Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 31 octombrie 2008

4 noiembrie 2008

Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară

În săptămâna încheiată la 31 octombrie 2008, scăderea de 2 milioane EUR înregistrată de poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) s-a datorat, în primul rând, vânzării de aur efectuate de o bancă centrală din Eurosistem (conform Acordului privind deţinerile de aur ale băncilor centrale, intrat în vigoare la data de 27 septembrie 2004) şi, în al doilea rând, vânzării nete de monede de aur, operaţiune efectuată de o altă bancă centrală din Eurosistem.

Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) a sporit cu 7,3 miliarde EUR, până la 338,2 miliarde EUR, pe seama operaţiunilor cu clientela şi a celor de portofoliu, precum şi a operaţiunilor de furnizare de lichiditate în USD. Joi, 30 octombrie 2008, o operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în USD în valoare de 68 de miliarde USD a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 92,1 miliarde USD, cu scadenţa la 7 zile, a fost decontată. La aceeaşi dată, o operaţiune de swap valutar în USD în valoare de 3,9 miliarde USD a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 14,5 miliarde USD, cu scadenţa la 7 zile, a fost decontată. Această operaţiune de swap valutar nu a afectat în niciun fel poziţia netă în valută a Eurosistemului. Toate operaţiunile în USD au fost derulate de Eurosistem în cadrul acordului valutar reciproc pe o perioadă determinată (linie de swap) dintre Banca Centrală Europeană (BCE) şi Rezervele Federale ale SUA. Miercuri, 29 octombrie 2008, o operaţiune de swap valutar în franci elveţieni în valoare de 22,3 miliarde CHF a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 18,8 miliarde CHF, cu scadenţa la 7 zile, a fost decontată. Această operaţiune a fost derulată de Eurosistem în cadrul acordului valutar reciproc pe o perioadă determinată (linie de swap) dintre BCE şi Banca Naţională a Elveţiei şi nu a afectat în niciun fel poziţia netă în valută a Eurosistemului.

Deţinerile Eurosistemului de titluri negociabile în euro emise de rezidenţi ai zonei euro (poziţia 7 din active) au crescut cu 0,6 miliarde EUR, până la 116,9 miliarde EUR. Numerarul în circulaţie (poziţia 1 din pasive) s-a mărit cu 4,6 miliarde EUR, până la 727,7 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) s-au diminuat cu 24,9 miliarde EUR, până la 95,4 miliarde EUR.

Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară

Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) a consemnat o reducere de 4,5 miliarde EUR, până la 560,2 miliarde EUR. Miercuri, 29 octombrie 2008, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 305,4 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 325,1 miliarde EUR a fost decontată. Joi, 30 octombrie 2008, o operaţiune de refinanţare pe termen mai lung în valoare de 50 de miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 103,1 miliarde EUR a fost decontată.

Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) s-a situat la 11,2 miliarde EUR (faţă de 14,1 miliarde EUR în săptămâna anterioară), în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s-a cifrat la 279,4 miliarde EUR (în săptămâna precedentă nivelul a fost de 202,6 miliarde EUR).

Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro

În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a înregistrat o scădere de 1,7 miliarde EUR, până la 179,4 miliarde EUR.

Active (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Aur şi creanţe în aur 220 193 −2
2 Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro 155 164 1 223
2.1 Creanţe asupra FMI 9 750 −71
2.2 Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe 145 414 1 294
3 Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro 205 828 6 968
4 Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro 11 232 −1 724
4.1 Conturi bancare, titluri şi împrumuturi 11 232 −1 724
4.2 Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
5 Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară 839 593 72 362
5.1 Operaţiuni principale de refinanţare 326 565 20 614
5.2 Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung 501 789 54 602
5.3 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
5.4 Operaţiuni reversibile structurale 0 0
5.5 Facilitatea de creditare marginală 11 230 −2 855
5.6 Credite aferente apelurilor în marjă 10 1
6 Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro 63 626 −419
7 Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro 116 915 573
8 Credite în euro acordate administraţiilor publice 37 441 0
9 Alte active 381 454 −5 698
Total active 2 031 447 73 284
Pasive (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Numerar în circulaţie 727 706 4 622
2 Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară 458 872 75 085
2.1 Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) 179 442 −1 735
2.2 Facilitatea de depozit 279 365 76 807
2.3 Depozite pe termen fix 0 0
2.4 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
2.5 Depozite aferente apelurilor în marjă 64 13
3 Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro 208 −13
4 Certificate de debit emise 0 0
5 Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro 109 414 −28 308
5.1 Angajamente faţă de administraţiile publice 95 363 −24 895
5.2 Alte angajamente 14 051 −3 413
6 Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro 303 381 19 802
7 Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro 680 608
8 Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro 16 706 278
8.1 Depozite, conturi diverse şi alte pasive 16 706 278
8.2 Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
9 Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI 5 384 0
10 Alte pasive 168 731 1 209
11 Conturi de reevaluare 168 685 0
12 Capital şi rezerve 71 681 0
Total pasive 2 031 447 73 284

Contacte media