European Central Bank - eurosystem
Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Consiliul guvernatorilor

Consiliul guvernatorilor BCE este responsabil de luarea deciziilor în materie de politică macroprudențială. Aceste decizii se aplică tuturor țărilor și băncilor care fac obiectul Mecanismului unic de supraveghere (MUS), respectiv țărilor din zona euro și acelor țări din UE ale căror autorități naționale au semnat acorduri de cooperare strânsă cu BCE.

Forumul macroprudențial

Forumul macroprudențial este format din Consiliul guvernatorilor și Consiliul de supraveghere al BCE. Acesta reprezintă o platformă pentru discuții periodice la nivel înalt, care reunește perspective microprudențiale și macroprudențiale din întreaga Europă.

Comitetul pentru stabilitate financiară

Consiliul guvernatorilor și Forumul macroprudențial sunt sprijinte de Comitetul pentru stabilitate financiară, care include reprezentanți ai BCE, ai băncilor centrale naționale și ai autorităților de supraveghere. Comitetul oferă o platformă pentru evaluarea riscurilor comune și pentru coordonarea politicilor între BCE și autoritățile naționale.

Cooperarea cu autoritățile și organismele europene și internaționale

BCE cooperează strâns cu alte instituții și organisme europene, precum autoritățile europene de supraveghere, printre care Autoritatea bancară europeană (ABE), și Comitetul european pentru risc sistemic (CERS), pentru a elabora cadrele europene de supraveghere, reglementare și rezoluție.

De asemenea, BCE contribuie la dezbaterile privind politicile în materie de reglementare și supraveghere, atât la nivel internațional (de exemplu, Consiliul pentru Stabilitate Financiară, Comitetul de supraveghere bancară de la Basel), cât și la nivel european (de exemplu, Comisia Europeană).

Toate paginile din această secțiune