European Central Bank - eurosystem
Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 13 iulie 2012

17 iulie 2012

Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară

În săptămâna încheiată la data de 13 iulie 2012, poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) a rămas nemodificată.

Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) a consemnat o majorare de 0,4 miliarde EUR, până la 245,1 miliarde EUR, pe seama operaţiunilor cu clientela şi a celor de portofoliu, precum şi a operaţiunilor de furnizare de lichiditate în dolari SUA (a se vedea mai jos).

Operaţiuni de furnizare de lichiditate în dolari SUA

Data valutei Tipul operaţiunii Suma scadentă Suma nouă
12 iulie 2012 operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în dolari SUA, cu scadenţa la 7 zile 4,3 miliarde USD 5,1 miliarde USD

Operaţiunile de furnizare de lichiditate au fost derulate de Eurosistem în cadrul acordului valutar reciproc pe o perioadă determinată (linie de swap), pe care Banca Centrală Europeană l‑a încheiat cu Rezervele Federale ale SUA.

Titlurile negociabile ale Eurosistemului, altele decât cele deţinute în scopuri de politică monetară (poziţia 7.2 din active), au sporit cu 0,5 miliarde EUR, până la 321 de miliarde EUR. Bancnotele în circulaţie (poziţia 1 din pasive) au consemnat o creştere de 0,2 miliarde EUR, până la 897,7 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) s‑au restrâns cu 3 miliarde EUR, până la 131,9 miliarde EUR.

Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară

Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) a sporit cu 411,5 miliarde EUR, până la 646,3 miliarde EUR. Miercuri, 11 iulie 2012, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 163,6 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 163,7 miliarde EUR a fost decontată. La aceeaşi dată, au ajuns la scadenţă depozite la termen în valoare de 210,5 miliarde EUR şi au fost atrase noi depozite cu scadenţa la o săptămână, în valoare de 211,5 miliarde EUR. Tot miercuri, 11 iulie 2012, o operaţiune de refinanţare pe termen mai lung în valoare de 18,9 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 24,4 miliarde EUR a fost decontată.

Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) s-a situat la 0,7 miliarde EUR (faţă de 1,3 miliarde EUR în săptămâna anterioară), în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s‑a cifrat la 386,8 miliarde EUR (comparativ cu 795,2 miliarde EUR în săptămâna precedentă).

Titlurile Eurosistemului deţinute în scopuri de politică monetară (poziţia 7.1 din active) au înregistrat o creştere de 0,2 miliarde EUR, până la 281,5 miliarde EUR. Aceasta s-a datorat cumpărărilor decontate în cadrul celui de‑al doilea program de achiziţionare de obligaţiuni garantate. Prin urmare, în săptămâna încheiată la data de 13 iulie 2012, valoarea cumpărărilor cumulate în cadrul programului destinat pieţelor titlurilor de valoare a însumat 211,3 miliarde EUR, în timp ce valoarea portofoliului aferent primului program de achiziţionare de obligaţiuni garantate a fost de 55,8 miliarde EUR, iar cea a portofoliului aferent celui de‑al doilea program, de 14,3 miliarde EUR. Toate cele trei portofolii sunt evidenţiate ca titluri deţinute până la scadenţă.

Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro

În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a înregistrat o majorare de 388 de miliarde EUR, până la 479,7 miliarde EUR.

Active (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Aur şi creanţe în aur 433 780 0
2 Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro 261 355 306
2.1 Creanţe asupra FMI 90 091 67
2.2 Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe 171 264 239
3 Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro 55 500 1 287
4 Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro 17 210 337
4.1 Conturi bancare, titluri şi împrumuturi 17 210 337
4.2 Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
5 Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară 1 248 517 4 968
5.1 Operaţiuni principale de refinanţare 163 707 78
5.2 Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung 1 083 736 5 463
5.3 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
5.4 Operaţiuni reversibile structurale 0 0
5.5 Facilitatea de creditare marginală 696 −651
5.6 Credite aferente apelurilor în marjă 378 78
6 Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro 186 975 2 778
7 Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro 602 493 712
7.1 Titluri deţinute în scopuri de politică monetară 281 511 250
7.2 Alte titluri 320 982 462
8 Credite în euro acordate administraţiilor publice 30 041 0
9 Alte active 263 775 4 252
Total active 3 099 646 14 640
Pasive (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Bancnote în circulaţie 897 671 163
2 Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară 1 081 996 −18 611
2.1 Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) 479 749 387 960
2.2 Facilitatea de depozit 386 826 −408 377
2.3 Depozite pe termen fix 211 500 1 000
2.4 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
2.5 Depozite aferente apelurilor în marjă 3 922 806
3 Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro 6 572 −21
4 Certificate de debit emise 0 0
5 Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro 145 779 −1 564
5.1 Angajamente faţă de administraţiile publice 131 927 −2 987
5.2 Alte angajamente 13 852 1 423
6 Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro 172 236 32 528
7 Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro 4 869 875
8 Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro 10 022 315
8.1 Depozite, conturi diverse şi alte pasive 10 022 315
8.2 Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
9 Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI 56 886 0
10 Alte pasive 228 028 953
11 Conturi de reevaluare 409 840 0
12 Capital şi rezerve 85 749 0
Total pasive 3 099 646 14 640
CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media