Strategia de politică macroprudențială

Obiectivul ultim al politicii macroprudențiale este menținerea stabilității financiare. Acesta include sporirea rezilienței sistemului financiar și limitarea acumulării de vulnerabilități, în vederea atenuării riscurilor sistemice și a asigurării furnizării eficace în continuare de servicii financiare pentru economia reală.

Limitarea riscurilor sistemice

Riscurile sistemice pot apărea ca urmare a unor șocuri macroeconomice severe, a unor dezechilibre financiare, printre care expansiunea excesivă a creditului, gradul de îndatorare și necorelări ale scadențelor, precum și a unor efecte de contagiune.

Pentru limitarea riscurilor sistemice, politicile macroprudențiale vizează:

  • prevenirea acumulării excesive de riscuri generate de factori externi și de deficiențe ale pieței, pentru atenuarea fluctuațiilor ciclului financiar (dimensiune temporală);
  • sporirea rezilienței sectorului financiar și limitarea efectelor de contagiune (dimensiune transversală);
  • încurajarea unei perspective la nivelul sistemului în ansamblu în domeniul reglementării financiare, pentru a crea un set corespunzător de stimulente pentru participanții pe piață (dimensiune structurală).

Instrumente

Regulamentul privind MUS atribuie competențe în domeniul macroprudențial atât autorităților naționale, cât și BCE; prin urmare, responsabilitatea pentru politicile macroprudențiale este partajată (articolul 5). Instrumentele de politică macroprudențială pot fi grupate în funcție de trei categorii:

  • măsuri bazate pe capital;
  • măsuri bazate pe debitor;
  • măsuri bazate pe lichiditate.

Aceste instrumente sporesc reziliența sistemului financiar prin majorarea amortizoarelor de capital și lichiditate și includ, de exemplu, amortizoarele de capital pentru instituții de importanță sistemică la nivel mondial și alte instituții de importanță sistemică, indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate și indicatorul de finanțare stabilă netă. Autoritățile naționale și BCE pot impune amortizoare anticiclice pentru contracararea acumulării ciclice de riscuri sistemice. În cazul în care sunt prevăzute în cadrul național, autoritățile naționale pot impune și măsuri bazate pe debitor care restricționează creditarea, mai exact pentru creditele ipotecare, la nivelul debitorului individual.

Interacțiunile politicii macroprudențiale

Politica macroprudențială nu poate fi analizată izolat; există interacțiuni importante între măsurile de politică microprudențială, cele de politică macroprudențială și cele de politică monetară.

Interacțiuni cu politica monetară

Politica monetară și cea macroprudențială interacționează în principal prin intermediul canalului lor de transmisie comun la nivelul sistemului financiar și, în special, al sistemului bancar. Cele două domenii se pot completa reciproc în ceea ce privește asigurarea stabilității prețurilor și a stabilității financiare.

Instrumentele macroprudențiale pot fi utilizate în mod selectiv și specific pentru limitarea riscurilor la adresa stabilității financiare, chiar și într-un mediu economic caracterizat de rate scăzute ale inflației. Structura instituțională a zonei euro permite BCE să valorifice avantajele unui set de informații comun și ale unui cadru analitic consecvent.

Interacțiuni cu supravegherea bancară

Supravegherea microprudențială și politica macroprudențială se completează reciproc prin aspectele diferite pe care se axează. Politica microprudențială sporește reziliența instituțiilor financiare individuale, iar politica macroprudențială consolidează reziliența la riscurile care se manifestă la adresa sistemului financiar în ansamblu.

Ședințele periodice ale Forumului macroprudențial reunesc Consiliul guvernatorilor BCE și Consiliul de supraveghere în vederea menținerii unei înțelegeri comune a situației din sectorul financiar.