Avantajele euro pentru tine

14 noiembrie 2018 (ultima actualizare: 13 decembrie 2019)

Ești unul dintre cei peste 340 de milioane de europeni care au în comun o monedă unică. Euro este o componentă importantă a vieții tale zilnice, pe care o regăsești în portofelul tău și în contul de la bancă. Dar euro reprezintă mult mai mult decât un mijloc convenabil de plată. Te ajută să îți împlinești nevoile și aspirațiile importante. Este o monedă sigură și stabilă, care îți permite să economisești și să investești cu încredere. Îți ușurează traiul, munca și studiile într-o altă țară a zonei euro. Euro ne aduce împreună.

Euro există deja de 20 de ani și, în tot acest timp, s-a dovedit a fi o monedă stabilă și fiabilă. Alături de băncile centrale ale țărilor din zona euro, BCE se ocupă de euro, astfel încât să poți avea încredere în siguranța banilor tăi și să poți beneficia de această monedă în numeroase moduri, atât în prezent, cât și în viitor.

Stabilitate și prosperitate

La fel ca majoritatea oamenilor, aspiri probabil la prosperitate economică: îți dorești un loc de muncă bun, care să îți ofere susținere, ție și familiei tale. În rolul nostru de bancă centrală, contribuim, prin menținerea stabilității prețurilor, la o creștere economică care favorizează crearea de locuri de muncă. Menținerea stabilității prețurilor reprezintă misiunea noastră principală. Aceasta creează premisele necesare pentru prosperitate și pentru un viitor stabil din punct de vedere economic, care să poată fi planificat. În viața de zi cu zi, prețurile stabile înseamnă că cetățenii se pot simți încrezători în valoarea pe care banii lor o vor avea în viitor, iar companiile pot investi și se pot dezvolta. Poți avea certitudinea că un euro astăzi va fi un euro și mâine.

Mai puternici împreună

Ca europeni, formăm o comunitate diversă din punct de vedere cultural, alcătuită din oameni care împărtășesc valori similare. Împreună, dorim să menținem pacea, democrația și libertatea. De asemenea, dorim să fim mai prosperi din punct de vedere economic și să avem o prezență mai puternică pe scena internațională.

Reunindu-ne pentru a forma cel mai mare bloc comercial din lume și creând o piață unică pentru Europa, continuăm să evoluăm în direcția unei realizări încununate de succes a acestor obiective. Euro a contribuit la avansul integrării europene, permițând cetățenilor care trăiesc în zona euro să se bucure de avantajele pieței unice.

Bancnotele și monedele euro din buzunarele noastre reprezintă un simbol tangibil al unității europene. Euro ne conferă un sentiment de apartenență și este o evocare zilnică a realizărilor noastre remarcabile.

Datorită monedei euro, ne este mai ușor

Poți folosi euro din portofel în 19 țări europene fără a trebui să schimbi bani sau să plătești comisioane valutare. Cu euro, călătoriile în țările respective devin mai comode și mai puțin costisitoare, iar alte aspecte ale vieții noastre, precum studiile, munca și traiul în străinătate, sunt simplificate. Euro permite consumatorilor din zona euro să compare prețurile în mod direct și să efectueze plăți la nivel transfrontalier. Acesta contribuie, de asemenea, la reducerea preocupărilor întreprinderilor cu privire la cursurile de schimb.

Știați că...?

În ultimii 20 de ani, de la introducerea euro,  prețurile în zona euro au fost stabile.

Începând cu 1 ianuarie 1999, inflația s-a situat, în medie, la 1,7%, nivel inferior ratei medii a inflației înregistrate la nivelul țărilor în anii ’70, ’80 și ’90, înainte ca acestea să introducă moneda euro pe teritoriul lor.

Reunirea noastră ne-a sporit avuția.

În absența integrării ulterioare celui de-Al Doilea Război Mondial, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor al UE ar fi probabil, în prezent, cu o cincime mai redus.

Zona euro este una dintre cele mai mari și mai puternice economii din lume.

În ceea ce privește PIB pe cap de locuitor, zona euro se clasează pe locul al doilea în rândul principalelor economii ale lumii.

Euro este una dintre cele mai importante monede ale lumii.

Ponderile plăților internaționale efectuate în euro și în dolari SUA sunt aproximativ egale, iar euro este a doua monedă preferată din lume pentru acordarea și contractarea de împrumuturi.

Sprijinul popular pentru euro este puternic.

Potrivit rezultatelor recente ale sondajului Eurobarometru, trei din patru cetățeni din zona euro își arată sprijinul pentru euro, acesta reprezentând cel mai înalt nivel consemnat din anul 2004.

Ne-am bucurat de peste 70 de ani consecutivi de pace în UE.