EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014O0025

2014/340/UE: Orientarea Băncii Centrale Europene din 5 iunie 2014 de modificare a Orientării BCE/2012/27 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2) (BCE/2014/25)

OJ L 168, 7.6.2014, p. 120–121 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 19/03/2023; abrogare implicită prin 32022O0912

ELI: http://data.europa.eu/eli/guideline/2014/340/oj

7.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 168/120


ORIENTAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 5 iunie 2014

de modificare a Orientării BCE/2012/27 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2)

(BCE/2014/25)

(2014/340/UE)

CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 127 alineatul (2) prima și a patra liniuță,

având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolul 3.1 și articolele 17, 18 și 22,

întrucât:

(1)

Consiliul guvernatorilor poate decide din când în când să coboare rata dobânzii pentru facilitatea de depozit sub 0 %.

(2)

Consiliul guvernatorilor a adoptat o decizie cu privire la anumite plafoane aplicabile remunerării depozitelor entităților publice, care sunt precizate în Orientarea BCE/2014/9 (1).

(3)

Limitele aplicabile remunerării depozitelor entităților publice la BCN ca agenți fiscali în temeiul articolului 21.2 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene trebuie precizate pentru a realiza politica monetară unică, în special pentru a furniza stimulente pentru plasarea depozitelor entităților publice pe piață, care facilitează administrarea lichidității din Eurosistem și implementarea politicii monetare. În plus, introducerea unui plafon pentru remunerarea depozitelor entităților publice pe baza ratelor dobânzii de pe piețele monetare clarifică criteriile și facilitează monitorizarea de către BCE a respectării de către BCN a interdicției de finanțare monetară în conformitate cu articolul 271 litera (d) din tratat.

(4)

Orientarea BCE/2012/27 (2) stabilește remunerația pentru conturile din modulul de plăți (Payments Module accounts) și subconturile acestora, care poate contraveni principiilor generale privind remunerarea depozitelor entităților publice astfel cum au fost aprobate de Consiliul guvernatorilor și deciziei Consiliului guvernatorilor de a coborî rata dobânzii pentru facilitatea de depozit sub 0 % menționată în considerentul (1).

(5)

Prin urmare, Orientarea BCE/2012/27 ar trebui modificată în mod corespunzător.

(6)

În sensul limitării remunerării depozitelor entităților publice, Orientarea BCE/2012/27 ar trebui considerată o lex specialis în relația cu Orientarea BCE/2014/9. În cazul oricărei neconcordanțe cu principiile generale privind remunerarea depozitelor entităților publice astfel cum au fost aprobate de Consiliul guvernatorilor, prevalează cea dintâi. Prin urmare, conturile PM și subconturile acestora sunt în mod necesar remunerate cu 0 % sau cu rata dobânzii pentru facilitatea de depozit, fiind aleasă cea mai mică dintre cele două, ignorându-se în acest sens orice remunerație posibil mai ridicată disponibilă pentru entitățile publice în temeiul Orientării BCE/2014/9,

ADOPTĂ PREZENTA ORIENTARE:

Articolul 1

Modificări

Orientarea BCE/2012/27 se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 2 se adaugă următoarele definiții:

„54.

«facilitatea de depozit» înseamnă o facilitate permanentă a Eurosistemului pe care contrapărțile o pot folosi pentru a constitui depozite overnight la o BCN la o rată prestabilită a dobânzii pentru depozite;

55.

«rata dobânzii pentru facilitatea de depozit» înseamnă rata dobânzii aplicabilă facilității de depozit.”;

2.

în anexa II se adaugă următoarele definiții:

„—

«facilitatea de depozit» înseamnă o facilitate permanentă a Eurosistemului pe care contrapărțile o pot folosi pentru a constitui depozite overnight la o BCN la o rată prestabilită a dobânzii pentru depozite.

«rata dobânzii pentru facilitatea de depozit» înseamnă rata dobânzii aplicabilă facilității de depozit.”;

3.

în anexa II articolul 12, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5)   Conturile PM și subconturile acestora sunt remunerate cu 0 % sau cu rata dobânzii pentru facilitatea de depozit, fiind aleasă cea mai mică dintre cele două, cu excepția situației în care sunt utilizate pentru menținerea rezervelor minime obligatorii. În această situație, calcularea și plata remunerației pentru rezervele minime obligatorii menținute este guvernată de Regulamentul (CE) nr. 2531/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind aplicarea rezervelor obligatorii de către Banca Centrală Europeană (3) și de Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 al Băncii Centrale Europene din 12 septembrie 2003 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii (BCE/2003/9) (4).

(3)  JO L 318, 27.11.1998, p. 1."

(4)  JO L 250, 2.10.2003, p. 10.”"

Article 2

Producerea de efecte și implementarea

(1)   Prezenta orientare produce efecte din ziua publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2)   BCN a căror monedă este euro iau măsurile necesare pentru respectarea acestei orientări și le aplică după șase săptămâni de la data la care prezenta orientare începe să producă efecte. Acestea transmit Băncii Centrale Europene textele și mijloacele referitoare la aceste măsuri în cel mult patru săptămâni de la data la care prezenta orientare începe să producă efecte.

Articolul 3

Destinatari

Prezenta orientare se adresează tuturor băncilor centrale din Eurosistem.

Adoptată la Frankfurt pe Main, 5 iunie 2014.

Președintele BCE

Mario DRAGHI


(1)  Orientarea BCE/2014/9 din 20 februarie 2014 privind operațiunile naționale de administrare a activelor și pasivelor de către băncile centrale naționale (JO L 159, 28.5.2014, p. 56).

(2)  Orientarea BCE/2012/27 din 5 decembrie 2012 privind Sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2) (JO L 30, 30.1.2013, p. 1).


Top