Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 23 decembrie 2011

28 decembrie 2011

Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară

În săptămâna încheiată la data de 23 decembrie 2011, creşterea de 1 milion EUR înregistrată de poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) s-a datorat cumpărării de aur de către o bancă centrală din Eurosistem şi ajustării tehnice efectuate de o altă bancă centrală din Eurosistem.

Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) a consemnat o majorare de 22,5 miliarde EUR, până la 264 de miliarde EUR, pe seama operaţiunilor cu clientela şi a celor de portofoliu, precum şi a operaţiunilor de furnizare de lichiditate în dolari SUA (a se vedea mai jos).

Operaţiuni de furnizare de lichiditate în dolari SUA
Data valutei Tipul operaţiunii Suma scadentă Suma nouă
22 decembrie 2011 operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în dolari SUA, cu scadenţa la 7 zile 5,1 miliarde USD -
22 decembrie 2011 operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în dolari SUA, cu scadenţa la 14 zile - 33 de miliarde USD

Operaţiunile de furnizare de lichiditate au fost derulate de Eurosistem în cadrul acordului valutar reciproc pe o perioadă determinată (linie de swap) pe care Banca Centrală Europeană l-a încheiat cu Rezervele Federale ale SUA.

Titlurile negociabile ale Eurosistemului, altele decât cele deţinute în scopuri de politică monetară (poziţia 7.2 din active), au înregistrat o reducere de 0,1 miliarde EUR, până la 337,6 miliarde EUR. Bancnotele în circulaţie (poziţia 1 din pasive) au consemnat o creştere de 8,3 miliarde EUR, până la 890,9 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) au sporit cu 20,3 miliarde EUR, până la 66 de miliarde EUR.

Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară

Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) a crescut cu 12,7 miliarde EUR, până la 255,9 miliarde EUR. Miercuri, 21 decembrie 2011, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 291,6 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 169 de miliarde EUR a fost decontată. La aceeaşi dată, au ajuns la scadenţă depozite la termen în valoare de 207,5 miliarde EUR şi au fost atrase noi depozite în valoare de 211 miliarde EUR. Joi, 22 decembrie 2011, o operaţiune de refinanţare pe termen lung în valoare de 140,6 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 29,7 miliarde EUR, cu scadenţa la 98 de zile, a fost decontată. La aceeaşi dată, a fost decontată o operaţiune de refinanţare pe termen lung în valoare de 489,2 miliarde EUR, cu scadenţa la 1 134 de zile, suma alocată incluzând 45,7 miliarde EUR care au fost transferate de la operaţiunea de refinanţare pe termen lung cu scadenţa la 12 luni din luna octombrie 2011.

Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) s‑a situat la 6,1 miliarde EUR (faţă de 4,5 miliarde EUR în săptămâna anterioară), în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s‑a cifrat la 411,8 miliarde EUR (faţă de 214,1 miliarde EUR în săptămâna precedentă).

Titlurile Eurosistemului deţinute în scopuri de politică monetară (poziţia 7.1 din active) au consemnat o creştere de 0,5 miliarde EUR, până la 273 de miliarde EUR. Aceasta s-a datorat aproape exclusiv cumpărărilor decontate în cadrul celui de-al doilea program de achiziţionare de obligaţiuni garantate. Prin urmare, în săptămâna încheiată la data de 23 decembrie 2011, valoarea cumpărărilor cumulate în cadrul programului destinat pieţelor titlurilor de valoare a fost de 211 miliarde EUR, iar valoarea portofoliului aferent primului program de achiziţionare de obligaţiuni garantate s‑a cifrat la 59 de miliarde EUR şi cea a portofoliului aferent celui de‑al doilea program, la 3,1 miliarde EUR. Toate cele trei portofolii sunt evidenţiate ca titluri deţinute până la scadenţă.

Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro

În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a înregistrat o scădere de 33,1 miliarde EUR, până la 265 de miliarde EUR.

Active (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Aur şi creanţe în aur 419 822 1
2 Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro 236 826 1 147
2.1 Creanţe asupra FMI 83 513 329
2.2 Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe 153 313 818
3 Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro 95 355 22 313
4 Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro 25 982 −4 470
4.1 Conturi bancare, titluri şi împrumuturi 25 982 −4 470
4.2 Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
5 Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară 879 130 214 122
5.1 Operaţiuni principale de refinanţare 169 024 −122 605
5.2 Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung 703 894 335 285
5.3 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
5.4 Operaţiuni reversibile structurale 0 0
5.5 Facilitatea de creditare marginală 6 131 1 582
5.6 Credite aferente apelurilor în marjă 81 −140
6 Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro 94 989 5 434
7 Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro 610 629 465
7.1 Titluri deţinute în scopuri de politică monetară 273 041 532
7.2 Alte titluri 337 588 −67
8 Credite în euro acordate administraţiilor publice 33 928 0
9 Alte active 336 574 418
Total active 2 733 235 239 429
Pasive (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Bancnote în circulaţie 890 938 8 346
2 Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară 888 231 168 328
2.1 Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) 265 041 −33 071
2.2 Facilitatea de depozit 411 813 197 705
2.3 Depozite pe termen fix 211 000 3 500
2.4 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
2.5 Depozite aferente apelurilor în marjă 377 194
3 Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro 3 380 205
4 Certificate de debit emise 0 0
5 Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro 77 530 22 259
5.1 Angajamente faţă de administraţiile publice 66 026 20 268
5.2 Alte angajamente 11 504 1 991
6 Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro 132 178 39 343
7 Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro 5 058 904
8 Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro 8 630 67
8.1 Depozite, conturi diverse şi alte pasive 8 630 67
8.2 Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
9 Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI 54 486 0
10 Alte pasive 208 047 −22
11 Conturi de reevaluare 383 276 0
12 Capital şi rezerve 81 481 0
Total pasive 2 733 235 239 429

Contacte media