European Central Bank - eurosystem
Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Ce reprezintă surplusul de lichiditate?

28 decembrie 2017 (ultima actualizare: 31 octombrie 2023)

Unele instrumente de politică monetară injectează bani în sistemul bancar, ceea ce poate pune la dispoziția băncilor un volum mai mare de fonduri decât cel strict necesar. Denumim aceste fonduri „surplus de lichiditate”. Să analizăm mai atent ce înseamnă acest lucru și de unde provine surplusul de lichiditate.

În primul rând, ce reprezintă lichiditatea și de unde provine aceasta?

„Lichiditate” se referă la fondurile deținute de băncile comerciale. O parte a lichidității este păstrată sub formă de numerar în seifurile proprii ale băncilor, dar este vorba, în principal, despre banii ținuți de acestea în conturi deschise la banca centrală. Aceste fonduri lichide deținute de băncile comerciale la o bancă centrală sunt denumite adesea „rezerve ale băncilor centrale”.

O bancă centrală furnizează lichiditate mai ales prin intermediul operațiunilor de politică monetară. La BCE, acestea sunt operațiunile de refinanțare și achizițiile de active.

În ce scopuri se utilizează lichiditatea?

Băncile utilizează această lichiditate pentru a-și îndeplini obligațiile pe termen scurt, precum efectuarea de plăți și retragerile clienților. De asemenea, acestea o folosesc pentru îndeplinirea cerințelor privind rezervele minime obligatorii stabilite de băncile centrale.

Pentru băncile centrale, lichiditatea pe care o furnizează, mai exact volumul și costul acesteia, reprezintă un mijloc important de a influența condițiile pe piețele financiare și de a asigura transmisia politicii monetare.

Un volum mai redus de lichiditate disponibilă sau un nivel mai ridicat al costurilor acesteia va influența deciziile băncilor cu privire la proporția și condițiile în care acordă și contractează împrumuturi. Experții consideră că aceasta reprezintă o înăsprire a condițiilor de finanțare.

În cazul unor condiții de finanțare mai restrictive și al unor rate mai ridicate ale dobânzilor, populația și firmele manifestă o reticență sporită față de împrumuturi și, prin urmare, consumă sau investesc mai puțin. Drept rezultat, economia consemnează o încetinire, iar inflația se reduce.

Contrariul este, de asemenea, valabil. Atunci când este disponibilă mai multă lichiditate la un cost mai scăzut pentru bănci, populația și firmele sunt mai dispuse să contracteze împrumuturi. Această relaxare a condițiilor de finanțare stimulează creditarea bancară și impulsionează economia.

Dacă aceasta este definiția lichidității, ce reprezintă atunci surplusul de lichiditate?

Surplusul de lichiditate reprezintă masa monetară din sistemul bancar rămasă după îndeplinirea de către băncile comerciale a unor cerințe specifice privind menținerea unor niveluri minime de rezerve. Băncile trebuie să mențină aceste rezerve minime obligatorii pentru a acoperi anumite pasive, în special depozite ale clienților. Băncile păstrează aceste fonduri în contul lor curent deschis la banca lor centrală națională.

Lichiditatea excedentară poate circula în sistemul bancar, în condițiile în care băncile desfășoară activități între ele.

De ce există un surplus de lichiditate în sistemul bancar?

Criza financiară din 2008 a reprezentat un moment de cotitură. Înainte de criză, BCE estima volumul de lichiditate necesar sistemului bancar din zona euro în ansamblu, apoi punea la dispoziția băncilor volumul de fonduri relevant prin intermediul împrumuturilor acordate în cadrul operațiunilor periodice de refinanțare. Băncile depuneau oferte pentru împrumuturi, la fel ca în cazul unei licitații. Dacă ofertele unei bănci erau câștigătoare, aceasta putea să își acopere necesarul sau să acorde împrumuturi altor bănci în cadrul așa-numitei „creditări interbancare”.

După falimentul Lehman Brothers însă, tendința băncilor a fost de a avea tot mai puțină încredere unele în altele, ceea ce, în esență, a stopat împrumuturile pe care acestea și le acordau reciproc. Într-un astfel de climat marcat de neîncredere, băncile tindeau să se orienteze către banca centrală ca singura sursă fiabilă de lichiditate, depunând oferte mai agresive în cadrul licitațiilor de refinanțare ale BCE și majorând, în același timp, ratele dobânzilor la împrumuturi. Prin urmare, BCE a trecut în acel moment la furnizarea unui volum de lichiditate care să corespundă necesarului băncilor, la o rată fixă a dobânzii („cu alocare integrală și rată fixă a dobânzii”). Desigur, băncile trebuiau, în schimb, să furnizeze garanții suficiente pentru suma pe care o solicitau.

În cadrul acestui nou sistem, băncile au considerat că era mai bine să solicite un volum de lichiditate ușor superior celui necesar. Tot mai multe bănci au început să acumuleze lichiditate doar pentru a fi în siguranță. Totodată, sistemul bancar în ansamblu a sfârșit prin a solicita un volum de lichiditate mai mare decât cel strict necesar pentru îndeplinirea obligațiilor pe termen scurt și a cerințelor privind rezervele minime obligatorii, ceea ce a creat un surplus de lichiditate în sistemul bancar.

Băncile comerciale își pot depune surplusul de lichiditate la banca centrală, fie într-un cont curent, fie în facilitatea de depozit a băncii centrale. Consiliul guvernatorilor BCE decide cu privire la rata dobânzii la facilitatea de depozit, una dintre cele trei rate de politică monetară ale sale. Rata dobânzii plătite pentru soldurile contului curent este zero.

Așadar, care este, în prezent, situația acestui surplus de lichiditate?

Băncile pot obține în continuare toată lichiditatea de care au nevoie în cadrul sistemului nostru cu alocare integrală și rată fixă a dobânzii, care rămâne în vigoare.

O perioadă, volumul de lichiditate excedentară din sistemul bancar a continuat să crească, pe seama achizițiilor de active ale BCE și a operațiunilor țintite de refinanțare pe termen mai lung.

Programele de achiziționare au oferit un grad sporit de relaxare monetară într-un moment în care ratele dobânzilor nu puteau fi reduse în continuare. Din noiembrie 2022 însă, surplusul de lichiditate s-a diminuat progresiv, în principal ca urmare a faptului că băncile rambursează treptat fondurile împrumutate în cadrul operațiunilor noastre țintite de refinanțare pe termen mai lung. Un alt motiv este acela că Eurosistemul și-a redus deținerile în portofoliile de titluri de valoare în scopuri de politică monetară începând cu luna martie 2023.