Declarația noastră de politică monetară pe scurt – iunie 2026
Ce am decis?
Am majorat ratele dobânzilor reprezentative cu 0,25 puncte procentuale
Procedăm astfel pentru că războiul din Orientul Mijlociu determină creșterea prețurilor. Dorim ca inflația să se stabilizeze la nivelul de 2% pe termen mediu. Prin decizia noastră, ne menținem într-o poziție favorabilă pentru a face față incertitudinilor generate de război.
Ce se întâmplă în economie?
Războiul din Orientul Mijlociu afectează economia...
Prețurile mult mai mari ale produselor energetice erodează veniturile populației, care manifestă temeri față de evoluțiile viitoare și precauție în ceea ce privește cheltuielile. S-a redus și încrederea firmelor, care investesc mai puțin.
... dar s-a consemnat în continuare o creștere economică
Companiile constituie stocuri pentru eventualitatea în care livrarea materialelor și echipamentelor durează mai mult sau costul acestora crește. Acestea continuă, de asemenea, să investească în tehnologii digitale. Sunt create în continuare locuri de muncă noi, dar nu la fel de multe ca înainte. În ansamblu, economia consemnează o încetinire, mai ales în sectorul serviciilor.
Războiul alimentează în continuare inflația
Prețurile produselor energetice sunt mult mai mari. Firmele au avut de plătit costuri mai ridicate și încep să le transfere la nivelul prețurilor, ceea ce va antrena scumpiri ale alimentelor, bunurilor și serviciilor. Inflația se va intensifica în continuare în perioada verii și se va menține la niveluri net superioare țintei noastre de 2% și în anul următor.
Cum vedem evoluția economiei?
Anticipăm o creștere economică mai lentă anul acesta, urmată de o redresare
Proiecțiile privind creșterea economică în zona euro în 2026 și în anii următori
(proiecțiile din luna iunie 2026)
Anticipăm o inflație net superioară țintei anul acesta și o nouă reducere treptată a acesteia ulterior
Proiecțiile privind inflația în zona euro în 2026 și în anii următori
(proiecțiile din luna iunie 2026)
Consultă informațiile detaliate
DECIZII DE POLITICĂ MONETARĂ
Mai jos pot fi consultate deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor, în cadrul celei mai recente ședințe, cu privire la ratele dobânzilor și instrumentele BCE.
Comunicat de presăDECLARAȚIE DE POLITICĂ MONETARĂ
Consultă explicațiile motivelor aflate la baza celor mai recente decizii de politică monetară.
Declarație de politică monetară