarea galben-maronie, iar cea de 500 EUR este violetă.
  • Cifrele care indică valoarea nominală au dimensiuni mari.
  • Imprimare în relief, ușor de perceput la atingere.
  • Caracteristici tactile pe marginile bancnotelor de 200 EUR și de 500 EUR. Aceste caracteristici tactile nu apar pe bancnota de 100 EUR, care are aceeași lățime ca și bancnotele cu valoare nominală mai mare.

Monedele

Caracteristici principale:

  • Diferite dimensiuni, forme, culori și muchii.
  • Greutate diferită – cu cât valoarea este mai mare, cu atât moneda este mai grea (cu excepția monedei de 1 EUR).
  • Grosime diferită – cu cât valoarea este mai mare, cu atât moneda este mai groasă (cu excepția monedelor de 1 EUR și de 2 EUR).
  • Valori nominale clar marcate pe fața europeană a monedelor.

Muchii diferite

2 EUR

Monedele de 2 EUR au caractere gravate pe muchia fin zimțată.

1 EUR

De-a lungul muchiei, monedele de 1 EUR au trei grupe de zimți fini combinate cu trei porțiuni netede.

50 de cenți 10 cenți

Monedele de 10 cenți și de 50 de cenți au crestături fine de-a lungul muchiei.

20 de cenți

Monedele de 20 de cenți sunt netede și prezintă șapte părți dantelate de-a lungul muchiei (în formă de „floare spaniolă”).

5 cenți 1 cent

Monedele de 1 cent și de 5 cenți au muchia netedă.

2 cenți

Monedele de 2 cenți sunt netede și au o canelură de-a lungul muchiei.