Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Cinci lucruri pe care trebuie să le știi despre Tratatul de la Maastricht

Tratatul a pus bazele Uniunii Europene de astăzi

Tratatul de la Maastricht, cunoscut în mod oficial drept Tratatul privind Uniunea Europeană, a pus bazele Uniunii Europene de astăzi.

Tratatul a fost rezultatul mai multor ani de discuții între guverne și a fost semnat în orașul Maastricht din Țările de Jos, situat în apropierea frontierelor cu Belgia și Germania. Iată cinci lucruri pe care trebuie să le știi despre Tratat.

1.

Prin el s-a instituit Uniunea Europeană

Cooperare sporită

Tratatul de la Maastricht a sporit în mod semnificativ cooperarea între țările europene în mai multe domenii noi:

Cetățenia europeană

Tratatul a introdus cetățenia europeană, care permite cetățenilor să locuiască în statele membre și să circule liber între acestea.

Politica externă și de securitate comună

Tratatul a instituit o politică externă și de securitate comună în scopul „protejării valorilor comune, a intereselor fundamentale și a independenței Uniunii”.

Justiția și afacerile interne

Prin Tratat a fost elaborată o cooperare strânsă în domeniul justiției și afacerilor interne pentru a garanta siguranța și securitatea cetățenilor europeni.

2.

A fost semnat de 12 țări

Reprezentanți din 12 țări au semnat Tratatul la 7 februarie 1992

Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania, Regatul Unit și Țările de Jos

Parlamentele din fiecare țară au ratificat ulterior Tratatul, în unele cazuri după organizarea unui referendum. Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, când Uniunea Europeană a fost instituită oficial.

De atunci, alte 16 țări au aderat la UE* și au adoptat normele prevăzute în Tratatul de la Maastricht sau în tratatele care au urmat.

*În prezent, există 27 de state membre ale UE, ca urmare a ieșirii Regatului Unit din UE.

3.

A pus bazele euro

O monedă unică pentru europeni

Tratatul de la Maastricht a deschis calea pentru crearea unei monede europene unice: euro. Acesta a prevăzut și înființarea Băncii Centrale Europene (BCE) și a Sistemului European al Băncilor Centrale, menționând obiectivele acestora. Obiectivul principal al BCE îl constituie menținerea stabilității prețurilor, respectiv protejarea valorii monedei euro.

Tratatul a reprezentat apogeul mai multor decenii de dezbateri cu privire la intensificarea cooperării economice în Europa. Liderii europeni au redeschis discuția despre introducerea unei monede unice în anul 1986, iar în 1989 s-au angajat să pună în aplicare un proces de tranziție în trei etape.

Tratatul de la Maastricht a stabilit în mod oficial aceste etape:

Etapa 1 (01/07/90 - 31/12/93)

Introducerea liberei circulații a capitalurilor între statele membre

Etapa 2 (01/01/94 - 31/12/98)

Cooperarea mai strânsă între băncile centrale naționale și alinierea sporită a politicilor economice aplicate de statele membre

Etapa 3 (01/01/99 - prezent)

Introducerea treptată a euro, însoțită de aplicarea unei politici monetare unice, a cărei responsabilitate revine BCE

4.

A introdus criteriile pe care țările trebuie să le îndeplinească pentru a adopta moneda euro

Tratatul a stabilit, de asemenea, norme privind funcționarea monedei euro în practică, inclusiv etapele pe care o țară trebuie să le parcurgă pentru a adera la zona euro.

Scopul acestor norme specifice, denumite uneori „criteriile de la Maastricht” sau „criteriile de convergență”, este acela de a asigura menținerea stabilității prețurilor în zona euro chiar și atunci când noi țări adoptă moneda.

Normele vizează să asigure stabilitatea țărilor aderente în următoarele domenii:

Inflația

Rata medie a inflației unei țări nu ar trebui să depășească, în cursul unei perioade de observație de un an, cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflației a celor trei state membre ale UE care au înregistrat cele mai bune rezultate.

Nivelul datoriei publice

Deficitul bugetar anual al unei țări nu ar trebui să depășească 3% din produsul intern brut (PIB), iar datoria publică generală nu ar trebui să depășească 60% din PIB.

Ratele dobânzilor

Rata dobânzii pe termen lung a unei țări nu ar trebui să o depășească, în cursul unei perioade de observație de un an, cu mai mult de 2 puncte procentuale pe cea a celor trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate.

Cursul de schimb

O țară trebuie să mențină un curs de schimb stabil, ceea ce înseamnă că acesta s-a încadrat în marjele de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb (MCS II) cel puțin pe parcursul ultimilor doi ani.

5.

A reprezentat un uriaș pas înainte în direcția integrării europene

Relațiile în Europa au devenit mai strânse

De la semnarea Tratatului de la Maastricht, relațiile dintre țările europene au devenit mai strânse, deși unele domenii de politică, precum politica economică și cea fiscală, țin în continuare de responsabilitatea națională. Liderii europeni au convenit asupra unor măsuri suplimentare de promovare a unei integrări aprofundate între statele europene:

Pactul de stabilitate și creștere

Pactul de stabilitate și creștere a fost adoptat în anul 1997 pentru a asigura punerea în aplicare a unor politici bugetare solide de către țări.

Mecanismul european de stabilitate

Mecanismul european de stabilitate a fost înființat pentru a oferi asistență financiară țărilor din zona euro afectate sau amenințate de probleme grave de finanțare.

Uniunea bancară

Mecanismul unic de supraveghere și Comitetul unic de rezoluție au fost create ulterior crizei financiare pentru a spori siguranța sistemului bancar european, precum și integrarea și stabilitatea financiară.

În prezent, aproximativ 450 de milioane de cetățeni din 27 de state membre se bucură de avantajele cooperării europene.

În anii care au urmat stabilirii foii de parcurs pentru introducerea euro, acesta din urmă a devenit a doua cea mai tranzacționată monedă din lume și face parte din viața de zi cu zi a aproximativ 350 de milioane de cetățeni din țările zonei euro.