Menu

Ce sunt cadrele pentru creanțe suplimentare de natura creditelor (additional credit claim – ACC)?

15 mai 2020

Ce sunt cadrele pentru creanțe suplimentare de natura creditelor (<i>additional credit claim</i> – ACC)?

Atunci când Eurosistemul acordă credite băncilor, acesta solicită, în schimb, garanții adecvate. În fiecare zi, BCE publică o listă cu mii de active tranzacționabile, precum obligațiunile de stat, pe care toate băncile centrale naționale le acceptă drept garanții. Eurosistemul acceptă drept garanții și activele netranzacționabile, în principal sub forma așa-numitelor creanțe de natura creditelor. Aceste creanțe pot include credite acordate de bănci companiilor sau sectorului public, asupra cărora băncile au apoi drept de rambursare. Setul foarte amplu de garanții acceptabile al Eurosistemului este conceput pentru a asigura că bănci din țări diferite și cu modele de afaceri diferite dispun, în general, de garanții suficiente pentru accesarea lichidității furnizate de Eurosistem.

Pentru a garanta că băncile au acces deplin la lichiditatea băncii centrale, chiar și în circumstanțe nefavorabile, Eurosistemul a permis băncilor centrale naționale acceptarea temporară a unor tipuri suplimentare de garanții. Aceasta le permite să țină cont de condițiile specifice din țările respective, precum tipurile de garanții disponibile sau circumstanțele juridice și operaționale speciale.

Creanțele suplimentare de natura creditelor constituie un exemplu de tipuri de active eligibile temporar drept garanții. Creanțele suplimentare de natura creditelor reprezintă creanțe de natura creditelor care nu îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate aplicabile în conformitate cu cadrul de garantare general. Cadrul de garantare general al Eurosistemului include credite acordate sectorului public, sectorului corporativ și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). În plus, creanțele suplimentare de natura creditelor pot cuprinde credite acordate populației, precum și pachete alcătuite din tipuri similare de credite, care constau, de exemplu, în credite acordate sectorului corporativ și IMM, credite de consum sau credite ipotecare. Creanțele suplimentare de natura creditelor pot avea, de asemenea, o calitate mai scăzută a creditului decât creanțele de natura creditelor general acceptate sau pot fi exprimate în alte monede decât euro. Pentru a compensa riscurile asociate mai mari, băncile centrale naționale impun marje de ajustare a valorii (valuation haircuts) mai ridicate. Aceasta înseamnă că banca centrală națională atribuie creanțelor suplimentare de natura creditelor o valoare inferioară valorii sale nominale pentru a dispune de un amortizor împotriva variațiilor posibile ale valorii garanțiilor. Valoarea maximă pe care o bancă o poate împrumuta în cadrul operațiunilor de creditare ale Eurosistemului se bazează pe valoarea totală a garanțiilor după aplicarea marjelor de ajustare.

Normele care reglementează utilizarea creanțelor suplimentare de natura creditelor diferă, într-o oarecare măsură, de la o țară la alta și sunt denumite „cadre pentru creanțe suplimentare de natura creditelor”. Fiecare bancă centrală națională are libertatea de a institui un cadru pentru creanțe suplimentare de natura creditelor specific țării respective, care trebuie, totuși, să fie aprobat de Consiliul guvernatorilor pe baza unui cadru minim comun de control al riscurilor. Posibilitatea de punere în aplicare a cadrelor pentru creanțe suplimentare de natura creditelor a fost introdusă în luna decembrie 2011 ca parte a măsurilor sporite de sprijinire a creditării în vederea favorizării acordării de credite bancare în perioada crizei financiare. Opțiunea va fi disponibilă până la sfârșitul celei de-a treia runde de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (OTRTL III) în luna martie 2024.

Cum au fost extinse cadrele pentru creanțe suplimentare de natura creditelor ca răspuns la pandemia de COVID-19?

La data de 7 aprilie 2020, Consiliul guvernatorilor BCE a decis să permită o extindere temporară a cadrelor pentru creanțe suplimentare de natura creditelor, cu posibilitatea ca băncile centrale naționale să includă creditele garantate de entități din sectorul public, acordate sectorului corporativ, IMM, persoanelor care desfășoară activități independente și gospodăriilor populației în contextul COVID-19. În lipsa acestor garanții, creditele ar face obiectul unor marje de ajustare mai ridicate aferente riscurilor sau nu ar fi deloc eligibile în temeiul cadrelor pentru creanțe suplimentare de natura creditelor. În același timp, Consiliul guvernatorilor a decis să reducă marjele de ajustare a valorii, acceptând astfel o creștere temporară a riscului rezidual, mai exact a riscului ca o bancă să intre în incapacitate de plată și ca valoarea de lichidare a garanțiilor să nu acopere expunerea. Consiliul guvernatorilor a decis în continuare să reducă temporar frecvența raportării la nivel de împrumut pentru a ușura, într-o oarecare măsură, sarcina potențială a băncilor și a extinde lista surselor autorizate să evalueze creanțele suplimentare de natura creditelor din perspectiva calității creditului.

De ce au fost adoptate acum aceste modificări?

Ca răspuns la pandemia de COVID-19, multe state membre din zona euro au instituit scheme specifice de garantare de către autorități guvernamentale sau entități din sectorul public în vederea sprijinirii economiilor acestora. Băncile centrale naționale pot, într-o anumită măsură, să integreze aceste sisteme de garantare, care adesea nu respectă cerințele generale de eligibilitate ale Eurosistemului pentru garanții. De exemplu, unele dintre noile garanții sunt parțiale.

Ce bănci centrale naționale din zona euro au introdus un cadru pentru creanțe suplimentare de natura creditelor?

Până în prezent, zece bănci centrale naționale au pus în aplicare cadre pentru creanțe suplimentare de natura creditelor: Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique, Banc Ceannais na hEireann/Central Bank of Ireland, Bank of Greece, Banco de España, Banque de France, Banca d'Italia, Central Bank of Cyprus, Oesterreichische Nationalbank, Banco de Portugal și Banka Slovenije. Se așteaptă ca mai multe bănci centrale naționale să pună în aplicare aceste cadre. Cadrele extinse sprijină utilizarea de către bănci a operațiunilor de creditare ale Eurosistemului, printre care OTRTL III, și le permit să prezinte mai multe credite drept garanții, în special credite care beneficiază de scheme de garantare legate de criza cauzată de COVID-19.

Cum se așteaptă ca extinderea cadrelor pentru creanțe suplimentare de natura creditelor să sprijine economia reală?

Cadrele pentru creanțe suplimentare de natura creditelor au favorizat, timp de mai mulți ani, acceptarea drept garanții ale Eurosistemului a creditelor acordate întreprinderilor mai mici, persoanelor care desfășoară o activitate independentă și persoanelor fizice. Extinderea temporară a cadrelor pentru creanțe suplimentare de natura creditelor permite acum relaxarea în continuare a anumitor cerințe pentru acceptarea unor astfel de credite. Aceasta poate sprijini băncile în acordarea de credite economiei reale, inclusiv debitorilor mai mici cu venituri reduse sau fără venituri în perioade caracterizate de tensiuni economice severe, și în refinanțarea acestora prin credite acordate de Eurosistem pentru o perioadă de până la trei ani, la rate ale dobânzilor care sunt, în prezent, negative. În schimb, aceasta ar trebui să asigure atât IMM, cât și persoanelor care desfășoară activități independente, în special celor care beneficiază de scheme specifice de garantare de către autorități guvernamentale, continuarea desfășurării activității, precum și menținerea sau extinderea finanțării bancare în această perioadă dificilă.