Un ghid rapid privind politicile macroprudențiale

24 mai 2017

Ce înseamnă „macroprudențial”?

Prefixul „macro” indică faptul că politicile sau măsurile se referă la întregul sistem financiar sau la părți semnificative ale acestuia, și nu la instituții financiare individuale. În schimb, politicile de supraveghere sau de reglementare destinate instituțiilor financiare individuale sunt cunoscute drept „politici microprudențiale”.

„Prudență” este un alt cuvânt pentru „precauție”, care presupune chibzuință, iar politicile prudențiale se referă la măsuri care promovează practici solide și limitează asumarea de riscuri. Prin urmare, politicile macroprudențiale ar trebui să contribuie la asigurarea faptului că toată lumea adoptă o abordare prudentă a riscurilor care ar putea deveni sistemice, mai exact a riscurilor care se referă la întreaga sferă financiară.

Ce sunt politicile macroprudențiale și la ce servesc?

Autoritățile macroprudențiale monitorizează sistemul financiar și identifică riscurile și vulnerabilitățile. Pot fi introduse politici care să contracareze aceste riscuri și vulnerabilități, limitând acumularea în continuare și propagarea acestora la nivelul sistemului financiar.

Cu alte cuvinte, pot fi aplicate politici pentru a evita ca aceste riscuri să afecteze sistemul financiar într-un mod mai generalizat sau să devină sistemice.

În cazul materializării unui risc sistemic, furnizarea de către sistemul financiar a serviciilor și produselor financiare necesare ar putea fi perturbată, ajungând chiar să afecteze semnificativ creșterea economică și bunăstarea cetățenilor.

Aceste efecte au fost observate în timpul crizei financiare care a început în anul 2017, o serie de țări din Europa fiind afectate de recesiune și multe bănci necesitând susținere.

Așadar, în esență, rolul politicilor macroprudențiale este acela de a promova stabilitatea financiară. Un sistem financiar stabil și solid permite într-o măsură mai mare contracararea șocurilor și evitarea celor mai nefavorabile efecte ale crizelor financiare.

Exemple de riscuri care ar putea deveni sistemice

  • Formarea de bule ale prețurilor activelor: atunci când prețurile activelor, precum locuințe, depășesc cu mult valoarea lor intrinsecă, riscul unei scăderi bruște a prețurilor respective devine periculos
  • Asumarea de riscuri excesive de către bănci
  • Niveluri excesive ale îndatorării companiilor și populației

Ce măsuri adoptă autoritățile pornind de la aceste politici?

Autoritățile (adesea, băncile centrale) pot adopta o serie de măsuri destinate contracarării directe a riscurilor.

De exemplu, instituțiilor financiare (de regulă, bănci) li se poate solicita să pună deoparte capital suplimentar – pentru a face față unor evenimente și șocuri neprevăzute –, aceste amortizoare de capital putând varia în timp și fiind mai ridicate în cazul unor tipuri de instituții.

Acest lucru poate fi valabil în special pentru instituțiile de importanță sistemică, respectiv a căror situație de dificultate ar avea un efect de propagare semnificativ la nivelul sistemului financiar.

Alternativ, politicile macroprudențiale pot restricționa activitățile instituțiilor financiare, de exemplu prin stabilirea de condiții pentru acordarea de credite ipotecare.

De exemplu, ar putea fi impusă o limită pentru suma pe care cei care doresc să achiziționeze o locuință o pot împrumuta, raportată la costul unei locuințe sau la veniturile lor. Aceste plafoane pot fi utilizate pentru a calma o piață imobiliară caracterizată de o creștere rapidă a prețurilor locuințelor și, implicit, a datoriilor asociate creditelor ipotecare.

Care sunt autoritățile macroprudențiale în UE?

  • Banca Centrală Europeană
  • Comitetul european pentru risc sistemic
  • Autoritățile naționale desemnate – de regulă, bănci centrale sau autorități de supraveghere financiară – din cele 28 de state membre

Pe scurt: ce este sistemul financiar?

O rețea de interacțiuni

Sistemul financiar reprezintă o rețea complexă de dependențe și interacțiuni între diferiți participanți.

Bănci și societăți de asigurare

Băncile și societățile de asigurare acționează ca intermediari prin direcționarea fondurilor de la cei care doresc să acorde împrumuturi sau să investească la cei care doresc să obțină împrumuturi.

Piețe

Piețele financiare, precum cele ale obligațiunilor și cele monetare, stabilesc, de asemenea, conexiuni directe între împrumutători și împrumutați.

Sisteme de plăți

În același timp, sistemele de plăți și de decontare a operațiunilor cu titluri de valoare, „rețeaua de conducte” a piețelor financiare, asigură un flux sigur de bani și de active financiare.