CONFERINȚĂ DE PRESĂ
Mario Draghi, președintele BCE,
Vítor Constâncio, vicepreședintele BCE,
Frankfurt pe Main, 14 decembrie 2017
Doamnelor și domnilor, îmi face o deosebită plăcere să vă urez, împreună cu vicepreședintele, bun venit la conferința noastră de presă. Vă vom prezenta acum concluziile ședinței de astăzi a Consiliului guvernatorilor, la care au participat, de asemenea, președintele Eurogrupului, dl Dijsselbloem, și vicepreședintele Comisiei, dl Dombrovskis.
Pe baza analizelor economice și monetare periodice, am decis ca ratele dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. Anticipăm în continuare menținerea acestora la nivelurile actuale pe o perioadă extinsă, care va depăși cu mult orizontul achizițiilor noastre nete de active.
Cu privire la măsurile neconvenționale de politică monetară, confirmăm că, începând cu luna ianuarie 2018, se intenționează continuarea achizițiilor nete de active efectuate în cadrul programului de achiziționare de active, într-un ritm lunar de 30 de miliarde EUR, până la sfârșitul lunii septembrie 2018 sau ulterior, dacă va fi necesar, și, în orice caz, până când Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare susținută a traiectoriei inflației, în concordanță cu obiectivul său privind inflația. Dacă perspectivele devin mai puțin favorabile sau în cazul în care condițiile financiare nu mai sunt în concordanță cu înregistrarea de noi progrese în direcția unei ajustări susținute a traiectoriei inflației, suntem pregătiți să extindem dimensiunea și/sau durata programului. Eurosistemul va reinvesti principalul aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul programului de achiziționare de active pe o perioadă extinsă după încheierea achizițiilor nete de active și, în orice caz, atât timp cât va fi necesar. Aceasta va contribui atât la asigurarea unor condiții de lichiditate favorabile, cât și la o orientare adecvată a politicii monetare.
Deciziile noastre de politică monetară au menținut condițiile de finanțare foarte favorabile care sunt încă necesare pentru revenirea susținută a ratelor inflației către niveluri inferioare, dar apropiate de 2%. Datele noi, inclusiv noile proiecții ale experților noștri, indică un ritm robust al expansiunii economice și o ameliorare semnificativă a perspectivelor creșterii economice. Dinamica ciclică puternică și reducerea semnificativă a deficitului de cerere din economie oferă motive pentru o încredere sporită în convergența inflației către obiectivul nostru privind inflația. Totodată, presiunile din surse interne asupra prețurilor se mențin, în ansamblu, reduse și încă nu prezintă indicii convingătoare privind o tendință susținută de creștere. Prin urmare, rămâne necesar un stimul monetar amplu pentru acumularea în continuare de presiuni inflaționiste la nivelul inflației de bază și pentru sprijinirea evoluției inflației totale pe termen mediu. Acest sprijin monetar continuu este asigurat de achizițiile nete suplimentare de active, asupra cărora am decis în cadrul ședinței noastre privind politica monetară din luna octombrie, de stocul considerabil de active achiziționate și de reinvestirile care urmează să fie efectuate, precum și de semnalele privind orientarea viitoare a ratelor dobânzilor.
Permiteți-mi acum să explic mai detaliat evaluarea noastră, începând cu analiza economică. Expansiunea economică în zona euro a continuat în trimestrul III 2017, când PIB real a înregistrat o creștere de 0,6% față de intervalul precedent, după avansul de 0,7% consemnat în trimestrul II 2017. Cele mai recente date și rezultate ale sondajelor indică un ritm de creștere robust și generalizat. Măsurile noastre de politică monetară, care au facilitat procesul de reducere a gradului de îndatorare, continuă să sprijine cererea internă. Consumul privat este susținut de creșterea în continuare a ocupării forței de muncă, favorizată inclusiv de reformele anterioare de pe piața forței de muncă, precum și de sporirea avuției populației. Investițiile corporative continuă să se consolideze pe seama condițiilor foarte favorabile de finanțare, a ameliorării rentabilității companiilor și a intensificării cererii. De asemenea, investițiile în obiective rezidențiale s-au majorat în continuare în ultimele trimestre. În plus, exporturile zonei euro sunt sprijinite de expansiunea economică globală generalizată.
Această evaluare se reflectă, în linii mari, în proiecțiile macroeconomice pentru zona euro ale experților Eurosistemului din luna decembrie 2017. Proiecțiile anticipează un ritm anual de creștere a PIB real de 2,4% în anul 2017, 2,3% în 2018, 1,9% în 2019 și 1,7% în 2020. Comparativ cu proiecțiile macroeconomice ale experților BCE din luna septembrie 2017, perspectivele creșterii PIB real au fost revizuite substanțial în sens ascendent.
Balanța riscurilor la adresa perspectivelor creșterii economice pentru zona euro se menține, în general, echilibrată. Pe de o parte, dinamica ciclică puternică, sprijinită de persistența evoluțiilor pozitive ale indicatorilor de încredere, ar putea conduce în continuare la înregistrarea de ritmuri peste așteptări ale creșterii economice pe termen scurt. Pe de altă parte, continuă să se manifeste riscuri în sensul unui nivel mai redus al acesteia, care se referă cu precădere la factori globali și la evoluțiile de pe piețele valutare.
Potrivit estimării preliminare a Eurostat, rata anuală a inflației IAPC în zona euro s-a situat la 1,5% în luna noiembrie, în creștere față de 1,4% în octombrie. Totodată, măsurile inflației de bază au consemnat recent o relativă moderare, datorată parțial unor factori speciali. Privind în perspectivă, pe baza cotațiilor futures actuale ale petrolului, este probabilă o temperare a ratelor anuale ale inflației totale în lunile următoare, reflectând cu precădere efecte de bază la nivelul prețurilor produselor energetice, după care acestea vor înregistra o nouă creștere. Se anticipează o creștere graduală pe termen mediu a inflației de bază, susținută de măsurile de politică monetară, de continuarea expansiunii economice, de diminuarea corespunzătoare a deficitului de cerere din economie, precum și de majorările câștigurilor salariale.
Această evaluare se reflectă, în linii mari, și în proiecțiile macroeconomice pentru zona euro ale experților Eurosistemului din luna decembrie 2017, care anticipează o rată anuală a inflației IAPC de 1,5% în anul 2017, 1,4% în 2018, 1,5% în 2019 și 1,7% în 2020. Comparativ cu proiecțiile macroeconomice ale experților BCE din luna septembrie 2017, perspectivele privind inflația IAPC totală au fost revizuite în sens ascendent, reflectând îndeosebi creșterea prețurilor petrolului și ale alimentelor.
În ceea ce privește analiza monetară, expansiunea masei monetare (M3) continuă într-un ritm robust, dinamica anuală a M3 situându-se la 5,0% în luna octombrie 2017, față de 5,2% în septembrie, reflectând impactul măsurilor de politică monetară ale BCE și costul de oportunitate scăzut aferent deținerii celor mai lichide depozite. Prin urmare, agregatul monetar în sens restrâns M1 a reprezentat în continuare principalul determinant al dinamicii masei monetare în sens larg, cu un ritm anual de creștere de 9,4% în luna octombrie, față de 9,8% în septembrie.
Redresarea dinamicii împrumuturilor acordate sectorului privat înregistrată de la începutul anului 2014 continuă. Ritmul anual de creștere a creditelor acordate societăților nefinanciare s-a accelerat la 2,9% în luna octombrie 2017, față de 2,4% în septembrie, în timp ce dinamica anuală a creditelor acordate populației s-a menținut stabilă la 2,7%.
Transmisia măsurilor de politică monetară introduse începând cu luna iunie 2014 continuă să sprijine în mod semnificativ condițiile de creditare a firmelor și populației, accesul la finanțare, îndeosebi al întreprinderilor mici și mijlocii, precum și fluxul de credite la nivelul zonei euro.
În concluzie, coroborarea rezultatului analizei economice cu semnalele evidențiate de analiza monetară a confirmat necesitatea unui grad amplu de acomodare monetară în vederea asigurării revenirii susținute a ratelor inflației către niveluri inferioare, dar apropiate de 2%.
Pentru a valorifica la maximum avantajele oferite de măsurile de politică monetară, este necesară o contribuție substanțială din partea politicilor din alte domenii la consolidarea potențialului de creștere pe termen mai lung și la restrângerea vulnerabilităților. Implementarea reformelor structurale în toate țările din zona euro trebuie accelerată în mod considerabil în vederea sporirii rezilienței, reducerii șomajului structural și stimulării productivității și a potențialului de creștere în zona euro. Cu privire la politicile fiscale, expansiunea tot mai robustă și generalizată pledează în favoarea refacerii amortizoarelor fiscale. Acest aspect este deosebit de important în țările în care datoria publică se menține la niveluri ridicate. Intensificarea eforturilor pentru a asigura o structură a finanțelor publice mai favorabilă creșterii economice ar fi benefică pentru toate țările. Implementarea integrală, transparentă și consecventă a Pactului de stabilitate și creștere și a procedurii privind dezechilibrele macroeconomice, atât de-a lungul timpului, cât și la nivelul tuturor țărilor, continuă să fie esențială pentru sporirea rezilienței economiei zonei euro. Consolidarea Uniunii Economice și Monetare rămâne o prioritate. Consiliul guvernatorilor consideră binevenite discuțiile în curs privind finalizarea uniunii bancare și a uniunii piețelor de capital, precum și îmbunătățirea în continuare a arhitecturii instituționale a Uniunii Economice și Monetare.
Vă stăm acum la dispoziție pentru întrebări.
Pentru formularea exactă convenită în cadrul Consiliului guvernatorilor, a se vedea versiunea în limba engleză.
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- media@ecb.europa.eu
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media