Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 6 iunie 2008

10 iunie 2008

Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară

În săptămâna încheiată la 6 iunie 2008, scăderea de 30 de milioane EUR înregistrată de poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) s-a datorat vânzării de aur efectuate de o bancă centrală din Eurosistem (conform Acordului privind deţinerile de aur ale băncilor centrale intrat în vigoare la data de 27 septembrie 2004).

Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) a sporit cu 0,1 miliarde EUR, până la valoarea de 167,4 miliarde EUR, pe seama operaţiunilor cu clientela şi a celor de portofoliu. Joi, 5 iunie 2008, o operaţiune de furnizare de lichidităţi în USD în valoare de 25 de miliarde USD a ajuns la scadenţă şi o nouă operaţiune în valoare de 25 de miliarde USD cu scadenţa la 28 de zile a fost decontată. Aceste operaţiuni au fost derulate de Eurosistem în legătură cu acordul valutar reciproc pe o perioadă determinată (linie de swap) dintre BCE şi Rezervele Federale ale SUA.

Deţinerile Eurosistemului de titluri negociabile în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro (poziţia 7 din active), au crescut cu 0,9 miliarde EUR, până la 114,9 miliarde EUR. Numerarul în circulaţie (poziţia 1 din pasive) s-a majorat cu 3,6 miliarde EUR, până la nivelul de 675,6 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) s-au redus cu 5,1 miliarde EUR, până la 59,6 miliarde EUR.

Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară

Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) s-a diminuat cu 17,8 miliarde EUR, până la 438 miliarde EUR. Miercuri, 4 iunie 2008, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 170 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 153 miliarde EUR a fost decontată.

Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) s-a situat la un nivel apropiat de zero (faţă de 0,8 miliarde EUR în săptămâna anterioară), în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s-a cifrat la 0,1 miliarde EUR, un nivel relativ similar celui înregistrat în săptămâna precedentă.

Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro

În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a consemnat o diminuare de 12,4 miliarde EUR, până la 195,1 miliarde EUR.

Diverse

În ceea ce priveşte situaţia financiară săptămânală consolidată la nivelul Eurosistemului din data de 30 mai 2008 (publicată la 3 iunie 2008), trebuie remarcat faptul că poziţia creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro (poziţia 2 din active) ar fi trebuit să indice un sold de 136 603 milioane EUR, în loc de 136 301 milioane EUR, iar la poziţia angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro (poziţia 8 din pasive) ar fi trebuit să apară valoarea de 16 817 milioane EUR, în loc de 16 514 milioane EUR.

Prin urmare, modificările săptămânale efective înregistrate la aceste poziţii constau într-o scădere de 399 de milioane EUR şi, respectiv, de 230 de milioane EUR.

Active (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Aur şi creanţe în aur 209 515 −30
2 Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro 136 204 −399
2.1 Creanţe asupra FMI 9 427 −7
2.2 Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe 126 777 −392
3 Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro 55 300 357
4 Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro 15 077 −536
4.1 Conturi bancare, titluri şi împrumuturi 15 077 −536
4.2 Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
5 Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară 438 030 −17 791
5.1 Operaţiuni principale de refinanţare 153 000 −17 002
5.2 Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung 285 027 0
5.3 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
5.4 Operaţiuni reversibile structurale 0 0
5.5 Facilitatea de creditare marginală 0 −791
5.6 Credite aferente apelurilor în marjă 3 2
6 Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro 31 396 −699
7 Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro 114 943 943
8 Credite în euro acordate administraţiilor publice 38 007 0
9 Alte active 369 274 2 352
Total active 1 407 746 −15 803
Pasive (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Numerar în circulaţie 675 558 3 551
2 Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară 195 146 −12 436
2.1 Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) 195 069 −12 447
2.2 Facilitatea de depozit 70 15
2.3 Depozite pe termen fix 0 0
2.4 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
2.5 Depozite aferente apelurilor în marjă 7 −4
3 Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro 156 0
4 Certificate de debit emise 0 0
5 Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro 66 496 −5 420
5.1 Angajamente faţă de administraţiile publice 59 587 −5 103
5.2 Alte angajamente 6 909 −317
6 Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro 72 348 −1 025
7 Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro 2 396 116
8 Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro 16 587 −230
8.1 Depozite, conturi diverse şi alte pasive 16 587 −230
8.2 Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
9 Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI 5 148 0
10 Alte pasive 146 008 −92
11 Conturi de reevaluare 156 231 0
12 Capital şi rezerve 71 672 −267
Total pasive 1 407 746 −15 803
CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media