Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Decizii adoptate de Consiliul guvernatorilor BCE (altele decât deciziile de stabilire a ratelor dobânzilor)

Octombrie 2015

EMBARGO

EMBARGO până la data de 23 octombrie 2015, ora 15.00 (ora Europei Centrale)

Operațiuni de piață

Modificarea procesului de efectuare de achiziții în cadrul programului de achiziționare de titluri garantate cu active

La data de 17 septembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a aprobat o serie de modificări aduse structurii de guvernanță a programului de achiziționare de titluri garantate cu active. Proporția achizițiilor efectuate de băncile centrale naționale va fi majorată prin participarea Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique și a unui număr mai mare de jurisdicții acoperite de Banque de France, ambele bănci centrale acționând ca administratori de active ai Eurosistemului pentru achiziții. Un comunicat de presă pe această temă este disponibil pe website-ul BCE.

Supravegherea și stabilitatea financiară

Ediția din 2015 a raportului BCE privind structurile financiare

La data de 9 octombrie 2015, Consiliul guvernatorilor a aprobat publicarea ediției din 2015 a raportului BCE privind structurile financiare ( 2015 ECB Report on financial structures). Raportul analizează principalele caracteristici structurale și evoluții în sectorul financiar din zona euro în general și acoperă sectorul bancar și alți intermediari financiari, în special societăți de asigurări și fonduri de pensii, precum și intermediari financiari alții decât cei din sectorul bancar și al asigurărilor (cunoscuți adesea sub denumirea de „sistemul bancar paralel”). Raportul va fi publicat în scurt timp pe website-ul BCE.

Sisteme de plăți și infrastructura pieței

Evaluarea ad-hoc a noilor conexiuni directe și prin intermediar în raport cu standardele de utilizare a sistemelor de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare în cadrul operațiunilor de creditare ale Eurosistemului

La data de 17 septembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a aprobat noi conexiuni ca fiind eligibile pentru utilizare în cadrul operațiunilor de creditare ale Eurosistemului: (a) o conexiune directă de la Euroclear Bank la VP Securities și (b) o conexiune prin intermediar de la Euroclear Bank la VP Lux via VP Securities. Lista completă a tuturor conexiunilor eligibile este disponibilă pe website-ul BCE.

Avize privind acte juridice

Avizul BCE cu privire la conversia creditelor în franci elvețieni în Croația

La data de 18 septembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2015/32 din proprie inițiativă.

Avizul BCE cu privire la desemnarea Lietuvos bankas drept autoritate de rezoluție

La data de 22 septembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2015/33, la solicitarea Ministerului Finanțelor din Lituania.

Avizul BCE cu privire la un proiect de lege privind piața instrumentelor financiare în Slovenia

La data de 28 septembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2015/34, la solicitarea Ministerului Finanțelor din Slovenia.

Avizul BCE cu privire la redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și societăților de investiții în Italia

La data de 16 octombrie 2015, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2015/35, la solicitarea Ministerului Finanțelor din Italia.

Avizul BCE cu privire la registrul central al conturilor bancare în Republica Cehă

La data de 16 octombrie 2015, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2015/36, la solicitarea Ministerului Finanțelor din Republica Cehă.

Avizul BCE cu privire la reglementarea leasingului financiar și a activității societăților de leasing financiar în Cipru

La data de 19 octombrie 2015, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2015/37, la solicitarea ministrului finanțelor din Cipru.

Statistici

Euro money market survey 2015

La data de 29 septembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a luat notă de rezultatele sondajului „Euro money market survey 2015”, care evidențiază principalele evoluții de pe piața monetară în euro în trimestrul II 2015 și le compară cu cele înregistrate în aceeași perioadă a anilor precedenți. Sondajul a fost ulterior publicat pe website-ul BCE, alături de un comunicat de presă pe aceeași temă.

Guvernanța corporativă

Președintele Comitetului pentru buget al BCE

La data de 6 octombrie 2015, Consiliul guvernatorilor l-a numit pe dl Pentti Hakkarainen, viceguvernator al Suomen Pankki, în funcția de președinte al Comitetului pentru buget al BCE ( Budget Committee - BUCOM) pentru un mandat de trei ani, cu efect imediat.

Președintele Comitetului de control

La data de 6 octombrie 2015, Consiliul guvernatorilor l-a numit pe dl Joachim Nagel, membru al Comitetului executiv al Deutsche Bundesbank, în funcția de președinte al Comitetului de control ( Committee on Controlling - COMCO) pentru un mandat de trei ani, cu efect imediat.

Supraveghere bancară

Modificări ale deciziilor privind caracterul semnificativ al instituțiilor de credit

La 18 și 30 septembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a aprobat deciziile propuse de Consiliul de supraveghere pentru modificarea listei instituțiilor semnificative și mai puțin semnificative. Lista modificată este disponibilă pe website-ul BCE în conformitate cu articolul 49 din Regulamentul-cadru privind MUS.

Conformitatea cu ghidurile ABE privind măsurile de intervenție timpurie și instituțiile în curs de a intra în dificultate sau susceptibile de a intra în dificultate

La data de 23 septembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a adoptat o serie de propuneri formulate de Consiliul de supraveghere în vederea asigurării conformității cu ghidurile ABE privind indicatorii de declanșare pentru utilizarea măsurilor de intervenție timpurie conform articolului 27 alineatul (4) din Directiva 2014/59/UE (EBA/GL/2015/03) și privind interpretarea diferitelor circumstanțe în care se consideră că o instituție este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate conform articolului 32 alineatul (6) din Directiva 2014/59/UE (EBA/GL/2015/07). BCE a notificat ulterior ABE că s-a conformat ghidurilor menționate în ceea ce privește instituțiile semnificative aflate sub supravegherea sa la data notificării.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media