Cooperarea între băncile centrale

Cooperarea între băncile centrale are o istorie îndelungată. Aceasta a început odată cu stabilirea unei rețele internaționale a principalelor bănci centrale în prima jumătate a secolului al XX-lea, respectiv în momentul creării Băncii Reglementelor Internaționale (BRI) în anul 1930. Cooperarea între băncile centrale include schimburi de experiență și de bune practici, precum și contribuții la dezvoltarea capacităților.

Cooperarea între băncile centrale

Motivație

Esența cooperării între băncile centrale este transferul de experiență și de cunoștințe. Prin aceasta, băncile centrale contribuie nu doar la îmbunătățirea reciprocă a nivelului de profesionalism, eficiență, independență și transparență, ci și la promovarea stabilității financiare și monetare la nivel mondial.

Modalități

Cooperarea între băncile centrale vizează o gamă largă de activități. Băncile centrale pot oferi asistență prin intermediul centrelor de formare de care dispun, organizând diverse cursuri de formare sau alte evenimente cu caracter educativ, ori conferințe și seminare la care pot participa reprezentanți ai altor bănci centrale. De asemenea, acestea pot acorda asistență direct instituțiilor beneficiare, de exemplu, prin detașarea permanentă a unor salariați, prin sprijinirea dezvoltării instituției și a elaborării de politici sau prin misiuni periodice, fie la nivel tehnic, fie la nivel strategic. Băncile centrale pot acționa unilateral sau pot încheia acorduri cu alte instituții decât băncile centrale (de exemplu, instituții financiare internaționale, instituții ale UE sau autorități guvernamentale) în vederea coordonării activităților și, uneori, a obținerii de finanțare externă.

BCE oferă asistență ad-hoc băncilor centrale la nivel mondial, pe baze bilaterale. Aceasta poate acoperi domenii tradiționale ale activității băncilor centrale sau funcții tehnice și de sprijin și poate lua forma unor vizite la BCE sau a unor vizite ale experților BCE în alte țări.

BCE oferă, de asemenea, posibilități de formare personalului altor bănci centrale.

Detalii suplimentare sunt oferite în articolul The Eurosystem as a provider of technical assistance to EU Neighbouring Regions din Buletinul lunar - iulie 2008. Personalul BCE responsabil de aceste aspecte poate fi contactat la adresa: centralbankcooperation@ecb.europa.eu.

Programe coordonate de BCE

De mai mulți ani, băncile centrale naționale din UE participă la programe multianuale ample de cooperare între băncile centrale, finanțate de Comisia Europeană. Această formă de asistență este denumită „înfrățire” (twinning) și a reprezentat un succes, întrucât creează legături puternice între instituții care îndeplinesc funcții similare sau chiar identice. Acordurile de înfrățire pot fi încheiate de o instituție publică a unui stat membru al UE – de exemplu, o bancă centrală națională – și poate implica instituții din alte state membre în consorții de maximum trei instituții.

Începând cu anul 2003, BCE a semnat acorduri și cu Comisia Europeană, similare celor de înfrățire, care vizează, de asemenea, obținerea unor rezultate specifice. Aceste acorduri sunt implementate de BCE, în parteneriat cu băncile centrale naționale din cadrul Eurosistemului și al Sistemului European al Băncilor Centrale, și beneficiază de capacitatea BCE de a încheia un acord financiar unic cu Comisia Europeană în numele mai multor bănci centrale naționale. Acesta reprezintă una dintre formele pe care le ia angajamentul Eurosistemului de a-și îndeplini atribuțiile cu eficiență și eficacitate, în spiritul cooperării și al lucrului în echipă.

În anul 2013, BCE a marcat cea de-a zecea aniversare a programelor de cooperare tehnică coordonate de BCE prin găzduirea unei conferințe cu titlul „International central bank cooperation before, during and after the crisis”. Conferința a reunit un număr mare de vorbitori la nivel înalt, care au reafirmat valoarea cooperării între băncile centrale. Pentru detalii, a se vedea comunicatul de presă al BCE și programul conferinței.

Mai multe informații privind programele de cooperare între băncile centrale finanțate de UE și coordonate de BCE și programele care nu beneficiază de finanțare externă pot fi obținute consultând secțiunile „Programe încheiate” și „Programe în derulare”.

Programe încheiate

Cooperarea cu Banca Națională a Serbiei (2011-2013)

În perioada 1 februarie 2011-31 decembrie 2013, BCE și 21 de bănci centrale naționale au sprijinit Banca Națională a Serbiei în eforturile sale de implementare a standardelor UE privind activitatea băncilor centrale, în contextul pregătirilor de aderare la UE a Republicii Serbia. Programul, cu o durată de 35 de luni, a reprezentat continuarea programului de evaluare a necesităților, derulat în perioada 2008-2009, și a vizat 13 domenii specifice activității băncilor centrale, unele dintre acestea numărându-se printre cele care au făcut și obiectul programului de evaluare a necesităților, respectiv: (i) supravegherea sectorului financiar; (ii) armonizare juridică; (iii) liberalizarea circulației capitalurilor; (iv) administrarea rezervelor valutare; (v) operațiuni monetare și valutare; (vi) protecția consumatorilor de servicii financiare; (vii) sprijinirea aderării la UE; (viii) analize și studii; (ix) statistică; (x) sisteme de plăți; (xi) stabilitate financiară; (xii) tehnologia informației și (xiii) contabilitate și raportare financiară.

Băncile centrale naționale din UE implicate au fost Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique, Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei), Česká národní banka, Deutsche Bundesbank, Eesti Pank, Banc Ceannais na hÉireann/Central Bank of Ireland, Bank of Greece, Banco de España, Banque de France, Central Bank of Cyprus, Banque centrale du Luxembourg, Magyar Nemzeti Bank, De Nederlandsche Bank, Oesterreichische Nationalbank, Narodowy Bank Polski, Banco de Portugal, Banca Națională a României, Banka Slovenije, Národná banka Slovenska, Suomen Pankki – Finlands Bank și Bank of England.

Cooperarea cu banca națională a fostei Republici iugoslave a Macedoniei (2012-2013)

În perioada 15 octombrie 2012-14 iulie 2013, BCE și 10 bănci centrale naționale din UE au sprijinit banca națională a fostei Republici iugoslave a Macedoniei prin identificarea aspectelor specifice în privința cărora banca va trebui să înregistreze progrese pentru a atinge un nivel compatibil cu cel al unei bănci centrale dintr-un stat membru al UE în 10 domenii specifice activității băncilor centrale (contabilitate, bancnote, analize și studii, resurse umane, tehnologia informației, audit intern, servicii juridice, politică monetară și politică valutară, sisteme de plăți și statistică). Acest nivel ar trebui atins înainte ca fosta Republică iugoslavă a Macedoniei să devină stat membru al UE și ca banca națională a fostei Republici iugoslave a Macedoniei să adere la Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC).

Băncile centrale naționale implicate au fost Deutsche Bundesbank, Eesti Pank, Banc Ceannais na hÉireann/Central Bank of Ireland, Banco de España, Banca d’Italia, Bank Ċentrali ta’ Malta/Central Bank of Malta, De Nederlandsche Bank, Oesterreichische Nationalbank, Banka Slovenije și Národná banka Slovenska. De asemenea, Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei) a pus la dispoziție experți în vederea sprijinirii programului.

Cooperarea cu Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei (2010-2011)

În perioada 1 aprilie 2010-30 septembrie 2011, BCE și șapte bănci centrale naționale au sprijinit Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei în eforturile sale de implementare a standardelor UE privind activitatea băncilor centrale, în vederea pregătirii aderării Bosniei și Herțegovinei la UE. La aceste acțiuni au contribuit, de asemenea, experți de la băncile centrale din Bulgaria și România. Programul, cu o durată de 18 luni, a reprezentat continuarea programului de evaluare a necesităților derulat în anul 2007 și a vizat șase domenii specifice activității băncilor centrale, primele trei dintre acestea axându-se pe recomandările formulate în cadrul programului din 2007, menționate mai jos: (i) statistică; (ii) analize și studii; (iii) stabilitate financiară; (iv) armonizarea legislației naționale cu cea a UE; (v) coordonarea procesului de integrare în UE; și (vi) îmbunătățirea serviciilor informatice la Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei.

Băncile centrale naționale implicate au fost Deutsche Bundesbank, Bank of Greece, Banco de España, Banca d’Italia, De Nederlandsche Bank, Oesterreichische Nationalbank și Banka Slovenije.

Cooperarea cu țările candidate și potențial candidate la UE (2010-2012)

În perioada 19 ianuarie 2010-18 ianuarie 2012, BCE și 14 bănci centrale naționale din zona euro au oferit un program de asistență țărilor candidate și potențial candidate la UE. Obiectivul acestuia a fost consolidarea supravegherii macroprudențiale și microprudențiale în regiunea Balcanilor de Vest și în Turcia. Eurosistemul a derulat programul în strânsă cooperare cu comunitatea financiară internațională, beneficiind de experiența organismelor și instituțiilor de la Basel, Bruxelles, Londra și Washington care s-au angajat deja să respecte obiectivul revizuirii și consolidării cadrului de supraveghere, în concordanță cu recomandarea G20. În primul an, programul a inclus peste 20 de evenimente de formare și trei workshop-uri la nivel înalt și a implicat aproximativ 36 de instituții. În al doilea an, programul a oferit sprijin bilateral celor opt beneficiari pentru a-i ajuta să își dezvolte anumite capacități de supraveghere, fiind urmat de exerciții de simulare pentru verificarea stadiului de pregătire pentru situațiile de criză și de gestionare a crizelor.

Băncile centrale naționale implicate au fost Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique, Bank of Greece, Banco de España, Banque de France, Banca d’Italia, Central Bank of Cyprus, Banque centrale du Luxembourg, Bank Ċentrali ta’ Malta/Central Bank of Malta, De Nederlandsche Bank, Oesterreichische Nationalbank, Banco de Portugal, Banka Slovenije, Národná banka Slovenska și Suomen Pankki – Finlands Bank.

Țările candidate și potențial candidate la UE erau Croația, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Turcia, Serbia și Kosovo (în conformitate cu Rezoluția 1244/99 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite).

Cooperarea cu Banca Centrală a Egiptului (2009-2012)

În perioada 1 ianuarie 2009-31 martie 2012, BCE și șapte bănci centrale naționale din UE au acordat sprijin Băncii Centrale a Egiptului în ceea ce privește consolidarea supravegherii bancare în Egipt, prin aducerea treptată la zi a normelor, regulamentelor, cadrelor de raportare și practicilor de supraveghere ale băncii și armonizarea cu principiile de bază ale cadrului Basel II, în concordanță cu strategia concepută de Banca Centrală a Egiptului și prezentată băncilor comerciale în cadrul unei manifestări organizate la Cairo la data de 14 octombrie 2009. Procesul de reformă presupune consultarea sectorului bancar cu privire la aspecte calitative, precum și realizarea de studii de impact cantitative.

Băncile centrale naționale implicate au fost Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei), Česká národní banka, Deutsche Bundesbank, Bank of Greece, Banque de France, Banca d’Italia și Banca Națională a României.

Cooperarea cu Banca Națională a Serbiei (2008-2009)

În perioada 1 septembrie 2008-31 mai 2009, BCE și 17 bănci centrale naționale din UE au sprijinit Banca Națională a Serbiei (BNS) prin identificarea aspectelor specifice în privința cărora banca va trebui să înregistreze progrese pentru a atinge un nivel compatibil cu cel al unei bănci centrale dintr-un stat membru al UE în șase domenii specifice activității băncilor centrale (supraveghere bancară, armonizarea legislației de competența BNS cu acquis-ul comunitar, liberalizarea circulației capitalurilor, conduita politicii monetare și regimul cursului de schimb, statistici monetare, financiare și referitoare la balanța de plăți, precum și protecția consumatorilor de servicii financiare). Acest nivel ar trebui atins înainte ca Serbia să devină stat membru al UE și ca Banca Națională a Serbiei să adere la Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE și băncile centrale naționale partenere au identificat 69 de recomandări, pe care Banca Națională a Serbiei a început să le implementeze.

Băncile centrale naționale implicate au fost Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique, Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei), Česká narodní banka, Danmarks Nationalbank, Deutsche Bundesbank, Eesti Pank, Bank of Greece, Banque de France, Banca d’Italia, Central Bank of Cyprus, Latvijas Banka, Magyar Nemzeti Bank, De Nederlandsche Bank, Oesterreichische Nationalbank, Narodowy Bank Polski, Banka Națională a României și Bank of England.

Cooperarea cu Banca Rusiei (2008-2011)

În perioada 1 aprilie 2008-31 martie 2011, BCE și opt bănci centrale naționale din Eurosistem au sprijinit banca centrală a Federației Ruse (Banca Rusiei) în domeniul supravegherii bancare și al auditului intern. Obiectivul general al componentei de supraveghere bancară a programului a fost acela de a ajuta Banca Rusiei să mențină stabilitatea sistemului bancar în Rusia. Scopul l-a constituit modernizarea normelor, politicilor și practicilor în domeniul supravegherii bancare în vederea armonizării acestora cu principiile acceptate la nivel internațional, stabilite de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară, cunoscute sub denumirea „cadrul Basel II”, pornind de la experiența implementării acestui cadru în Uniunea Europeană. Componenta de audit intern a programului a urmărit să sprijine eforturile Băncii Rusiei de îmbunătățire a funcției de audit intern bazat pe risc prin formarea și consultarea oferită de experți ai Eurosistemului cu privire la cele mai bune practici în domeniu la nivelul Eurosistemului în general, precum și cu trimitere, în mod specific, la auditul intern al administrării rezervelor valutare și la utilizarea sistemelor și instrumentelor informatice.

Băncile centrale naționale implicate au fost Deutsche Bundesbank, Bank of Greece, Banco de España, Banque de France, Banca d’Italia, De Nederlandsche Bank, Oesterreichische Nationalbank și Suomen Pankki – Finlands Bank.

Cooperarea cu Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei (2007)

În perioada 1 martie-31 august 2007, BCE și opt bănci centrale naționale din UE au sprijinit Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei prin identificarea aspectelor specifice în privința cărora banca va trebui să înregistreze progrese pentru a atinge un nivel compatibil cu cel al unei bănci centrale dintr-un stat membru al UE în șapte domenii specifice activității băncilor centrale (coordonarea supravegherii bancare, analize și studii, stabilitate financiară, audit intern, politică monetară implementată în cadrul unui regim de consiliu monetar, sisteme de plată și statistică). Acest nivel ar trebui atins înainte ca Bosnia și Herțegovina să devină stat membru al UE și ca Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei să adere la Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE și băncile centrale naționale partenere au identificat 71 de recomandări, pe care Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei a început să le implementeze.

Băncile centrale naționale implicate au fost Deutsche Bundesbank, Eesti Pank, Bank of Greece, Banco de España, Banque de France, Banca d’Italia, Oesterreichische Nationalbank și Banka Slovenije.

Cooperarea cu Banca Centrală a Egiptului (2005-2007)

În perioada 1 decembrie 2005-30 noiembrie 2007, BCE și patru bănci centrale naționale din Eurosistem au sprijinit Banca Centrală a Egiptului în revizuirea generală a procedurilor administrative și operaționale în domeniul supravegherii bancare, în scopul trecerii la o abordare bazată pe risc. Activitatea a vizat șase domenii: supraveghere continuă, inspecții, analiză macroprudențială, reglementare și standardizare, metodologie și tehnologia informației și programa de formare pentru supraveghetorii bancari. Peste 70 de evenimente, inclusiv misiuni la nivel de experți, vizite de studiu, cursuri de formare și alte consultări, au avut loc pe parcursul celor doi ani.

Băncile centrale naționale implicate au fost Deutsche Bundesbank, Bank of Greece, Banque de France și Banca d’Italia.

Cooperarea cu Banca Rusiei (2003-2005)

În perioada 1 noiembrie 2003-31 octombrie 2005, BCE și nouă bănci centrale naționale, plus trei agenții de supraveghere ale UE au sprijinit banca centrală a Federației Ruse (Banca Rusiei) în eforturile sale de implementare a unei metodologii de supraveghere bancară bazată pe risc. Programul a inclus formarea unui număr total de 1 000 de salariați cu atribuții de supraveghere de la sucursalele regionale ale Băncii Rusiei, cărora le-au fost prezentate practicile de supraveghere bazată pe risc utilizate în UE. În acest scop, au fost organizate în Rusia 64 de cursuri de formare și patru seminare la nivel înalt și au avut loc vizite ale unor salariați ai Băncii Rusiei la autorități de supraveghere bancară din UE. A fost elaborat, în limbile engleză și rusă, un manual cu titlul „Banking supervision – European experience and Russian practice”, ca material de studiu individual pentru angajații Băncii Rusiei.

Băncile centrale naționale implicate au fost Deutsche Bundesbank, Banc Ceannais na hÉireann/Central Bank of Ireland, Banco de España, Banque de France, Banca d’Italia, De Nederlandsche Bank, Oesterreichische Nationalbank, Banco de Portugal și Suomen Pankki – Finlands Bank.

Agențiile de supraveghere implicate au fost Rahoitustarkastus/Finansinspektionen, Finansinspektionen și Financial Services Authority.

Programe în derulare

Cooperarea cu băncile centrale din regiunea Balcanilor de Vest (2014-2015)

La data de 19 decembrie 2013, BCE și Comisia Europeană au semnat un acord privind un program de cooperare tehnică cu durata de 18 luni (ianuarie 2014-iunie 2015) cu băncile centrale ale țărilor candidate și potențial candidate la UE din regiunea Balcanilor de Vest. Programul, finanțat de UE, este sprijinit de BCE, în parteneriat cu 11 bănci centrale naționale din UE și include o analiză pe șase luni a activității Băncii Albaniei în 13 domenii (stabilitate finaciară, tehnologia informației, audit intern, supraveghere bancară, sisteme de plăți, bancnote și emisiune, comunicare, integrarea în UE, resurse umane, servicii juridice, contabilitate și raportare financiară, analiza politicii monetare și operațiuni de politică monetară, statistică), urmată de o analiză pe șase luni a activității băncii centrale a Kosovo (în conformitate cu Rezoluția 1244/99 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite) în șapte domenii (stabilitate financiară, tehnologia informației, audit intern, supraveghere bancară, sisteme de plăți, integrarea în UE și administrație). Scopul acestei cooperări este identificarea domeniilor în care cele două bănci centrale vor trebui să înregistreze progrese pentru a atinge un nivel compatibil cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale. În plus, programul include și o componentă de elaborare de proiecte cu banca națională a fostei Republici iugoslave a Macedoniei și, posibil, cu alte bănci centrale din regiunea Balcanilor de Vest.

Băncile centrale naționale din UE sunt: Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei), Česká národní banka, Deutsche Bundesbank, Banque de France, Banca d’Italia, Bank Ċentrali ta’ Malta/Central Bank of Malta, De Nederlandsche Bank, Oesterreichische Nationalbank, Banco de Portugal, Banka Slovenije și Národná banka Slovenska.

Cooperarea cu Banca Centrală a Muntenegrului (2014-2015)

La data de 26 august 2014, BCE și Delegația UE în Muntenegru au semnat un acord privind un program de cooperare tehnică cu durata de șapte luni (septembrie 2014-martie 2015) cu Banca Centrală a Muntenegrului. Programul, finanțat de UE, este sprijinit de BCE, în parteneriat cu zece bănci centrale naționale din UE și include o analiză a activității Băncii Centrale a Muntenegrului în șase domenii (contabilitate, integrarea în UE, operațiuni financiare și bancare, stabilitate financiară, riscuri operaționale și continuitatea activității, statistică). Scopul acestei cooperări este identificarea domeniilor în care Banca Centrală a Muntenegrului va trebui să înregistreze progrese pentru a atinge un nivel compatibil cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale.

Băncile centrale naționale din UE implicate sunt: Deutsche Bundesbank, Eesti Pank, Bank of Greece, Banque de France, Banca d'Italia, De Nederlandsche Bank, Oesterreichische Nationalbank, Banco de Portugal, Banka Slovenije și Národná banka Slovenska.

Cooperarea cu Banca Populară a Chinei (2008-2015)

În luna septembrie 2008, BCE și Banca Populară a Chinei (BPC) au semnat un memorandum de înțelegere prin care se pun bazele unei cooperări intensificate între cele două instituții în domeniul activității băncilor centrale, al schimburilor de informații la nivel de experți și al detașării de personal. Cooperarea a vizat, de-a lungul anilor, o varietate de aspecte specifice activității băncilor centrale. Inițial, memorandumul de înțelegere a fost valabil pe o perioadă de trei ani, iar în anul 2011 acesta a fost prelungit în mod automat cu încă trei ani. Memorandumul de înțelegere semnat în 2008 înlocuiește o versiune anterioară, semnată în septembrie 2002.

Cooperarea cu Banca Centrală a Republicii Turcia (2012-2015)

În luna iulie 2012, BCE și Banca Centrală a Republicii Turcia au semnat un memorandum de înțelegere prin care se pun bazele unei cooperări intensificate între cele două instituții în domeniul activității băncilor centrale, al schimburilor de informații la nivel de experți și al detașării de personal. Inițial, cooperarea s-a axat pe cercetare și politică monetară, comunicare, relații internaționale și stabilitate financiară. Prezentul memorandum de înțelegere va fi revizuit după o perioadă de trei ani.

Cooperarea cu Banca Centrală a Federației Ruse (2012-2015)

În luna octombrie 2012, BCE și Banca Centrală a Federației Ruse (Banca Rusiei) au semnat un memorandum de înțelegere în vederea continuării cooperării dintre cele două instituții, axându-se inițial pe politica monetară, stabilitatea financiară și supravegherea bancară. Prezentul memorandum și domeniile de cooperare vor fi revizuite după o perioadă de trei ani. BCE implementează acest program în colaborare cu băncile centrale naționale din cadrul Eurosistemului. Programul are la bază relația strânsă construită pe parcursul programelor anterioare, derulate în perioadele 2003-2005 și 2008-2011.

Băncile centrale naționale implicate sunt Deutsche Bundesbank, Banque de France, Banca d’Italia, De Nederlandsche Bank și Oesterreichische Nationalbank.