Ce este un creditor de ultimă instanță?

26 august 2019

Ce este un creditor de ultimă instanță?

Un creditor de ultimă instanță este orice persoană sau entitate la care apelezi atunci când ai nevoie urgentă de fonduri și când ai epuizat toate celelalte opțiuni. De regulă, băncile apelează la creditorul lor de ultimă instanță atunci când nu pot obține finanțarea de care au nevoie pentru activitățile zilnice. Aceasta se poate întâmpla în perioadele de turbulențe financiare, când băncile pot manifesta neîncredere cu privire la creditarea lor reciprocă și un mare număr de oameni pot dori brusc să își retragă banii din conturile lor bancare.

În astfel de situații, băncile centrale acționează în calitate de creditor de ultimă instanță. Băncile centrale au deținut în mod tradițional acest rol, întrucât sunt principalele responsabile de asigurarea bunei funcționări a piețelor financiare și de stabilitatea sistemului financiar. Astfel, acestea contribuie la protejarea populației și a companiilor împotriva dificultăților care pot apărea atunci când băncile se confruntă cu probleme.

Cine este creditorul de ultimă instanță în zona euro?

BCE și cele 19 bănci centrale naționale împart rolul de creditor de ultimă instanță.

Care este rolul băncilor centrale naționale?

Băncile centrale naționale din zona euro asigură ultima plasă de siguranță pentru băncile care nu pot obține din altă parte finanțarea de care au nevoie. Această plasă de siguranță este denumită „asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență” (emergency liquidity assistance – ELA). În zona euro, împrumuturile acordate ca asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență sunt furnizate de banca centrală națională a țării în care își are sediul banca aflată în dificultate. Banca centrală națională suportă, de asemenea, orice costuri sau riscuri care pot apărea.

Care este rolul BCE?

Deși băncile centrale naționale sunt responsabile de furnizarea asistenței pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență, activitățile întreprinse de acestea în calitate de creditori de ultimă instanță sunt verificate și monitorizate de BCE. Consiliul guvernatorilor BCE poate limita asistența în situații de urgență sau poate formula obiecțiuni cu privire la aceasta, dacă două treimi dintre membrii săi își exprimă acordul în acest sens. Totuși, aceștia pot formula obiecțiuni numai în cazul în care consideră că asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență ar interfera cu politica monetară a BCE sau cu obiectivele și misiunile Eurosistemului.

Aceasta înseamnă că băncile care se confruntă cu dificultăți financiare vor fi salvate întotdeauna, indiferent de situație?

Nu, lucrurile nu stau astfel. Nu există nicio garanție că o bancă va primi de la banca sa centrală națională asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență. De fapt, au fost introduse norme stricte și trebuie îndeplinite anumite condiții.

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență nu este pentru oricine

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență este destinată numai băncilor solvabile

Pentru a se califica pentru acest tip de asistență, băncile pot fi nelichide, dar trebuie să fie solvabile. A fi nelichide înseamnă că băncile s-ar putea confrunta la momentul respectiv cu dificultăți privind rambursarea tuturor deponenților lor. A fi solvabile înseamnă că pot face acest lucru pe termen lung. O bancă poate deveni nelichidă, rămânând totuși solvabilă, întrucât fondurile sale ar putea fi blocate în împrumuturile pe termen mai lung pe care le-a acordat clienților.

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență are numai caracter temporar

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență are numai caracter temporar

După cum sugerează și denumirea, acest tip de asistență este destinat numai situațiilor de urgență și va fi acordat numai în circumstanțe neprevăzute. După ce situația revine la normal, asistența este stopată, iar împrumuturile trebuie rambursate.

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență costă

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență costă

Băncile centrale naționale acceptă garanții de o calitate mai redusă pentru împrumuturile acordate ca asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență decât pentru finanțarea acordată în situații normale. Întrucât aceasta sporește riscurile, băncile centrale aplică garanțiilor o marjă de ajustare a valorii (haircut) și percep băncilor o rată a dobânzii mai ridicată.

Băncile centrale sunt conștiente de faptul că băncile ar putea fi tentate să își asume mai multe riscuri sau riscuri mai mari dacă au certitudinea că cineva le va sări în ajutor în cazul în care nu își pot rambursa datoriile. Această situație poartă denumirea de „hazard moral”. Aplicate cu consecvență, normele prezentate mai sus contribuie la prevenirea hazardului moral.

De ce este important ca băncile să aibă un creditor de ultimă instanță?

Deși este solventă, dacă o bancă nu poate răspunde solicitărilor clienților și creditorilor săi pe termen scurt, clienții pot avea temeri cu privire la siguranța banilor lor, ceea ce ar putea conduce la retrageri masive de numerar din conturile bancare. Băncile ar putea apoi da faliment. Consecințele unei astfel de evoluții pot fi de amploare.

  • Oamenii și-ar putea pierde locurile de muncă. Atunci când o bancă dă faliment, creditarea companiilor încetează brusc. Întreprinderile s-ar putea afla astfel în incapacitatea de a plăti salariile sau de a achiziționa materii prime, de exemplu, și s-ar putea confrunta cu dificultăți în ceea ce privește menținerea pe linia de plutire a companiilor din structura lor.
  • Repercusiunile s-ar putea extinde. Întrucât băncile sunt interconectate, problemele de la o bancă s-ar putea răspândi la altele. Foarte curând, ar avea de suferit nu numai clienții băncii afectate, ci și clienții multor altor bănci. Consecințele pentru companii, locuri de muncă și deponenți s-ar putea intensifica, având, în cele din urmă, un impact asupra întregii economii. Dacă se ajunge aici, foarte adesea, contribuabilii sunt cei care sfârșesc prin a acoperi deficitul creat.

Pe scurt, atunci când o bancă centrală acționează în calitate de creditor de ultimă instanță, aceasta poate preveni numeroase dificultăți pentru populație și pentru companii.

O clipă! Dar dacă o autoritate guvernamentală, și nu o bancă, se confruntă cu dificultăți financiare? Le furnizează băncile centrale și lor asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență?

Nu, acest lucru este ilegal în zona euro. Dacă autoritățile guvernamentale ar putea solicita finanțare de la băncile centrale, capacitatea băncii centrale de a menține stabilitatea prețurilor ar fi compromisă, iar independența sa ar fi subminată. Din acest motiv, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene interzice BCE și băncilor centrale naționale să finanțeze autoritățile guvernamentale.