Discurs susținut cu ocazia inaugurării noului sediu al BCE

Discurs susținut de Mario Draghi, președintele BCE,
Frankfurt pe Main, 18 martie 2015

Rezumat

Noul sediu al BCE este un simbol al celor mai bune lucruri pe care le pot înfăptui europenii împreună. Dar ne reamintește și motivele pentru care nu mai putem risca niciodată să ne divizăm.

Criza pune la încercare unitatea europeană. Unii, precum mulți dintre protestatarii de astăzi, consideră că problema constă în faptul că Europa face prea puțin, iar alții, precum partidele populiste care apar peste tot în Europa, cred că Europa face prea mult.

Răspunsul nu este nici inversarea integrării, nici promovarea unei viziuni de neatins a rezultatelor integrării. Avem nevoie de obiective caracterizate de ambiție și de mijloace caracterizate de pragmatism. Trebuie să reconciliem aspectele economice ale integrării, care se referă la eficiență, cu cele politice, care se referă la echitate. Educația și formarea trebuie să facă parte din agenda de reforme în egală măsură cu crearea unor piețe mai flexibile și cu reducerea birocrației.

Cu cât procesul decizional referitor la aspectele economice se deplasează mai mult la nivel european, cu atât mai mult democrația trebuie să urmeze același curs. Prin urmare, trebuie să consolidăm canalele de legitimitate democratică europeană autentică, precum Parlamentul European. Renunțarea la o parte din suveranitatea formală ar aduce un câștig de suveranitate efectivă pentru cetățeni. Aceștia vor conferi puteri instituțiilor cu responsabilități la nivelul zonei euro capabile să rezolve problemele presante ale ocupării forței de muncă și ale creșterii economice. Și astfel, voturile lor pot face o diferență mai mare în viața lor decât se întâmplă astăzi.

***

Domnule vice-prim-ministru Al-Wazir,

Domnule primar Feldmann,

Domnule fost președinte al BCE, Jean-Claude Trichet,

Domnilor foști și actuali membri ai Consiliului guvernatorilor,

Doamnă fost primar Roth,

Domnule cetățean de onoare von Metzler,

Domnule președinte al Comunității evreiești Korn,

Domnule moștenitor al arhitectului clădirii Grossmarkthalle, Elsaesser,

Domnule Prix, renumitul arhitect al sediului nostru,

Doamnelor și domnilor,

Îmi revine plăcerea deosebită de a vă ura tuturor bun venit astăzi la inaugurarea noului sediu al Băncii Centrale Europene.

Crearea noului nostru sediu este un proiect la fel de vechi precum BCE însăși. A început în anul 1998, odată cu căutarea unui amplasament adecvat. În anul 2001 am găsit acest amplasament de la Grossmarkthalle. Un an mai târziu a fost lansat un concurs internațional pentru cel mai bun proiect de arhitectură, câștigat în cele din urmă de Wolf Prix și de echipa sa. Iar în luna mai 2010 a fost pusă piatra de temelie și au început lucrările principale de construcție. Numeroase persoane, unele aflate astăzi aici, au depus în acest interval eforturi neobosite pentru ca acest proiect să devină realitate. Aș dori să aduc mulțumiri tuturor celor implicați pentru această muncă extraordinară.

Euro, moneda noastră unică, a devenit simbolul cel mai tangibil al integrării europene – o parte din Europa, accesibilă și valoroasă pentru fiecare dintre noi. Această clădire va deveni, în mod inevitabil, cunoscută drept „casa euro”. Ea oferă BCE o bază solidă pentru a-și îndeplini în continuare mandatul de menținere a stabilității prețurilor pentru toți cetățenii zonei euro.

Din acest punct de vedere, clădirea este un simbol al celor mai bune lucruri pe care le pot înfăptui europenii împreună. Dar și un simbol al motivelor pentru care nu mai putem risca niciodată să ne divizăm.

Ne aflăm astăzi aici în ceea ce era odată piața de gros de fructe și legume a orașului Frankfurt, o clădire funcțională inovatoare din anii ’20, care a fost în mare parte conservată și încorporată în noua structură. Între 1941 și 1945, peste 10 000 de evrei din Frankfurt și din împrejurimi au fost deportați de aici în lagărele de concentrare. Un memorial a fost construit în aripa de est a clădirii pentru a ne reaminti, nouă și celor care vin după noi, fapte care nu pot fi și nu trebuie uitate niciodată.

O Europă integrată, democratică și pașnică a fost unul dintre principalele învățăminte desprinse din acest capitol întunecat al istoriei. Am parcurs un drum lung de atunci – dar nimic din ceea ce am realizat nu poate fi considerat un fapt împlinit.

Unitatea europeană este pusă la încercare. Cetățenii traversează o perioadă foarte dificilă. Un sondaj recent realizat de Eurobarometru cu privire la modul în care gospodăriile populației din mai multe țări fac față crizei a arătat că toți respondenții au fost afectați de o pierdere de venituri și aproape toți au declarat că viața s-a înrăutățit după declanșarea crizei.

Fiind o instituție a UE cu un rol esențial în perioada crizei, BCE a devenit un punct de convergență pentru toți cei frustrați de această situație. Acest lucru poate că nu este corect – măsurile noastre au fost destinate tocmai atenuării șocurilor care au lovit economia. Dar, în calitate de bancă centrală a întregii zone euro, trebuie să ascultăm cu maximă atenție ce au de spus toți cetățenii.

Unii, precum mulți dintre protestatarii care se află astăzi afară, consideră că problema constă în faptul că Europa face prea puțin. Vor o Europă mai integrată, cu un grad mai mare de solidaritate financiară între națiuni.

Iar alții, precum partidele populiste pe care le vedem apărând peste tot în Europa, cred că Europa face prea mult. Răspunsul lor este renaționalizarea economiilor noastre și revendicarea suveranității economice.

Înțeleg ce motivează aceste opinii, de ce oamenii vor să vadă o schimbare. Și totuși, în realitate, niciuna dintre părți nu oferă o soluție reală pentru situația cu care ne confruntăm astăzi.

Solidaritatea este un element central al integrării europene și este bine că țările s-au sprijinit reciproc în perioada crizei. Numai că zona euro nu este o uniune politică în care unele țări plătesc în permanență pentru altele.

A fost întotdeauna clar că țările trebuie să poată sta pe propriile picioare – că fiecare dintre ele este responsabilă pentru propriile politici. Prin urmare, faptul că unele au trebuit să treacă printr-o perioadă dificilă de ajustare a fost, mai presus de toate, o consecință a deciziilor pe care le-au adoptat în trecut.

Cu toate acestea, a sta pe propriile picioare nu este același lucru cu a sta de unul singur. Nici renaționalizarea economiilor noastre nu constituie răspunsul.

Nu ar schimba realitățile economice fundamentale cu care se confruntă țările europene – mai exact, faptul că suntem societăți în curs de îmbătrânire care trebuie să se dezvolte, în primul rând, prin creșterea productivității. Și nu ar oferi cetățenilor mai multă securitate economică. Nicio țară din lume nu este și prosperă, și izolată în fața globalizării.

De fapt, procesul de realizare a pieței unice a fost introdus tocmai pentru că economiile europene, de unele singure, nu puteau crea un număr suficient de locuri de muncă într-o lume tot mai deschisă. Iar acest proces a condus, la rândul său, la o uniune monetară, întrucât – după cum a arătat criza MCS de la începutul anilor ’90 – țările au realizat că nu puteau să se integreze parțial și să beneficieze integral. Începând cu anul 2008, criza financiară și cea a datoriilor suverane nu au făcut decât să reafirme acest adevăr.

Prin urmare, răspunsul nu este inversarea integrării. Nici promovarea unei viziuni de neatins a rezultatelor integrării. Ci finalizarea uniunii monetare în domeniile în care aceasta poate fi și trebuie finalizată. Avem nevoie de obiective caracterizate de ambiție și de mijloace caracterizate de pragmatism.

Am demonstrat deja cum se poate ajunge acolo, prin mecanismele de solidaritate și stabilizare care au fost create în perioada crizei. Uniunea bancară este, de asemenea, o realizare remarcabilă. Acum trebuie să înregistrăm progrese în celelalte domenii care sunt încă nefinalizate, în special în ceea ce privește convergența economică și instituțională.

Totuși, recunosc că nu putem avea o perspectivă pur economică asupra chestiunilor cu care se confruntă Uniunea noastră. Deși integrarea economică produce, în ansamblu, un număr mare de locuri de muncă și creștere economică, aceasta nu soluționează complet problema care stârnește nemulțumiri legate de euro și de UE. Mai este și problema distribuției: cine are de câștigat și cine are de pierdut în urma acestui proces?

De exemplu, o mobilitate mai mare a forței de muncă între țări ar putea reduce șomajul, dar poate alimenta și temerile legate de imigrație și poate crea insecuritate pentru lucrătorii cu calificare redusă. Deschiderea unui sector anterior protejat ar putea reduce costurile pentru consumatori, dar, în același timp, poate însemna pentru cetățenii care lucrează în acest sector un viitor incert.

Așadar, dacă dorim să construim o încredere de durată în Uniunea noastră, trebuie să soluționăm și această problemă – reconcilierea aspectelor economice ale integrării, care se referă la eficiență, cu cele politice, care se referă la echitate.

Aceasta este o problemă complexă, dar una dintre soluții poate fi rezumată într-un singur cuvânt: competențe.

Studiile teoretice și empirice sugerează că schimbările tehnologice recente au fost influențate de competențe. Cu alte cuvinte, tehnologia de producție a evoluat într-un mod care favorizează forța de muncă calificată, în raport cu cea necalificată, prin creșterea productivității relative a acesteia și, implicit, a cererii relative pentru această forță de muncă.

Dotarea lucrătorilor cu competențele corespunzătoare sporește eficiența economiei și creează noi locuri de muncă. Și face economia mai echitabilă, permițând unui număr cât mai mare de cetățeni să beneficieze de aceste oportunități.

Din acest motiv, educația și formarea trebuie să facă parte din agenda de reforme în egală măsură cu crearea unor piețe mai flexibile și reducerea birocrației.

Dar există și un al doilea plan în care aspectele economice și cele politice ale integrării trebuie reconciliate. Cu cât procesul decizional referitor la aspectele economice se deplasează mai mult la nivel european, cu atât mai mult democrația trebuie să urmeze același curs.

Nu numai pentru că democrația reprezintă una dintre valorile principale ale UE, ci și pentru că elaborarea de politici nu funcționează fără o reprezentare adecvată și fără asumarea răspunderii. Așadar, trebuie să adâncim uniunea noastră economică și, implicit, uniunea noastră politică. Iar aceasta înseamnă consolidarea canalelor de legitimitate democratică europeană autentică, precum Parlamentul European.

În mod inevitabil, democrația europeană va fi diferită. Alegătorii din oricare țară s-au putea teme inițial că au mai puțină influență asupra deciziilor decât în prezent. Dar, în opinia mea și, în mod cert, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în domeniul politicii monetare, renunțarea la o parte din suveranitatea formală ar aduce un câștig de suveranitate efectivă pentru cetățeni.

Aceștia vor conferi puteri unor instituții cu responsabilități la nivelul zonei euro capabile să rezolve problemele presante ale ocupării forței de muncă și ale creșterii economice – și astfel, de fapt, voturile lor pot face o diferență mai mare în viața lor decât se întâmplă astăzi.

În acest mod, am convingerea că îi putem reconcilia pe cei care se simt excluși, inclusiv pe mulți dintre protestatarii care s-au adunat la Frankfurt în această săptămână, cu un proces al integrării care a avut deja atâtea beneficii pentru trei generații de europeni.

Dați-mi voie să închei.

Această clădire face onoare celor care și-au adus contribuția la realizarea ei. Este un reper pentru orașul Frankfurt și oferă BCE un sediu nou impresionant din care să își îndeplinească mandatul.

Dar se înalță și ca un simbol puternic al sensului integrării europene. Ne reamintește de unde venim și unde am ajuns. De ororile care se pot întâmpla dacă ne divizăm și de progresele uriașe pe care le putem înregistra atunci când cooperăm.

Prin urmare, să nu destrămăm ceea ce s-a realizat. Să nu tânjim după trecut. Să ne sprijinim pe trecut pentru a ne uni în prezent – pentru a construi o Uniune desăvârșită, care să ne ofere stabilitatea și prosperitatea de care avem nevoie.

În calitate de bancă centrală, ne îndeplinim partea noastră de datorie în acest proces, asigurând integritatea monedei noastre unice. Moneda noastră comună reprezintă indiciul cel mai tangibil al încrederii pe care o avem unii în alții. După cum declara primul președinte al BCE, Wim Duisenberg, la lansarea euro cu mai bine de 16 ani în urmă:

„O monedă înseamnă mult mai mult decât un simplu mijloc de schimb... O monedă face, de asemenea, parte din identitatea oamenilor. Reflectă ceea ce au în comun, acum și în viitor.”

Vă mulțumesc pentru atenție.

Contacte media