COMUNICAT DE PRESĂ

Şedinţele Consiliului guvernatorilor BCE şi ale Consiliului general al BCE şi conferinţele de presă aferente – calendar pentru anii 2010 şi 2011

8 mai 2009

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a hotărât ca şedinţele sale din anii 2010 şi 2011 să se desfăşoare în continuare, ca regulă generală, de două ori pe lună, în ziua de joi. La fel ca în anii anteriori, sunt prevăzute excepţii de la această regulă pentru cazurile speciale în care data şedinţei coincide cu o zi de sărbătoare.

Conform anunţului data de 8 noiembrie 2001, Consiliul guvernatorilor va continua să evalueze orientarea politicii monetare a BCE, de regulă, numai în cadrul primei şedinţe din luna respectivă. În consecinţă, deciziile referitoare la ratele dobânzilor reprezentative ale BCE vor fi adoptate, în mod normal, în cursul acestei şedinţe. Ori de câte ori se organizează o a doua şedinţă, Consiliul guvernatorilor se va ocupa de probleme legate de alte atribuţii şi responsabilităţi ale BCE şi ale Eurosistemului. În mod evident, dacă circumstanţele o impun, Consiliul guvernatorilor poate reevalua orientarea politicii monetare şi poate hotărî în orice moment modificarea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE, indiferent de calendarul stabilit anterior. Calendarul şedinţelor Consiliului guvernatorilor pentru anii 2010 şi 2011 ţine seama şi de faptul că perioadele de constituire a rezervelor minime obligatorii vor începe în ziua decontării operaţiunii principale de refinanţare, ulterioară şedinţei Consiliului guvernatorilor în care este programată evaluarea lunară a orientării politicii monetare.

Conform uzanţei, câte două şedinţe ale Consiliului guvernatorilor se vor desfăşura într-o altă localitate decât Frankfurt atât în anul 2010, cât şi în anul 2011. Astfel, în anul 2010, şedinţa din data de 6 mai 2010 va fi găzduită de Banco de Portugal, iar cea din 7 octombrie 2010, de către De Nederlandsche Bank. În anul 2011, şedinţa Consiliului guvernatorilor din data de 5 mai 2011 se va desfăşura la Suomen Pankki – Finlands Bank, iar cea din 6 octombrie 2011, la Deutsche Bundesbank.

Consiliul general al BCE a hotărât menţinerea practicii curente de organizare a unor şedinţe trimestriale. Ori de câte ori data unei şedinţe a Consiliului general coincide cu cea a unei şedinţe a Consiliului guvernatorilor, aceasta din urmă începe în după-amiaza zilei de miercuri şi este reluată în ziua de joi, conform anunţului din cadrul conferinţei de presă din data de 5 iunie 2008.

Periodicitatea conferinţelor de presă rămâne nemodificată, acestea urmând a fi organizate, în general, după prima şedinţă a Consiliului guvernatorilor din luna respectivă.

Şedinţele Consiliului guvernatorilor BCE în anul 2010

14 ianuarie 2010

4 februarie 2010

18 februarie 2010

4 martie 2010

17-18 martie 2010

8 aprilie 2010

22 aprilie 2010

6 mai 2010 (Lisabona)

20 mai 2010

10 iunie 2010

23-24 iunie 2010

8 iulie 2010

22 iulie 2010

5 august 2010

2 septembrie 2010

15-16 septembrie 2010

7 octombrie 2010 (Amsterdam)

21 octombrie 2010

4 noiembrie 2010

18 noiembrie 2010

2 decembrie 2010

15-16 decembrie 2010

Şedinţele Consiliului general al BCE în anul 2010

18 martie 2010

24 iunie 2010

16 septembrie 2010

16 decembrie 2010

Conferinţe de presă în anul 2010

14 ianuarie 2010

4 februarie 2010

4 martie 2010

8 aprilie 2010

6 mai 2010 (Lisabona)

10 iunie 2010

8 iulie 2010

5 august 2010

2 septembrie 2010

7 octombrie 2010 (Amsterdam)

4 noiembrie 2010

2 decembrie 2010

Şedinţele Consiliului guvernatorilor BCE în anul 2011

13 ianuarie 2011

3 februarie 2011

17 februarie 2011

3 martie 2011

16-17 martie 2011

7 aprilie 2011

20 aprilie 2011

5 mai 2011 (Helsinki)

19 mai 2011

9 iunie 2011

21-22 iunie 2011

7 iulie 2011

21 iulie 2011

4 august 2011

8 septembrie 2011

21-22 septembrie 2011

6 octombrie 2011 (Berlin)

20 octombrie 2011

3 noiembrie 2011

17 noiembrie 2011

8 decembrie 2011

21-22 decembrie 2011

12 ianuarie 2012

Şedinţele Consiliului general al BCE în anul 2011

17 martie 2011

22 iunie 2011

22 septembrie 2011

22 decembrie 2011

Conferinţe de presă în anul 2011

13 ianuarie 2011

3 februarie 2011

3 martie 2011

7 aprilie 2011

5 mai 2011 (Helsinki)

9 iunie 2011

7 iulie 2011

4 august 2011

8 septembrie 2011

6 octombrie 2011 (Berlin)

3 noiembrie 2011

8 decembrie 2011

12 ianuarie 2012

Contacte media