Sediul principal

„Noul sediu al BCE este o clădire modernă pentru o bancă centrală modernă.”

(Mario Draghi, președintele BCE)

BCE a ales amplasamentul Grossmarkthalle (fosta piață de gros a orașului) pentru construirea noului său sediu. După finalizarea lucrărilor de construcție, BCE a început să își desfășoare activitatea, din noiembrie 2014, într-o clădire modernă și sustenabilă, construită pentru a-i îndeplini cerințele specifice.

Videoclip privind evoluția construcției

Declarații-cheie

„Sunt încântat de faptul că am fost cel care a supervizat finalizarea proiectului de construcție, la care au contribuit numeroase persoane de-a lungul anilor. Toți cei implicați au depus un volum de muncă uriaș într-un interval scurt pentru a finaliza clădirea și a ne permite să ne mutăm în anul 2014.”

Vítor Constâncio
Vicepreședintele BCE, responsabil de proiectul de construcție

„Viziunea mea privind noul sediu a fost construirea unei clădiri care să combine arhitectura foarte veche cu cea ultramodernă. Totodată, noi nu ne-am dorit doar să oferim personalului birouri și săli de ședințe funcționale și comfortabile, ci și să creăm un punct de întâlnire aici, la Frankfurt, în inima Europei. Cred că am reușit acest lucru.”

Werner Studener
Șeful Direcției generale administrație din cadrul BCE și coordonator al proiectului privind noul sediu al BCE

„Acestă clădire, în planificarea și construcția căreia m-am implicat zi de zi în ultimii 16 ani, prinde acum viață – obiectiv la a cărui realizare echipa mea și cu mine muncim de mult timp. A fost construită de către personal pentru personal și sunt extrem de mândru de echipa mea și de ceea ce am realizat.”

Thomas Rinderspacher
Manager de proiect din partea BCE pentru proiectul privind noul sediu al BCE

Date și cifre

turn de birouri cu o înălțime de 185 m +++ lungime de 250 m corespunzând Grossmarkthalle +++ suprafață totală de 120 000 m² +++ 700 de copaci plantați în perimetrul noului amplasament+++ 6 000 de panouri pe fațada turnului de birouri +++ 14 grinzi de oțel în atrium +++ 73 km de rosturi refăcute pe fațadă