- COMUNICAT DE PRESĂ
Decizii de politică monetară
10 septembrie 2026
Consiliul guvernatorilor a decis astăzi să majoreze cu 25 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. Conflictul din Orientul Mijlociu continuă să genereze presiuni inflaționiste, iar inflația ar trebui să se mențină la niveluri net superioare țintei pe o perioadă prelungită. Decizia adoptată astăzi subliniază angajamentul Consiliului guvernatorilor de a defini politica monetară astfel încât să asigure stabilizarea inflației la nivelul țintei de 2% pe termen mediu.
Scenariul de bază din noile proiecții ale experților BCE prevede că inflația totală se va situa, în medie, la 3,0% în 2026, la 2,5% în 2027 și la 2,1% în 2028. În ceea ce privește inflația exclusiv produse energetice și alimente, scenariul de bază ia în calcul niveluri de 2,5% în 2026, de 2,6% în 2027 și de 2,3% în 2028. Comparativ cu exercițiul din luna iunie, proiecția de bază privind inflația este nemodificată pentru 2026, fiind revizuită în sens ascendent pentru 2027 și 2028. Proiecția de bază privind creșterea economică se situează la 0,9% pentru 2026, la 1,4% pentru 2027 și la 1,5% pentru 2028. Aceste valori reprezintă o revizuire în sens ascendent atât pentru 2026, cât și pentru 2027, reflectând cu precădere reziliența peste așteptări a economiei zonei euro.
Perspectivele rămân deosebit de incerte, cu riscuri în sensul creșterii la adresa inflației și în sensul scăderii la adresa expansiunii economice. Referitor la șocul energetic, scenariile actualizate elaborate de experți ilustrează marea varietate de rezultate cu privire la modul în care creșterea economică și inflația ar evolua potrivit diferitelor ipoteze privind intensitatea și durata sa, precum și efectele sale indirecte și de runda a doua.
Prin decizia de astăzi, Consiliul guvernatorilor se menține într-o poziție favorabilă pentru a face față incertitudinilor generate de conflict. Consiliul guvernatorilor va urma o abordare bazată pe date și de la o ședință la alta pentru a determina orientarea adecvată a politicii monetare. Mai exact, deciziile Consiliului guvernatorilor privind ratele dobânzilor se vor baza pe evaluarea sa cu privire la perspectivele inflației și riscurile asociate acestora, având în vedere noile date economice și financiare, precum și la dinamica inflației de bază și la robustețea transmisiei politicii monetare. Consiliul guvernatorilor nu își asumă vreun angajament prealabil cu privire la o anumită traiectorie a ratelor dobânzilor.
Ratele dobânzilor reprezentative ale BCE
Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 25 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecință, rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor crește la 2,50%, 2,65% și, respectiv, 2,90% începând cu data de 16 septembrie 2026.
Programul de achiziționare de active (asset purchase programme – APP) și programul de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP)
Portofoliile APP și PEPP se reduc într-un ritm măsurat și previzibil, în condițiile în care Eurosistemul nu mai reinvestește principalul aferent titlurilor ajunse la scadență.
***
Consiliul guvernatorilor este pregătit să își ajusteze toate instrumentele în limitele mandatului său pentru a asigura stabilizarea inflației la nivelul țintei sale de 2% pe termen mediu și pentru a menține funcționarea fără sincope a transmisiei politicii monetare. De asemenea, instrumentul de protecție a transmisiei politicii monetare (Transmission Protection Instrument – TPI) este disponibil pentru a contracara o dinamică nejustificată, dezordonată a pieței care constituie o amenințare gravă la adresa transmisiei politicii monetare la nivelul tuturor țărilor din zona euro, permițând astfel Consiliului guvernatorilor să își îndeplinească cu mai multă eficacitate mandatul privind stabilitatea prețurilor.
Președinta BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza acestor decizii în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, începând cu ora 14.45 (ora Europei Centrale).
Pentru formularea exactă convenită în cadrul Consiliului guvernatorilor, a se vedea versiunea în limba engleză.
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- media@ecb.europa.eu
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media