Uniunea Economică și Monetară (UEM)

În luna iunie 1988, Consiliul European a confirmat obiectivul de realizare progresivă a Uniunii Economice și Monetare (UEM). Acesta a desemnat un comitet prezidat de Jacques Delors, la vremea aceea președintele Comisiei Europene, care să studieze și să propună etapele concrete de realizare a acestei uniuni.

Comitetul a avut următoarea componență: guvernatorii băncilor centrale naționale ale statelor care făceau parte, la acea dată, din Comunitatea Europeană (CE); Alexandre Lamfalussy, pe atunci directorul general al Băncii Reglementelor Internaționale (BRI); Niels Thygesen, profesor de știinte economice, Danemarca, și Miguel Boyer, pe atunci președinte al Banco Exterior de España.

Raportul Delors întocmit de acest comitet propunea realizarea uniunii economice și monetare în trei etape distincte, dar evolutive.

Etapele Uniunii Economice și Monetare (UEM)

Prezentare generală

PRIMA ETAPĂ
de la 1 iul. 1990
libertatea deplină de derulare a operațiunilor cu capital
intensificarea cooperării între băncile centrale
utilizarea liberă a ECU (unitate monetară europeană care a precedat euro)
îmbunătățirea convergenței economice
A DOUA ETAPĂ
de la 1 ian. 1994
înființarea Institutului Monetar European (IME)
instituirea interdicției de finanțare a sectorului public
consolidarea coordonării politicilor monetare
consolidarea convergenței economice
finalizarea procesului de realizare a independenței băncilor centrale naționale, cel târziu până la data înființării Sistemului European al Băncilor Centrale
derularea activităților pregătitoare pentru a treia etapă
A TREIA ETAPĂ
de la 1 ian. 1999
fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb
introducerea monedei euro
implementarea politicii monetare unice de către Sistemul European al Băncilor Centrale
intrarea în vigoare a mecanismului european al cursului de schimb (MCS II)
intrarea în vigoare a Pactului de stabilitate și creștere

Etapa 1

Prima etapă a UEM

Pe baza Raportului Delors, Consiliul European a hotărât, în luna iunie 1989, ca prima etapă a realizării uniunii economice și monetare să înceapă la 1 iulie 1990. În principiu, la acea dată au fost eliminate toate restricțiile privind libera circulație a capitalurilor între statele membre.

Comitetul guvernatorilor

S-au acordat o serie de atribuții suplimentare Comitetului guvernatorilor băncilor centrale din statele membre ale Comunității Economice Europene, care a jucat un rol tot mai important în cooperarea monetară de la înființarea sa în luna mai 1964. Acestea au fost prevăzute într-o decizie a Consiliului din 12 martie 1990. Printre noile atribuții se numărau desfășurarea de consultări pe tema politicilor monetare aplicate în statele membre și promovarea coordonării acestor politici, în scopul asigurării stabilității prețurilor.

Având în vedere intervalul disponibil relativ scurt și complexitatea atribuțiilor, Comitetul guvernatorilor a demarat și pregătirile pentru cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare (UEM). Primul pas l-a constituit identificarea tuturor aspectelor care necesitau o analiză într-o fază incipientă, stabilirea unui program de lucru până la sfârșitul anului 1993, precum și delimitarea corespunzătoare a mandatelor acordate subcomitetelor existente și grupurilor de lucru înființate în acest scop.

Pregătiri juridice

Pentru realizarea etapelor a doua și a treia, Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (Tratatul de la Roma) necesita o revizuire, astfel încât să poată fi creată structura instituțională necesară. În acest scop, în anul 1991 a fost convocată o conferință interguvernamentală dedicată UEM, care s-a desfășurat în paralel cu o conferință interguvernamentală axată pe uniunea politică.

Negocierile au condus la elaborarea Tratatului privind Uniunea Europeană, care a fost adoptat în luna decembrie 1991 și semnat la Maastricht la data de 7 februarie 1992. Cu toate acestea, având în vedere întârzierile înregistrate în procesul de ratificare, Tratatul (care modifică Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene – redenumit „Tratatul de instituire a Comunității Europene” – și la care este atașat, printre altele, Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene și Protocolul privind Statutul Institutului Monetar European) a intrat în vigoare abia la 1 noiembrie 1993.

Etapa a 2-a

A doua etapă a UEM

Înființarea IME și a BCE

Înființarea Institutului Monetar European (IME) la 1 ianuarie 1994 a marcat atât debutul celei de-a doua etape a UEM, cât și dizolvarea Comitetului guvernatorilor. Existența temporară a IME a reflectat, de asemenea, gradul de integrare monetară din cadrul Comunității. IME nu a avut atribuții de implementare a politicii monetare în Uniunea Europeană – aceasta rămânând în sarcina autorităților naționale – și nici nu a fost abilitat să intervină pe piața valutară.

Cele două atribuții principale ale IME au fost:

  • consolidarea cooperării între băncile centrale și a coordonării politicilor monetare și
  • desfășurarea activităților pregătitoare necesare pentru instituirea Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), în vederea implementării politicii monetare unice și a introducerii monedei unice în a treia etapă.

În acest sens, IME a reprezentat un cadru propice pentru consultări și schimburi de opinii și informații cu privire la diverse aspecte de politică monetară, asigurând totodată cadrul normativ, organizatoric și logistic necesar SEBC pentru îndeplinirea atribuțiilor sale în a treia etapă.

În luna decembrie 1995, Consiliul European a convenit asupra denumirii „euro” pentru unitatea monetară europeană care urma să fie introdusă la începutul celei de-a treia etape, confirmând totodată că această etapă a UEM urma să debuteze la data de 1 ianuarie 1999. A fost anunțat, în prealabil, un calendar al evenimentelor legate de trecerea la euro. Acest scenariu se baza în principal pe propunerile detaliate elaborate de IME.

MCS II

În același timp, IME a primit sarcina de a desfășura activitățile pregătitoare necesare în vederea stabilirii viitoarelor raporturi monetare și valutare între țările din zona euro și alte țări din UE. În luna decembrie 1996, IME a înaintat Consiliului European un raport pe baza căruia a fost elaborată Rezoluția Consiliului European privind principiile și elementele fundamentale ale noului mecanism al cursului de schimb (MCS II), adoptată în luna iunie 1997.

Noile bancnote

Tot în luna decembrie 1996, IME a prezentat Consiliului European și, ulterior, publicului larg elementele grafice selectate pentru bancnotele euro care urmau să fie puse în circulație la data de 1 ianuarie 2002.

Pactul de stabilitate și creștere

Pentru a completa și a clarifica dispozițiile Tratatului referitoare la UEM, Consiliul European a adoptat, în luna iunie 1997, Pactul de stabilitate și creștere – cuprinzând două regulamente –, menit să asigure disciplina bugetară în contextul UEM. În luna mai 1998 pactul a fost completat printr-o declarație a Consiliului în care se reafirmau angajamentele statelor membre. Acesta a fost modificat în mod substanțial în 2005 și 2011.

Participanții inițiali

La data de 2 mai 1998, Consiliul Uniunii Europene – reunit la nivel de șefi de stat sau de guvern – a hotărât în unanimitate că 11 state membre îndeplinesc condițiile necesare pentru participarea în a treia etapă a UEM și adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999. Participanții inițiali au fost Belgia, Germania, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și Finlanda. Șefii de stat sau de guvern au ajuns, de asemenea, la un acord politic în privința persoanelor care urmau a fi recomandate pentru numirea ca membri în Comitetul executiv al Băncii Centrale Europene (BCE).

Activități pregătitoare în vederea fixării cursurilor de schimb

Tot în luna mai 1998, miniștrii finanțelor din statele membre care adoptau moneda unică au convenit cu guvernatorii băncilor centrale naționale ale statelor membre respective, Comisia Europeană și IME asupra utilizării, la stabilirea cursurilor de schimb irevocabile pentru euro, a cursurilor de schimb centrale bilaterale valabile în MCS la momentul respectiv.

Desemnarea organelor de decizie

La 25 mai 1998, guvernele celor 11 state membre participante au numit președintele, vicepreședintele și ceilalți patru membri ai Comitetului executiv al BCE. Aceste numiri au intrat în vigoare la 1 iunie 1998 și au marcat înființarea BCE. BCE și băncile centrale naționale ale statelor membre participante formează Eurosistemul, care elaborează și stabilește politica monetară unică în cadrul celei de-a treia etape a UEM.

IME și-a îndeplinit misiunea odată cu înființarea BCE la 1 iunie 1998. În conformitate cu articolul 123 [fostul articol 109 litera (l)] din Tratatul de instituire a Comunității Europene, IME s-a dizolvat în momentul creării BCE. Toate activitățile pregătitoare încredințate IME au fost finalizate la timp, iar BCE a alocat restul anului 1998 testării finale a sistemelor și procedurilor.

Etapa a 3-a

A treia etapă a UEM

Fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb

Cea de-a treia și ultima etapă a UEM a debutat la 1 ianuarie 1999 cu fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb pentru monedele celor 11 state membre participante inițial la Uniunea Monetară și cu implementarea de către BCE a unei politici monetare unice.

Numărul statelor membre participante a ajuns la 12 la data de 1 ianuarie 2001, când Grecia a intrat în a treia etapă a UEM. Slovenia a devenit al 13-lea stat membru al zonei euro la data de 1 ianuarie 2007, fiind urmată un an mai târziu de Cipru și Malta, apoi de Slovacia la data de 1 ianuarie 2009, de Estonia la data de 1 ianuarie 2011, de Letonia la data de 1 ianuarie 2014 și de Lituania la data de 1 ianuarie 2015. În momentul aderării fiecărui stat la zona euro, banca centrală a acestuia a devenit, în mod automat, parte a Eurosistemului.