Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Bancnotele viitoare

După 20 de ani, a sosit momentul să revizuim aspectul bancnotelor noastre pentru a le face mai accesibile europenilor de toate vârstele și din toate mediile.

Christine Lagarde, președinta BCE

Bancnotele euro sunt utilizate zilnic de milioane de persoane, dar le reproiectăm pentru a le face mai sigure, mai durabile, mai accesibile, mai favorabile incluziunii și mai reprezentative pentru toți europenii. A sosit acum momentul să analizăm o listă cu zece propuneri grafice preselectate.

Decizia finală privind aspectul următoarei serii de bancnote este așteptată către finele anului 2026, urmând apoi să înceapă elaborarea și producerea noilor bancnote. Cu toate acestea, vor mai trece câțiva ani până când bancnotele vor ajunge în buzunarele populației.

Propunerile grafice

Ai un cuvânt de spus cu privire la viitoarele bancnote!

Acum, după încheierea concursului de grafică, toți europenii sunt invitați să își exprime părerea cu privire la cele zece propuneri grafice într-un sondaj online. Consiliul guvernatorilor va lua în considerare răspunsurile publicului înainte de a selecta concepția grafică finală pentru viitoarele bancnote euro. Această decizie ar urma să fie luată către finele anului 2026.

Participă la sondaj!

De ce este necesar să reproiectăm bancnotele euro?

Reproiectarea bancnotelor garantează că acestea rămân sigure și răspund nevoilor și așteptărilor aflate într-o continuă schimbare. Mai exact, aceasta ne permite:

O mai bună reflectare a identității și valorilor Europei

Bancnotele euro sunt o expresie tangibilă a identității, diversității și valorilor comune ale Europei. Motivele mai reprezentative pot să consolideze și mai mult legătura dintre europeni și moneda lor.

Păstrarea avansului față de tehnicile de contrafacere

Tehnologia evoluează, iar bancnotele euro se adaptează la aceasta. O nouă serie introduce elemente de siguranță avansate, bancnotele devenind mai dificil de contrafăcut și mai ușor de verificat de către toată lumea.

Îmbunătățirea incluziunii și accesibilității

Bancnotele euro trebuie să fie ușor de utilizat de către toată lumea. Reproiectarea oferă posibilitatea de a facilita recunoașterea și utilizarea bancnotelor, ceea ce contribuie la asigurarea faptului că numerarul rămâne un mijloc de plată accesibil.

Creșterea sustenabilității ecologice

BCE este conștientă de impactul pe care bancnotele euro îl au asupra mediului și urmărește în permanență reducerea acestuia. O nouă serie de bancnote euro reprezintă o ocazie de a optimiza producerea acestora și a le îmbunătăți sustenabilitatea ecologică.

Teme și motive

La data de 30 noiembrie 2023, Consiliul guvernatorilor BCE a luat decizia de a trece la etapa următoare a procesului de reproiectare. Au fost selectate două teme posibile: „Cultura europeană” și „Râuri și păsări”. Motivele asociate au fost alese în ianuarie 2025.

Consultă aici raportul Grupului consultativ tematic și raportul Grupului consultativ pentru motive

Cultura europeană

Bogatul patrimoniu cultural al Europei și dinamismul sectorului culturii și al creației întăresc identitatea noastră europeană comună, dând naștere unui sentiment împărtășit de apartenență. Cultura promovează valorile comune, incluziunea și dialogul în Europa și nu numai. Ea aduce oamenii împreună.

Râuri și păsări

Râurile și păsările nu cunosc frontiere, simbolizând libertatea și unitatea în rândul europenilor, precum și legătura noastră cu natura. Europa se poate lăuda cu o mare varietate de râuri și păsări care ne inspiră și ne reamintesc de responsabilitatea noastră de a proteja mediul.

Concursul de grafică

Concursul de grafică

În anul 2025, a fost lansat un concurs de grafică pentru viitoarele bancnote euro, graficieni din întreaga Europă fiind invitați să participe. Au fost depuse peste 1 200 de candidaturi din partea graficienilor, 25 dintre aceștia fiind invitați să prezinte propuneri grafice. Un juriu independent alcătuit din 21 de experți, nominalizați, fiecare, de o bancă centrală a unei țări din zona euro, a preselectat apoi zece concepții grafice.

Sinteza prezentată de juriul concursului de grafică

Ce a avut de spus publicul până acum?

Am consultat deja publicul european de două ori de la începutul procesului de reproiectare, sondajul public din această vară fiind ultima ocazie pentru a face acest lucru încă o dată. Află preferințele exprimate de public de la lansarea procesului de reproiectare.

AFLĂ MAI MULTE

Mai multe informații despre bancnotele viitoare

Procesul de reproiectare explicat

Raportul juriului concursului de grafică

Vrei să afli mai multe despre reproiectarea bancnotelor?

Întrebări frecvente

Participanții și câștigătorii concursului de grafică

Consultă lista integrală

Toate paginile din această secțiune