ANEXA I

PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII MONETARE ÎN ZONA EURO

Documentație generală privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului

Februarie 2005

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL 1

1.	Prezentare generală a cadrului politicii monetare

1.1.	Sistemul European al Băncilor Centrale

1.2.	Obiectivele Eurosistemului

1.3.	Instrumentele de politică monetară ale Eurosistemului

1.3.1.

Operațiuni de piață monetară (operațiuni de open market)

1.3.2.

Facilități permanente

1.3.3.

Rezerve minime obligatorii

1.4.	Parteneri contractuali

1.5.	Active suport

1.6.	Modificări ale cadrului politicii monetare

CAPITOLUL 2

2.	Parteneri contractuali eligibili

2.1.	Criterii generale de eligibilitate

2.2.	Selectarea partenerilor contractuali pentru licitații rapide și operațiuni bilaterale

2.3.	Sancțiuni în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către partenerii contractuali

2.4.	Suspendarea sau excluderea pe motive prudențiale

CAPITOLUL 3

3.	Operațiuni de piață monetară (operațiuni de open market)

3.1.	Tranzacții reversibile

3.1.1.

Considerații generale

3.1.2.

Operațiuni principale de refinanțare

3.1.3.

Operațiuni de refinanțare pe termen mai lung

3.1.4.

Operațiuni de ajustare sub formă de tranzacții reversibile

3.1.5.

Operațiuni structurale sub formă de tranzacții reversibile

3.2.	Tranzacții simple

3.3.	Emiterea de certificate de depozit de către BCE

3.4.	Operațiuni de swap valutar

3.5.	Atragerea de depozite la termen

CAPITOLUL 4

4.	Facilități permanente

4.1.	Facilitatea de creditare marginală

4.2.	Facilitatea de depozit

CAPITOLUL 5

5.

Proceduri

5.1.	Proceduri de licitație

5.1.1.

Considerații generale

5.1.2.

Calendarul licitațiilor

5.1.3.

Anunțarea licitației

5.1.4.

Pregătirea și transmiterea ofertelor de participare la licitație de către partenerii contractuali

5.1.5.

Proceduri de alocare în cadrul licitației

5.1.6.

Anunțarea rezultatelor licitației

5.2.	Proceduri bilaterale

5.3.	Proceduri de decontare

5.3.1.

Considerații generale

5.3.2.

Decontarea operațiunilor de piață monetară (operațiuni de open market)

5.3.3.

Proceduri la închiderea zilei

CAPITOLUL 6

6.	Active eligibile

6.1.	Considerații generale

6.2.	Active de tip 1

6.3.	Active de tip 2

6.4.	Măsuri de control al riscurilor

6.4.1.

Măsuri de control al riscurilor pentru activele de tip 1

6.4.2.

Măsuri de control al riscurilor pentru activele de tip 2

6.5.	Principii de evaluare a activelor suport

6.6.	Utilizarea activelor eligibile în operațiuni transfrontaliere

6.6.1.

Modelul băncilor centrale corespondente

6.6.2.

Legături între sistemele de decontare a valorilor mobiliare

CAPITOLUL 7

7.	Rezerve minime obligatorii

7.1.	Considerații generale

7.2.	Instituții supuse cerințelor de constituire a rezervelor minime obligatorii

7.3.	Determinarea rezervelor minime obligatorii

7.4.	Constituirea rezervelor minime obligatorii

7.5.	Raportarea, confirmarea și verificarea bazei de calcul a rezervelor

7.6.	Neîndeplinirea obligațiilor privind rezervele minime obligatorii

Anexe

Anexa 1

Exemple de operațiuni și proceduri de politică monetară

Anexa 2

Glosar

Anexa 3

Selectarea partenerilor contractuali pentru operațiuni de intervenție pe piața valutară și pentru operațiuni de swap valutar în scopuri de politică monetară

Anexa 4

Mecanismul Băncii Centrale Europene de raportare a statisticilor monetare și bancare

Anexa 5

Site-uri ale Eurosistemului

Anexa 6

Proceduri și sancțiuni care se aplică în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către partenerii contractuali

Lista casetelor, graficelor și tabelelor

Casete

1.	Emiterea de certificate de depozit de către BCE

2.	Swap valutar

3.	Etape operaționale în cadrul procedurile de licitație

4.	Alocarea în cadrul licitațiilor la rată fixă

5.	Alocarea în cadrul licitațiilor la rată variabilă în euro

6.	Alocarea în cadrul licitațiilor la rată variabilă cu swap valutar

7.	Etape suplimentare în vederea adoptării unei liste unice de garanții

8.	Măsuri de control al riscurilor

9.	Categorii de lichidități pentru activele de tip 1

10.	Nivelul marjelor de ajustare a valorii (%) aplicate activelor de tip 1 constând în instrumente cu cupon fix și cu cupon zero

11.	Nivelul marjelor de ajustare a valorii (%) aplicate activelor de tip 1 constând în instrumente cu rată variabilă inversă

12.	Calcularea apelurilor în marjă

13.	Nivelul marjelor de ajustare a valorii (%) aplicate activelor eligibile de tip 2

14.	Baza de calcul a rezervelor și ratele rezervelor

15.	Calcularea remunerării rezervelor minime obligatorii constituite

Grafice

1.	Succesiunea cronologică normală a etapelor operaționale în cadrul licitațiilor standard

2.	Succesiunea cronologică normală a etapelor operaționale în cadrul licitațiilor rapide

3.	Modelul băncilor centrale corespondente

4.	Legături între sistemele de decontare a valorilor mobiliare

Tabele

1.	Operațiuni de politică monetară ale Eurosistemului

2.	Zile normale de tranzacționare pentru operațiunile principale de refinanțare și operațiunile de refinanțare pe termen mai lung

3.	Date normale de decontare a operațiunilor de piață monetară (operațiuni de open market) ale Eurosistemului

4.	Active eligibile pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului

Abrevieri

BCE	–	Banca Centrală Europeană
BCN	–	bancă centrală națională
CE	–	Comunitatea Europeană
CEE	–	Comunitatea Economică Europeană
CET	–	ora Europei Centrale
DCVM	–	depozitar central de valori mobiliare
DPM	–	document de pe piața monetară
EPM	–	mecanism de plăți al BCE
FOP	–	free of payment (fără plată)
FPM	–	fond de pe piața monetară
FRN	–	instrument cu rată fixă
IC	–	instituții de credit
IDC	–	credit pe parcursul zilei (intraday credit)
IFM	–	instituție financiară monetară
ISIN	–	număr internațional de identificare a valorilor mobiliare
LCP	–	livrare contra plată
MBCC	–	modelul băncilor centrale corespondente
OPCVM	–	organism de plasament colectiv în valori mobiliare
RL	–	restul lumii
RTGS	–	decontare pe bază brută în timp real
SSS	–	sisteme de decontare a valorilor mobiliare
SEBC	–	Sistemul European al Băncilor Centrale
SEE	–	Spațiul Economic European
Strip	–	tranzacționare separată a dobânzii și a principalului
TARGET	–	Sistem transeuropean automat de transfer rapid pe bază brută în timp real
UE	–	Uniunea Europeană

Introducere

Prezentul document definește cadrul operațional ales de Eurosistem (1) pentru politica monetară unică în zona euro. Documentul, care face parte din cadrul juridic al Eurosistemului pentru instrumentele și procedurile de politică monetară, constituie «Documentația generală» privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului, destinată, în special, să furnizeze partenerilor contractuali informațiile de care au nevoie cu privire la cadrul politicii monetare a Eurosistemului.

«Documentația generală» în sine nu conferă drepturi și nu impune obligații partenerilor contractuali. Raportul juridic dintre Eurosistem și partenerii săi contractuali se bazează pe contracte și reglementări administrative corespunzătoare.

Prezentul document este împărțit în șapte capitole: capitolul 1 oferă o prezentare generală a cadrului operațional al politicii monetare a Eurosistemului. În capitolul 2 sunt precizate criteriile de eligibilitate pentru partenerii contractuali care iau parte la operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului. Capitolul 3 descrie operațiunile de piață monetară (operațiunile open market), iar capitolul 4 prezintă facilitățile permanente aflate la dispoziția partenerilor contractuali. Capitolul 5 precizează procedurile aplicate în executarea operațiunilor de politică monetară. În capitolul 6 sunt definite criteriile de eligibilitate pentru activele suport folosite în cadrul operațiunilor de politică monetară. Capitolul 7 prezintă regimul rezervelor minime obligatorii din cadrul Eurosistemului.

Anexele conțin exemple de operațiuni de politică monetară, un glosar, criteriile de selectare a partenerilor contractuali pentru operațiunile Eurosistemului de intervenție pe piața valutară, o prezentare a mecanismului Băncii Centrale Europene de raportare a statisticilor monetare și bancare, o listă a site-urilor Eurosistemului și o descriere a procedurilor și sancțiunilor care se aplică în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către partenerii contractuali.

CAPITOLUL 1

1.   PREZENTARE GENERALĂ A CADRULUI POLITICII MONETARE

1.1.   Sistemul European al Băncilor Centrale

Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) este format din Banca Centrală Europeană (BCE) și din băncile centrale naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE) (2). Activitățile SEBC se desfășoară în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene (Tratat) și cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (Statutul SEBC). SEBC este condus de organele de decizie ale BCE. În acest sens, Consiliul guvernatorilor BCE este responsabil de formularea politicii monetare, în timp ce Comitetul executiv este însărcinat cu punerea în aplicare a politicii monetare în conformitate cu deciziile adoptate și cu orientările stabilite de Consiliul guvernatorilor. În măsura în care este posibil și adecvat și în vederea asigurării eficienței operaționale, BCE apelează la băncile centrale naționale (3) pentru a efectua operațiunile ce intră în competența Eurosistemului. Operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului se execută în termeni și condiții uniforme în toate statele membre (4).

1.2.   Obiectivele Eurosistemului

Obiectivul principal al Eurosistemului este menținerea stabilității prețurilor, astfel cum este definit în articolul 105 din Tratat. Fără a aduce atingere obiectivului principal de menținere a stabilității prețurilor, Eurosistemul trebuie să susțină politicile economice generale din Comunitatea Europeană. În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, Eurosistemul trebuie să acționeze în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise în care concurența este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor.

1.3.   Instrumentele de politică monetară ale Eurosistemului

Pentru a își atinge obiectivele, Eurosistemul are la dispoziție un set de instrumente de politică monetară; Eurosistemul desfășoară operațiuni de piață monetară (operațiuni open market), oferă facilități permanente și impune instituțiilor de credit constituirea de rezerve minime obligatorii în conturile deschise la Eurosistem.

1.3.1.   Operațiuni de piață monetară (operațiuni de open market)

Operațiunile de piață monetară (operațiunile de open market) joacă un rol important în politica monetară a Eurosistemului având scopul controlării ratelor dobânzilor, al gestionării situației lichidităților pe piață și al indicării conduitei politicii monetare. Eurosistemul dispune de cinci tipuri de instrumente pentru efectuarea operațiunilor de piață monetară (operațiuni de open market). Cel mai important instrument este reprezentat de tranzacțiile reversibile (aplicabile pe baza contractelor de report (repo) sau a creditelor colateralizate). Eurosistemul poate folosi și tranzacții simple, emiterea de certificate de depozit, operațiuni de swap valutarși atragerea de depozite la termen. Operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market) sunt inițiate de BCE, care decide, de asemenea, cu privire la instrumentele care trebuie utilizate și la termenii și condițiile de executare a acestor operațiuni. Operațiunile în cauză se pot efectua pe baza unor licitații standard, licitații rapide sau proceduri bilaterale (5). În ceea ce privește obiectivele, periodicitatea și procedurile lor, operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market) ale Eurosistemului se pot clasifica în următoarele patru categorii (a se vedea și tabelul 1):

—

Operațiunile principale de refinanțare sunt tranzacții reversibile, regulate, în vederea furnizării de lichidități, efectuate cu o frecvență săptămânală și având în mod obișnuit o scadență de o săptămână. Aceste operațiuni sunt executate de băncile centrale naționale prin intermediul licitațiilor standard. Operațiunile principale de refinanțare joacă un rol central în realizarea obiectivelor operațiunilor de piață monetară (operațiuni de open market) ale Eurosistemului și constituie modalitatea principală de refinanțare a sectorului financiar.

—

Operațiunile de refinanțare pe termen mai lung sunt tranzacții reversibile în vederea furnizării de lichidități, efectuate cu o frecvență lunară și având în mod obișnuit o scadență de trei luni. Aceste operațiuni au scopul de a oferi partenerilor contractuali refinanțări suplimentare pe termen mai lung și sunt executate de băncile centrale naționale prin intermediul licitațiilor standard. De regulă, Eurosistemul nu folosește această categorie de operațiuni pentru a transmite semnale pieței și, prin urmare, efectuează operațiunile, în general, la ratele care îi sunt propuse.

—

Operațiunile de ajustare se execută ad-hoc, în scopul de a gestiona situația lichidităților pe piață și de a controla ratele dobânzilor, în special pentru a atenua efectele asupra ratelor dobânzilor determinate de fluctuații neașteptate ale lichidităților pe piață. Operațiunile de ajustare se execută, în principal, sub formă de tranzacții reversibile, dar pot lua și forma tranzacțiilor simple, a operațiunilor de swap valutar și a atragerii de depozite la termen. Instrumentele și procedurile aplicate în efectuarea operațiunilor de ajustare sunt adaptate tipurilor de tranzacții și obiectivelor specifice urmărite în cadrul operațiunilor. Operațiunile de ajustare sunt executate, în general, de băncile centrale naționale prin licitații rapide sau proceduri bilaterale. Consiliul guvernatorilor BCE decide dacă, în cazuri excepționale, operațiunile bilaterale de ajustare pot fi executate de BCE însăși.

—

În afară de aceasta, Eurosistemul poate efectua operațiuni structurale prin emiterea de certificate de depozit, tranzacții reversibile și tranzacții simple. Aceste operațiuni se execută atunci când BCE dorește să ajusteze poziția structurală a Eurosistemului în raport cu sectorul financiar (în mod regulat sau neregulat). Operațiunile structurale sub formă de tranzacții reversibile și de emitere de titluri de creanță sunt efectuate de băncile centrale naționale prin intermediul licitațiilor standard. Operațiunile structurale sub formă de tranzacții simple se execută prin proceduri bilaterale.

1.3.2.   Facilități permanente

Facilitățile permanente au scopul de a furniza și de a absorbi lichidități overnight, de a indica conduita generală a politicii monetare și de a delimita ratele dobânzilor overnight de pe piață. Partenerii contractuali eligibili pot dispune, din proprie inițiativă, de două facilități permanente, sub rezerva respectării anumitor condiții de acces de ordin operațional (a se vedea și tabelul 1):

—

Partenerii contractuali pot folosi facilitatea de creditare marginală pentru a obține lichidități overnight de la băncile centrale naționale, colateralizate cu active eligibile. În condiții normale, nu există limite de credit sau alte restricții privind accesul partenerilor contractuali la această facilitate, cu excepția cerinței de a prezenta suficiente active suport. Rata dobânzii aferentă facilității de creditare marginală reprezintă, de regulă, limita superioară a ratei dobânzii overnight pe piață.

—

Partenerii contractuali pot folosi facilitatea de depozit pentru a plasa depozite overnight la băncile centrale naționale. În condiții normale, nu există limite de depozit sau alte restricții privind accesul partenerilor contractuali la această facilitate. Rata dobânzii pentru facilitatea de depozit reprezintă, de regulă, limita inferioară a ratei dobânzii overnight pe piață.

Facilitățile permanente sunt administrate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale.

1.3.3.   Rezerve minime obligatorii

Regimul rezervelor minime obligatorii din cadrul Eurosistemului se aplică instituțiilor de credit din zona euro și are ca scop principal stabilizarea ratelor dobânzilor pe piața monetară și crearea (sau accentuarea) unui deficit structural de lichidități. Obligația de constituire a rezervelor minime pentru fiecare instituție se determină în funcție de elementele din bilanțul acesteia. În vederea îndeplinirii obiectivului de stabilizare a ratelor dobânzilor, regimul rezervelor minime obligatorii din cadrul Eurosistemului permite instituțiilor să folosească mecanismul de determinare a valorii medii. Îndeplinirea obligației de constituire a rezervelor minime se apreciază pe baza mediei zilnice a rezervelor minime obligatorii constituite de instituția respectivă, pe perioada de aplicare. Rezervele minime obligatorii constituite ale unei instituții se remunerează la rata dobânzii aferentă operațiunilor principale de refinanțare ale Eurosistemului.

1.4.   Parteneri contractuali

Cadrul politicii monetare a Eurosistemului este definit astfel încât să asigure participarea unui număr larg de parteneri contractuali. Instituțiile supuse obligației de constituire a rezervelor minime în conformitate cu articolul 19.1 din statutul SEBC pot avea acces la facilitățile permanente și pot participa la operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market) efectuate prin intermediul licitațiilor standard. Eurosistemul poate alege un număr limitat de parteneri contractuali pentru a participa la operațiunile de ajustare. În ceea ce privește tranzacțiile simple, sfera partenerilor contractuali nu este limitată a priori. În ceea ce privește operațiunile de swap valutar efectuate în cadrul politicii monetare, se folosesc participanții activi pe piața valutară. Sfera partenerilor contractuali care participă la aceste operațiuni se limitează la instituțiile selectate pentru operațiunile Eurosistemului de intervenție pe piața valutară și care se află în zona euro.

1.5.   Active suport

În temeiul articolului 18.1 din statutul SEBC, toate operațiunile de creditare din cadrul Eurosistemului (adică operațiuni în vederea furnizării de lichidități) trebuie să se bazeze pe o garanție adecvată. Eurosistemul acceptă o gamă largă de active drept suport pentru operațiunile sale. Se face distincție, în principal din considerente interne ale Eurosistemului, între două categorii de active eligibile: «active de tip 1» și «active de tip 2». Cu toate acestea, această distincție va fi suprimată treptat în următorii ani în vederea utilizării unei liste unice de active eligibile în cadrul de garanții al Eurosistemului. Activele de tip 1 constau în prezent din titluri de creanță tranzacționabile care îndeplinesc criteriile uniforme de eligibilitate definite de BCE pentru întreaga zonă euro. Activele de tip 2 constau din active suplimentare, tranzacționabile și netranzacționabile, care prezintă o importanță deosebită pentru piețele financiare și sistemele bancare naționale și pentru care criteriile de eligibilitate sunt stabilite de băncile centrale naționale, sub rezerva aprobării de către BCE. Nu se face distincție între cele două tipuri în ceea ce privește calitatea activelor și eligibilitatea acestora pentru diferitele categorii de operațiuni de politică monetară ale Eurosistemului (cu excepția faptului că activele de tip 2 nu sunt utilizate în mod normal de Eurosistem în tranzacțiile simple). Activele eligibile pot fi utilizate și pentru operațiunile transfrontaliere prin intermediul modelului băncilor centrale corespondente (MBCC) sau al legăturilor eligibile între sistemele de decontare a valorilor mobiliare (SSS) din UE, pentru a garanta toate tipurile de credite din Eurosistem (6). Toate activele eligibile pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului pot fi folosite și ca active suport pentru creditele pe parcursul zilei (intraday credit).

1.6.   Modificări ale cadrului politicii monetare

Consiliul guvernatorilor BCE își rezervă dreptul de a modifica, în orice moment, instrumentele, condițiile, criteriile și procedurile de executare a operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului.

TABELUL 1

Operațiuni de politică monetară ale Eurosistemului

Operațiuni de politică monetară	Tipuri de tranzacții		Scadență	Frecvență	Procedură
	Furnizare de lichidități	Absorbție de lichidități
Operațiuni de piață monetară (operațiuni de open market)
Operațiuni principale de refinanțare	Tranzacții reversibile	–	O săptămână	Săptămânal	Licitații standard
Operațiuni de refinanțare pe termen mai lung	Tranzacții reversibile	–	Trei luni	Lunar	Licitații standard
Operațiuni de ajustare	— Tranzacții reversibile — Swap-uri valutare	— Tranzacții reversibile — Atragerea de depozite la termen — Swap-uri valutare	Nestandardizat	Neregulat	— Licitații rapide — Proceduri bilaterale
	Cumpărări simple	Vânzări simple	–	Neregulat	Proceduri bilaterale
Operațiuni structurale	Tranzacții reversibile	Emiterea de certificate de depozit	Standardizat/Nestandardizat	Regulat și neregulat	Licitații standard
	Cumpărări simple	Vânzări simple	–	Neregulat	Proceduri bilaterale
Facilități permanente
Facilitatea de creditare marginală	Tranzacții reversibile	–	Overnight	Acces la discreția partenerilor contractuali
Facilitatea de depozit	–	Depozite	Overnight	Acces la discreția partenerilor contractuali

CAPITOLUL 2

2.   PARTENERI CONTRACTUALI ELIGIBILI

2.1.   Criterii generale de eligibilitate

Partenerii contractuali în cadrul operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate (7). Aceste criterii sunt definite astfel încât să permită unei game largi de instituții accesul la operațiunile de politică monetară a Eurosistemului, consolidând tratamentul egal al instituțiilor din zona euro și asigurând respectarea de către partenerii contractuali a anumitor cerințe operaționale și prudențiale:

—

Numai instituțiile supuse regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului, în conformitate cu articolul 19.1 din statutul SEBC, sunt eligibile ca parteneri contractuali. Instituțiile care sunt scutite de obligațiile lor în cadrul regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului (a se vedea punctul 7.2) nu sunt eligibile ca parteneri contractuali pentru facilitățile permanente și operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market) ale Eurosistemului.

—

Partenerii contractuali trebuie să prezinte o situație financiară solidă. Ei trebuie să fie supuși cel puțin unei forme de supraveghere armonizate la nivelul UE/SEE, supraveghere efectuată de autoritățile naționale (8). Cu toate acestea, instituțiile cu o situație financiară solidă supuse unei supravegheri naționale nearmonizate, dar de un nivel comparabil, pot fi, de asemenea, acceptate ca parteneri contractuali, de exemplu, sucursalele din zona euro ale instituțiilor al căror sediu principal se află în afara Spațiului Economic European (SEE).

—

Partenerii contractuali trebuie să îndeplinească toate criteriile operaționale specificate în dispozițiile contractuale sau ale reglementările administrative relevante, aplicate de banca centrală națională în cauză (sau BCE), pentru a asigura desfășurarea eficientă a operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului.

Aceste criterii generale de eligibilitate sunt uniforme în zona euro. Instituțiile care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate:

—	pot avea acces la facilitățile permanente ale Eurosistemului și

—	pot participa la operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market) ale Eurosistemului prin intermediul licitațiilor standard.

O instituție poate avea acces la facilitățile permanente ale Eurosistemului și la operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market) pe bază de licitații standard numai prin intermediul băncii centrale naționale a statului membru în care această instituție este stabilită. În cazul în care o instituție are unități (sediu principal sau sucursale) în mai multe state membre, fiecare unitate are acces la aceste operațiuni prin intermediul băncii centrale naționale a statului membru în care se află, ținând cont de faptul că ofertele de participare la licitație ale unei instituții pot fi prezentate în fiecare stat membru numai de o singură unitate (fie de către sediul principal, fie de către o sucursală desemnată).

2.2.   Selectarea partenerilor contractuali pentru licitații rapide și operațiuni bilaterale

În cazul tranzacțiilor simple, sfera partenerilor contractuali nu este limitată a priori.

În cazul operațiunilor de swap valutar executate în scopuri de politică monetară, partenerii contractuali trebuie să fie în măsură să desfășoare eficient operațiuni de schimb valutar de mare volum, indiferent de condițiile de piață. Sfera partenerilor contractuali eligibili pentru operațiunile de swap valutar corespunde partenerilor contractuali aflați în zona euro care sunt selectați pentru operațiunile Eurosistemului de intervenție pe piața valutară. Criteriile și procedurile aplicate la selectarea partenerilor contractuali pentru operațiunile de intervenție pe piața valutară sunt prezentate în anexa 3.

Pentru alte operațiuni efectuate prin intermediul licitațiilor rapide și a procedurilor bilaterale (operațiuni de ajustare sub formă de tranzacții reversibile și atragerea de depozite la termen), fiecare bancă centrală națională selectează un număr de parteneri contractuali dintre instituțiile stabilite în statul membru în cauză și care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate privind partenerii contractuali. În acest sens, criteriul principal de selecție este activitatea pe piața monetară. Alte criterii care pot fi luate în considerare sunt, de exemplu, eficiența biroului de tranzacționare și potențialul de licitare.

În cazul licitațiilor rapide și al operațiunilor bilaterale, băncile centrale naționale lucrează exclusiv cu partenerii contractuali incluși pe lista partenerilor contractuali selectați pentru operațiunile de ajustare. În cazul în care, din motive operaționale, o bancă centrală națională nu poate lucra în cazul fiecărei operațiuni cu toți acești parteneri contractuali, selectarea partenerilor contractuali din statul membru în cauză se bazează pe o schemă de rotație care să asigure un acces echitabil.

Consiliul guvernatorilor BCE poate decide dacă, în situații excepționale, operațiunile bilaterale de ajustare pot fi efectuate de BCE însăși. În cazul în care BCE ar efectua operațiunile bilaterale, selectarea partenerilor contractuali ar fi făcută de BCE dintre partenerii contractuali din zona euro care sunt eligibili pentru licitații rapide și operațiuni bilaterale, conform unei scheme de rotație care să asigure un acces echitabil.

2.3.   Sancțiuni în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către partenerii contractuali

BCE impune sancțiuni, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2532/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind competența Băncii Centrale Europene în materie de sancțiuni (9), Regulamentul (CE) nr. 2157/1999 al Băncii Centrale Europene din 23 septembrie 1999 privind competența Băncii Centrale Europene de a impune sancțiuni (BCE/1999/4) (10), Regulamentul (CE) nr. 2531/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii de către Banca Centrală Europeană (11), astfel cum a fost modificat, precum și Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 al Băncii Centrale Europene din 12 septembrie 2003 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii (BCE/2003/9) (12), acelor instituții care nu-și îndeplinesc obligațiile ce decurg din regulamentele și deciziile BCE privind aplicarea rezervelor minime obligatorii. Sancțiunile relevante și normele procedurale de aplicare a acestora sunt prevăzute de regulamentele menționate anterior. În afară de aceasta, în cazul unor încălcări grave ale cerințelor de constituire a rezervelor minime obligatorii, Eurosistemul poate suspenda participarea partenerilor contractuali la operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market).

În conformitate cu dispozițiile contractuale sau ale reglementărilor administrative aplicate de banca centrală națională în cauză (sau de BCE), Eurosistemul poate impune și impune penalități financiare partenerilor contractuali sau suspendă participarea acestora la operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market), în cazul în care partenerii contractuali nu îndeplinesc obligațiile ce decurg din contractele încheiate sau reglementările administrative aplicate de băncile centrale naționale (sau de BCE), după cum se prevede în continuare.

Cele de mai sus se referă la cazurile de încălcare a normelor privind licitația (în cazul în care un partener contractual nu poate transfera o cantitatea suficientă de active suport drept garanție pentru cantitatea de lichidități care i-a fost alocată în cadrul unei operațiuni de furnizare de lichidități sau în cazul în care nu poate livra o cantitate suficientă de numerar în vederea decontării sumei care i-a fost alocată în cadrul unei operațiuni de absorbție de lichidități), precum și de încălcare a normelor privind tranzacțiile bilaterale (în cazul în care un partener contractual nu este în măsură să livreze o cantitate suficientă de active suport eligibile sau dacă nu poate livra o cantitate suficientă de numerar în vederea decontării sumei convenite în tranzacțiile bilaterale).

Se au în vedere și cazurile în care un partener contractual nu respectă normele de folosire a activelor suport (în cazul în care un partener contractual folosește active care sunt neeligibile sau au devenit neeligibile sau care nu pot fi utilizate de către partenerul contractual în cauză, de exemplu din cauza existenței unor legături strânse dintre emitent/garant și partenerul contractual sau în cazul în care există identitate între emitent/garant și partenerul contractual), precum și în cazul în care nu se respectă regulile procedurilor de la închiderea zilei și condițiile de acces la facilitatea de creditare marginală (în cazul în care un partener contractual al cărui cont de decontare are un sold negativ la închiderea zilei nu îndeplinește condițiile de acces la facilitatea de creditare marginală).

În afară de aceasta, măsura suspendării luată față de un partener contractual care nu își îndeplinește obligațiile poate fi aplicată sucursalelor aceleiași instituții aflate în alte state membre. În cazul în care, în mod excepțional, această măsură se impune din cauza gravității neîndeplinirii obligațiilor, dată fiind, de exemplu, frecvența sau durata acestei situații, poate fi suspendat, pentru o perioadă de timp determinată, accesul partenerului contractual la toate operațiunile viitoare de politică monetară.

Penalitățile financiare impuse de băncile centrale naționale în caz de nerespectare a normelor referitoare la licitații, tranzacții bilaterale, active suport, proceduri de la închiderea zilei sau condiții de acces la facilitatea de creditare marginală se calculează la o rată de penalizare predeterminată (în conformitate cu anexa 6).

2.4.   Suspendarea sau excluderea pe motive prudențiale

În conformitate cu dispozițiile contractuale sau ale reglementărilor administrative aplicate de banca centrală națională în cauză (sau de BCE), Eurosistemul poate suspenda sau exclude accesul partenerilor contractuali la instrumentele politicii monetare pe motive prudențiale.

În afară de aceasta, măsurile de suspendare sau de excludere a partenerilor contractuali pot fi luate în anumite cazuri de neexecutare a obligațiilor de către un partener contractual astfel cum au fost definite în contractele sau reglementările administrative aplicate de băncile centrale naționale.

CAPITOLUL 3

3.   OPERAȚIUNI DE PIAȚĂ MONETARĂ (OPERAȚIUNI DE OPEN MARKET)

Operațiunile de piață monetară (operațiunile de open market) joacă un rol important în politica monetară a Eurosistemului, având ca obiective controlarea ratelor dobânzilor, gestionarea situației lichidităților pe piață și indicarea conduitei politicii monetare. În funcție de obiectivele, periodicitatea și procedurile lor, operațiunile de piață monetară (operațiunile de open market) ale Eurosistemului pot fi împărțite în patru categorii: operațiuni principale de refinanțare, operațiuni de refinanțare pe termen mai lung, operațiuni de ajustare și operațiuni structurale. În ceea ce privește instrumentele folosite, tranzacțiile reversibile reprezintă principalul instrument de piață monetară al Eurosistemului, putând fi utilizate în toate cele patru categorii de operațiuni, în timp ce certificatele de depozit pot fi folosite în operațiuni structurale de absorbție de lichidități. În afară de aceasta, Eurosistemul are la dispoziție alte trei instrumente pentru efectuarea operațiunilor de ajustare: tranzacții simple, swap valutar și atragerea de depozite la termen. La următoarele puncte sunt prezentate, în detaliu, caracteristicile specifice diferitelor tipuri de instrumente de piața monetară, folosite de Eurosistem.

3.1.   Tranzacții reversibile

3.1.1.   Considerații generale

(a)   Tip de instrument

Tranzacțiile reversibile se referă la operațiunile prin care Eurosistemul cumpără sau vinde active eligibile în cadrul unor contracte de report (repo) sau efectuează operațiuni de creditare garantate cu active eligibile. Tranzacțiile reversibile se utilizează la operațiunile principale de refinanțare și la operațiunile de refinanțare pe termen mai lung. În afară de aceasta, Eurosistemul poate folosi tranzacțiile reversibile la operațiunile structurale și de ajustare.

(b)   Natură juridică

Băncile centrale naționale pot efectua tranzacții reversibile fie sub formă de contracte de report (repo) (adică proprietatea asupra activului este transferată creditorului, iar părțile convin totodată să efectueze operațiunea inversă prin retransferarea activului către debitor la o dată ulterioară) sau sub formă de credite colateralizate (adică se constituie, cu titlu executoriu, o garanție asupra activelor, dar, sub rezerva îndeplinirii obligației de rambursare a creditului, activul rămâne în proprietatea debitorului). Dispozițiile contractuale aplicate de banca centrală națională în cauză (sau de BCE), conțin prevederi suplimentare privind tranzacțiile reversibile sub formă de contracte de report (repo). Dispozițiile privind tranzacțiile reversibile sub formă de credite colateralizate țin seama de diferitele proceduri și formalități necesare pentru a permite constituirea și valorificarea ulterioară a garanției (de exemplu, un gaj), care se aplică în diferitele jurisdicții.

(c)   Condiții privind dobânda

Diferența dintre prețul de cumpărare și prețul de răscumpărare în cadrul unui contract de report (repo) corespunde dobânzii aferente sumei de bani dată sau luată cu împrumut pe perioada până la scadența operațiunii, adică prețul de răscumpărare include dobânda datorată la scadență. Rata dobânzii pentru o tranzacție reversibilă sub forma unui credit colateralizat se determină prin aplicarea ratei dobânzii specificate la valoarea creditului pe perioada până la scadența operațiunii. Rata dobânzii care se aplică operațiunilor de piață monetară reversibile ale Eurosistemului este o rată a dobânzii simple, cu convenția «număr de zile/360».

3.1.2.   Operațiuni principale de refinanțare

Operațiunile principale de refinanțare sunt cele mai importante operațiuni de piață monetară (operațiuni de open market) ale Eurosistemului și joacă un rol central în realizarea obiectivelor de control al ratelor dobânzilor, de gestionare a situației lichidităților pe piață și de indicare a conduitei generale a politicii monetare. Aceste operațiuni constituie, de asemenea, modalitatea principală de refinanțare a sectorului financiar.

Caracteristicile operaționale ale operațiunilor principale de refinanțare pot fi rezumate după cum urmează:

—	sunt operațiuni de furnizare de lichidități;

—	se execută cu o frecvență săptămânală (13);

—	în general, au o scadență de o săptămână (14);

—	sunt executate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale;

—	se execută prin licitații standard (în conformitate cu punctul 5.1);

—	toți partenerii contractuali care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate (în conformitate cu punctul 2.1) pot prezenta oferte de participare la licitație pentru operațiunile principale de refinanțare și

—	atât activele de tip 1, cât și cele de tip 2 (în conformitate cu capitolul 6) sunt eligibile ca active suport pentru operațiunile principale de refinanțare.

3.1.3.   Operațiuni de refinanțare pe termen mai lung

Eurosistemul efectuează, de asemenea, în mod regulat, operațiuni de refinanțare având, în general, o scadență de trei luni, care vizează furnizarea unei refinanțări suplimentare pe termen mai lung a sectorului financiar. Aceste operațiuni reprezintă numai o mică parte din volumul global de refinanțare. De regulă, Eurosistemul nu folosește aceste operațiuni pentru a transmite semnale pieței, și acceptă, prin urmare, ratele care îi sunt propuse. În consecință, operațiunile de refinanțare pe termen mai lung se execută, în mod normal, sub formă de licitații la rată variabilă și, din când în când, BCE indică volumul de refinanțare care urmează să fie alocat în licitațiile viitoare. În situații excepționale, Eurosistemul poate executa operațiuni de refinanțare pe termen mai lung și prin intermediul licitațiilor la rată fixă.

Caracteristicile operaționale ale operațiunilor de refinanțare pe termen mai lung pot fi rezumate după cum urmează:

—	sunt operațiuni de furnizare de lichidități;

—	se execută cu o frecvență lunară (15);

—	în general, au o scadență de trei luni (16);

—	sunt executate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale;

—	se execută prin licitații standard (în conformitate cu punctul 5.1);

—	toți partenerii contractuali care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate (în conformitate cu punctul 2.1) pot prezenta oferte de participare la licitație pentru operațiunile de refinanțare pe termen mai lung și

—	atât activele de tip 1, cât și cele de tip 2 (în conformitate cu capitolul 6) sunt eligibile ca active suport pentru operațiunile de refinanțare pe termen mai lung.

3.1.4.   Operațiuni de ajustare sub formă de tranzacții reversibile

Eurosistemul poate executa operațiuni de ajustare sub formă de tranzacții de piață monetară reversibile. Operațiunile de ajustare vizează gestionarea situației lichidităților pe piață și orientarea ratelor dobânzilor, în special în vederea atenuării efectelor asupra ratelor dobânzilor determinate de fluctuații neașteptate ale lichidităților pe piață. Având în vedere necesitatea de a acționa rapid în cazul unor evoluții neașteptate pe piață, se recomandă menținerea unui nivel înalt de flexibilitate în ceea ce privește alegerea procedurilor și caracteristicilor operaționale în realizarea acestor operațiuni.

Caracteristicile operaționale ale operațiunilor de ajustare sub formă de tranzacții reversibile pot fi rezumate după cum urmează:

—	pot lua forma unor operațiuni de furnizare sau de absorbție de lichidități;

—	nu au frecvență standardizată;

—	nu au scadență standardizată;

—	operațiunile de ajustare sub formă de tranzacții reversibile prin care se furnizează lichidități se execută, în mod normal, prin intermediul licitațiilor rapide, deși nu se exclude posibilitatea utilizării procedurilor bilaterale (a se vedea capitolul 5);

—	operațiunile de ajustare sub formă de tranzacții reversibile prin care se absorb lichidități se execută, în mod normal, prin intermediul procedurilor bilaterale (în conformitate cu punctul 5.2);

—	în general, aceste operațiuni sunt executate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale (Consiliul guvernatorilor BCE poate decide dacă, în situații excepționale, operațiunile de ajustare bilaterale sub formă de tranzacții reversibile pot fi executate de BCE);

—	Eurosistemul poate alege, în funcție de criteriile menționate la punctul 2.2, un număr limitat de parteneri contractuali care să participe la operațiunile de ajustare sub formă de tranzacții reversibile;

—	atât activele de tip 1, cât și cele de tip 2 (în conformitate cu capitolul 6) sunt eligibile ca active suport pentru operațiunile de ajustare sub formă de tranzacții reversibile.

3.1.5.   Operațiuni structurale sub formă de tranzacții reversibile

Eurosistemul poate efectua operațiuni structurale sub formă de tranzacții de piață monetară reversibile în vederea ajustării poziției structurale a Eurosistemului în raport cu sectorul financiar.

Caracteristicile operaționale ale acestor operațiuni pot fi rezumate după cum urmează:

—	sunt operațiuni de furnizare de lichidități;

—	frecvența lor poate fi regulată sau neregulată;

—	nu au scadență standardizată a priori;

—	se execută prin intermediul licitațiilor standard (în conformitate cu punctul 5.1);

—	sunt executate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale;

—	toți partenerii contractuali care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate (în conformitate cu punctul 2.1) pot prezenta oferte de participare la licitație pentru operațiunile structurale sub formă de tranzacții reversibile și

—	atât activele de tip 1, cât și cele de tip 2 (în conformitate cu capitolul 6) sunt eligibile ca active suport pentru operațiunile structurale sub formă de tranzacții reversibile.

3.2.   Tranzacții simple

(a)   Tip de instrument

Tranzacțiile simple de piață monetară se referă la operațiunile prin care Eurosistemul cumpără sau vinde în mod definitiv active eligibile pe piață. Aceste operațiuni se efectuează numai în scopuri structurale sau de ajustare.

(b)   Natură juridică

O tranzacție simplă presupune transferul complet al proprietății de la vânzător la cumpărător, fără prevederea simultană a transferului proprietății în sens invers. Tranzacțiile se efectuează în conformitate cu convențiile de piață privind titlul de creanță folosit în tranzacție.

(c)   Condiții privind prețurile

La calcularea prețurilor, Eurosistemul acționează în conformitate cu convenția cel mai larg acceptată pe piață referitoare la titlurile de creanță folosite în tranzacție.

(d)   Alte caracteristici operaționale

Caracteristicile operaționale ale tranzacțiilor simple ale Eurosistemului pot fi rezumate după cum urmează:

—	pot lua forma unor operațiuni de furnizare de lichidități (cumpărări simple) sau de absorbție de lichidități (vânzări simple);

—	nu au frecvență standardizată;

—	se efectuează prin intermediul procedurilor bilaterale (în conformitate cu punctul 5.2);

—	în general, sunt executate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale (Consiliul guvernatorilor BCE poate decide dacă, în situații excepționale, operațiunile de ajustare sub formă de tranzacții simple pot fi efectuate de către BCE);

—	sfera partenerilor contractuali nu este limitată a priori pentru tranzacțiile simple și

—	în mod normal, se folosesc numai active de tip 1 (în conformitate cu punctul 6.1) ca active suport în tranzacțiile simple.

3.3.   Emiterea de certificate de depozit de către BCE

(a)   Tip de instrument

BCE poate emite certificate de depozit în vederea ajustării poziției structurale a Eurosistemului în raport cu sectorul financiar, astfel încât să creeze (sau să accentueze) un deficit de lichidități pe piață.

(b)   Natură juridică

Certificatele reprezintă o datorie a BCE față de titularul certificatului. Aceste titluri se emit și se păstrează în formă dematerializată prin înregistrare în cont la depozitarii de valori mobiliare din zona euro. BCE nu impune restricții cu privire la posibilitatea transferării certificatelor. Termenii și condițiile privind certificatele de depozit emise de BCE conțin dispoziții suplimentare privind aceste certificate.

(c)   Condiții privind dobânda

Certificatele sunt emise cu discont, adică sunt emise la o valoare mai mică decât valoarea nominală și sunt răscumpărate la scadență la valoarea nominală. Diferența dintre valoarea la care sunt emise și valoarea la care sunt răscumpărate este egală cu dobânda acumulată aferentă valorii la emisiune, pe perioada până la scadența certificatului, la o rată a dobânzii convenită. Rata dobânzii aplicată este o rată a dobânzii simple cu convenția «număr de zile/360». Modul de calculare a valorii la emisiune este indicat în caseta 1.

CASETA 1Emiterea de certificate de depozit de către BCEValoarea la emitere este:unde:

N	=	valoarea nominală a certificatului de depozit
rI	=	rata dobânzii (în procente)
D	=	scadența certificatului de depozit (în zile)
PT	=	valoarea la emitere a certificatului de depozit

(d)   Alte caracteristici operaționale

Caracteristicile operaționale ale emiterii de certificate de depozit de către BCE pot fi rezumate după cum urmează:

—	certificatele se emit pentru a absorbi lichidități de pe piață;

—	certificatele pot fi emise în mod regulat sau neregulat;

—	certificatele au o scadență mai mică de 12 luni;

—	certificatele se emit prin licitații standard (în conformitate cu punctul 5.1);

—	licitațiile și decontarea certificatelor se efectuează în mod descentralizat de către băncile centrale naționale și

—	toți partenerii contractuali care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate (în conformitate cu punctul 2.1) pot prezenta oferte de participare la licitație pentru subscrierea la certificate de depozit emise de BCE.

3.4.   Operațiuni de swap valutar

(a)   Tip de instrument

Operațiunile de swap valutar efectuate în scopuri de politică monetară constau în tranzacții simultane la vedere (spot) și la termen (forward) efectuate cu euro contra unei valute străine. Aceste operațiuni se utilizează în scopuri de ajustare, în special pentru a gestiona situația lichidităților de pe piață și pentru a controla ratele dobânzilor.

(b)   Natură juridică

Operațiunile de swap valutar efectuate în scopuri de politică monetară se referă la operațiunile prin care Eurosistemul cumpără (sau vinde) euro la vedere contra unei valute străine și, în același timp, revinde (sau răscumpără) valuta străină la termen, la o dată de răscumpărare determinată. Dispozițiile contractuale aplicate de banca centrală națională în cauză (sau de BCE) conțin prevederi suplimentare privind operațiunile de swap valutar.

(c)   Valute și condiții privind cursul de schimb

În general, Eurosistemul operează numai cu valute străine tranzacționate în mod frecvent și în conformitate cu practicile curente de pe piață. La fiecare operațiune de swap valutar, Eurosistemul și partenerii contractuali convin cu privire la punctele swap aferente tranzacției. Punctele swap reprezintă diferența dintre cursul de schimb al tranzacției la termen și cursul de schimb al tranzacției la vedere. Punctele swap ale euro în raport cu valutele străine sunt cotate în conformitate cu convențiile generale de pe piață. Condițiile privind cursul de schimb pentru operațiunile de swap valutar sunt definite în caseta 2.

CASETA 2Swap valutar

S	=	cursul de schimb la vedere (spot) (la data tranzacției aferentă swap-ului valutar) dintre euro (EUR) și valuta străină ABC
FM	=	cursul de schimb la termen (forward) dintre euro și valuta străină ABC la data răscumpărării din cadrul swap-ului (M)
ΔM	=	punctele la termen (forward) dintre euro și ABC la data răscumpărării din cadrul swap-ului (M)
N(.)	=	valoarea la vedere a valutei; N(.)M este valoarea la termen a valutei: sau sau

(d)   Alte caracteristici operaționale

Caracteristicile operaționale ale operațiunilor de swap valutar pot fi rezumate după cum urmează:

—	pot lua forma operațiunilor de furnizare sau de absorbție de lichidități;

—	nu au frecvență standardizată;

—	nu au scadență standardizată;

—	se efectuează prin intermediul licitațiilor rapide sau al procedurilor bilaterale (a se vedea capitolul 5);

—	în general, sunt executate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale (Consiliul guvernatorilor BCE decide dacă, în situații excepționale, operațiunile bilaterale de swap valutar pot fi efectuate de BCE) și

—	Eurosistemul poate selecta, în conformitate cu criteriile menționate la punctul 2.2 și anexa 3, un număr limitat de parteneri contractuali care să participe la operațiunile de swap valutar.

3.5.   Atragerea de depozite la termen

(a)   Tip de instrument

Eurosistemul poate invita partenerii contractuali să plaseze lichidități sub formă de depozite la termen remunerate la banca centrală națională a statului membru în care este stabilit partenerul contractual. Atragerea de depozite la termen este prevăzută numai în scopuri de ajustare în vederea absorbției lichidități de pe piață.

(b)   Natură juridică

Depozitele acceptate de la partenerii contractuali sunt la termen și au o rată fixă a dobânzii. Băncile centrale naționale nu acordă garanții în schimbul depozitelor.

(c)   Condiții privind dobânda

Rata dobânzii aplicată depozitului este o rată a dobânzii simple calculată pe baza convenției «număr de zile/360». Dobânda se plătește la scadența depozitului.

(d)   Alte caracteristici operaționale

Caracteristicile operaționale ale atragerii de depozite la termen pot fi rezumate după cum urmează:

—	depozitele sunt atrase în vederea absorbției de lichidități;

—	frecvența cu care sunt atrase depozitele nu este standardizată;

—	scadența depozitelor nu este standardizată;

—	atragerea de depozite se efectuează în mod normal prin intermediul licitațiilor rapide, deși nu se exclude posibilitatea folosirii procedurilor bilaterale (a se vedea capitolul 5);

—	atragerea de depozite este efectuată în general în mod descentralizat de către băncile centrale naționale (Consiliul guvernatorilor BCE poate decide dacă, în situații excepționale, atragerea bilaterală de depozite la termen (17) poate fi efectuată de BCE) și

—	Eurosistemul poate selecta, în conformitate cu criteriile menționate la punctul 2.2, un număr limitat de parteneri contractuali pentru atragerea de depozite la termen.

CAPITOLUL 4

4.   FACILITĂȚI PERMANENTE

4.1.   Facilitatea de creditare marginală

(a)   Tip de instrument

Partenerii contractuali pot folosi facilitatea de creditare marginală pentru a obține la o rată a dobânzii predeterminată lichidități overnight de la băncile centrale naționale, în schimbul unor active eligibile (în conformitate cu capitolul 6). Facilitatea este destinată să răspundă nevoilor temporare de lichidități ale partenerilor contractuali. În condiții normale, rata dobânzii aplicabilă acestei facilității constituie limita superioară pentru rata dobânzii overnight pe piață. Termenii și condițiile privind această facilitate sunt identice în zona euro.

(b)   Natură juridică

Băncile centrale naționale pot furniza lichidități în cadrul facilității de creditare marginală fie sub formă de contracte de report (repo) overnight (adică proprietatea asupra activului este transferată creditorului, iar părțile convin totodată să încheie tranzacția inversă prin retransferarea activului către debitor în următoarea zi lucrătoare), fie sub formă de credite overnight colateralizate (adică se constituie, cu titlu executoriu, o garanție asupra activelor, dar, sub rezerva executării obligației de rambursare a creditului, activul rămâne în proprietatea debitorului). Dispozițiile contractuale aplicate de banca centrală națională în cauză conțin prevederi suplimentare privind contractele de report (repo). Aranjamentele pentru furnizarea de lichidități sub formă de credite colateralizate țin seama de diferitele proceduri și formalități necesare pentru a permite constituirea și valorificarea ulterioară a garanției (gaj) care se aplică în diferitele jurisdicții.

(c)   Condiții de acces

Instituțiile care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate pentru parteneri contractuali menționate la punctul 2.1 pot avea acces la facilitatea de creditare marginală. Accesul la facilitatea de creditare marginală se acordă prin intermediul băncii centrale naționale a statului membru în care este stabilită instituția. Accesul la facilitatea de creditare marginală se acordă numai în zilele în care sistemul național RTGS (decontare pe bază brută în timp real) și SSS în cauză sunt operaționale.

La închiderea fiecărei zile lucrătoare, pozițiile debitoare de pe parcursul zilei (intraday) din contul de decontare al partenerilor contractuali deschis la băncile centrale naționale sunt considerate automat ca fiind o cerere de acces la facilitatea de creditare marginală. Procedurile la închiderea zilei în vederea accesului la facilitatea de creditare marginală sunt menționate la punctul 5.3.3.

De asemenea, un partener contractual poate avea acces la facilitatea de creditare marginală în cazul în care trimite o cerere la banca centrală națională a statului membru în care este stabilit partenerul contractual. Pentru ca banca centrală națională să prelucreze cererea în aceeași zi, cererea trebuie să ajungă la banca centrală națională cel târziu la 30 de minute de la ora închiderii efective a sistemului TARGET (18), (19). În general, ora închiderii sistemului TARGET este ora 18.00, ora BCE (C.E.T.). Termenul limită pentru solicitarea accesului la facilitatea de creditare marginală se amână cu încă 30 de minute în ultima zi lucrătoare a Eurosistemului dintr-o perioadă de aplicare. În cerere se precizează valoarea creditului și, în cazul în care activele suport nu au fost deja depuse pentru tranzacție la banca centrală națională, este necesară specificarea activelor suport care trebuie livrate drept garanție pentru tranzacție.

În afară de obligația de a prezenta suficiente active suport eligibile, nu există nici o limită cu privire la valoarea fondurilor care pot fi acordate în cadrul facilității de creditare marginală.

(d)   Scadență și condiții privind dobânda

Scadența creditului acordat în cadrul facilității de creditare marginală este overnight. Pentru partenerii contractuali care participă direct la sistemul TARGET, creditul se rambursează în ziua următoare în care sistemul RTGS național și sistemele SSS în cauză sunt operaționale, în momentul deschiderii acestor sisteme.

Rata dobânzii este anunțată în prealabil de către Eurosistem și se calculează ca o rată a dobânzii simple, cu convenția «număr de zile/360». BCE poate modifica rata dobânzii în orice moment, această modificare intrând în vigoare cel devreme în următoarea zi lucrătoare a Eurosistemului (20). Dobânda generată în cadrul facilității se plătește la rambursarea creditului.

(e)   Suspendarea facilității

Accesul la facilitate se acordă numai în conformitate cu obiectivele și considerentele generale de politică monetară ale BCE. BCE își rezervă dreptul de a adapta condițiile facilității sau de a o suspenda în orice moment.

4.2.   Facilitatea de depozit

(a)   Tip de instrument

Partenerii contractuali pot folosi facilitatea de depozit pentru a plasa depozite overnight la băncile centrale naționale. Depozitele se remunerează la o rată predeterminată a dobânzii. În condiții normale, rata dobânzii aplicabile acestei facilități constituie limita inferioară pentru rata dobânzii overnight pe piață. Termenii și condițiile privind facilitatea de depozit sunt identice în zona euro (21).

(b)   Natură juridică

Depozitele overnight acceptate de la partenerii contractuali se remunerează la o rată fixă a dobânzii. Partenerii contractuali nu primesc nici o garanție în schimbul depozitelor.

(c)   Condiții de acces (22)

Instituțiile care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate pentru partenerii contractuali menționate la punctul 2.1 pot avea acces la facilitatea de depozit. Accesul la facilitatea de depozit se acordă prin intermediul băncii centrale naționale a statului membru în care e stabilită instituția. Accesul la facilitatea de depozit se acordă numai în zilele în care sistemul național RTGS în cauză este deschis.

Pentru a avea acces la facilitatea de depozit, partenerul contractual trebuie să trimită o cerere la banca centrală națională a statului membru în care este stabilit partenerul contractual. Pentru ca banca centrală națională să prelucreze cererea în aceeași zi, cererea trebuie să ajungă la banca centrală națională cel târziu la 30 de minute de la ora închiderii efective a sistemului TARGET, care este, în general, ora 18.00, ora BCE (C.E.T.) (23), (24). Termenul limită pentru solicitarea accesului la facilitatea de depozit se amână cu încă 30 de minute în ultima zi lucrătoare pentru Eurosistem dintr-o perioadă de aplicare. În cerere trebuie precizată valoarea depozitată în cadrul facilității.

Nu există nici o limită cu privire la suma pe care un partener contractual o poate depune în cadrul facilității.

(d)   Scadență și condiții privind dobânda

Scadența depozitelor constituite în cadrul facilității de depozit este overnight. Pentru partenerii contractuali care participă direct la sistemul TARGET, depozitele deținute în cadrul facilității sunt scadente în ziua următoare în care sistemul RTGS național în cauză este operațional, în momentul deschiderii acestuia.

Rata dobânzii este anunțată în prealabil de către Eurosistem și se calculează ca rată a dobânzii simple, cu convenția «număr de zile/360». BCE poate modifica rata dobânzii în orice moment, această modificare intrând în vigoare cel devreme în următoarea zi lucrătoare a Eurosistemului. Dobânda generată de depozite se plătește la scadența depozitului.

(e)   Suspendarea facilității

Accesul la facilitate se acordă numai în conformitate cu obiectivele și considerentele generale de politică monetară ale BCE. BCE își rezervă dreptul de a adapta condițiile aplicabile facilității sau de a o suspenda în orice moment.

CAPITOLUL 5

5.   PROCEDURI

5.1.   Proceduri de licitație

5.1.1.   Considerații generale

Operațiunile de piață monetară (operațiunile open market) ale Eurosistemului se efectuează în mod normal prin intermediul licitațiilor. Procedurile de licitație ale Eurosistemului se desfășoară în șase etape operaționale, prezentate în caseta 3.

Eurosistemul face distincție între două tipuri diferite de licitații: licitații standard și licitații rapide. Procedurile pentru licitațiile standard și licitațiile rapide sunt identice, cu excepția intervalului de timp și a sferei partenerilor contractuali.

CASETA 3Etape operaționale în cadrul procedurilor de licitație

Etapa 1	Anunțarea licitației (a) Anunțarea de către BCE prin intermediul rețelelor publice de informare financiară (b) Anunțarea de către băncile centrale naționale prin intermediul rețelelor naționale de informare financiară și anunțarea directă a partenerilor contractuali individuali (dacă se consideră necesar)
Etapa 2	Pregătirea și transmiterea ofertelor de către partenerii contractuali
Etapa 3	Colectarea ofertelor de către Eurosistem
Etapa 4	Alocarea și anunțarea rezultatelor licitației (a) Decizia BCE privind alocarea (b) Anunțarea rezultatelor alocării
Etapa 5	Notificarea rezultatelor individuale ale alocării
Etapa 6	Decontarea tranzacțiilor (a se vedea punctul 5.3)

(a)   Licitații standard

În cazul licitațiilor standard, intervalul de timp maxim dintre momentul anunțării licitației și cel al atestării rezultatului alocării este de 24 de ore (intervalul de timp dintre termenul limită de depunere a ofertelor și anunțarea rezultatului alocării este de aproximativ două ore). Graficul 1 prezintă în linii generale succesiunea cronologică a etapelor operaționale în cadrul licitațiilor standard. BCE poate decide să adapteze această cronologie pentru operațiuni individuale, dacă se consideră necesar.

Operațiunile principale de refinanțare, operațiunile de refinanțare pe termen mai lung și operațiunile structurale (cu excepția tranzacțiilor simple) se execută întotdeauna prin intermediul licitațiilor standard. Partenerii contractuali care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate menționate la punctul 2.1 pot participa la licitațiile standard.

GRAFICUL 1

Succesiunea cronologică normală a etapelor operaționale în cadrul licitațiilor standard

(b)   Licitații rapide

Licitațiile rapide se desfășoară, în mod normal, într-un interval de timp de 90 de minute de la momentul anunțării licitației, atestarea având loc imediat după anunțarea rezultatelor alocării. Succesiunea cronologică normală a etapelor operaționale în cadrul licitațiilor rapide este redată în graficul 2. BCE poate decide să adapteze această succesiune cronologică pentru operațiuni individuale, dacă se consideră necesar. Licitațiile rapide se utilizează numai la executarea operațiunilor de ajustare. Eurosistemul poate selecta, în conformitate cu criteriile și procedurile menționate la punctul 2.2, un număr limitat de parteneri contractuali care să participe la licitațiile rapide.

GRAFICUL 2

Succesiunea cronologică normală a etapelor operaționale în cadrul licitațiilor rapide

(c)   Licitații la rată fixă și la rată variabilă

Eurosistemul are opțiunea de a realiza fie licitații la rată fixă (de volum), fie licitații la rată variabilă (de dobândă). În cazul unei licitații la rată fixă, BCE determină, în prealabil, rata dobânzii, iar partenerii contractuali participanți licitează suma pe care doresc să o tranzacționeze la rata fixă a dobânzii (25). În cazul unei licitații la rată variabilă, partenerii contractuali licitează sumele de bani și ratele dobânzilor la care doresc să efectueze tranzacții cu băncile centrale naționale (26).

5.1.2.   Calendarul licitațiilor

(a)   Operațiuni principale de refinanțare și operațiuni de refinanțare pe termen mai lung

Operațiunile principale de refinanțare și operațiunile de refinanțare pe termen mai lung se efectuează în conformitate cu un calendar orientativ publicat de Eurosistem (27). Calendarul se publică cu cel puțin trei luni înainte de începutul anului pentru care este valabil. Zilele normale de tranzacționare pentru operațiunile principale de refinanțare și cele de refinanțare pe termen mai lung sunt menționate în tabelul 2. BCE dorește să asigure posibilitatea partenerilor contractuali din toate statele membre de a participa la operațiunile principale de refinanțare și la operațiunile de refinanțare pe termen mai lung. Prin urmare, la alcătuirea calendarului pentru aceste operațiuni, BCE efectuează adaptările necesare în programul obișnuit pentru a ține seama de zilele nelucrătoare din fiecare stat membru.

TABELUL 2

Zile normale de tranzacționare pentru operațiunile principale de refinanțare și operațiunile de refinanțare pe termen mai lung

Tipul operațiunii	Zi normală de tranzacționare (Z)
Operațiuni principale de refinanțare	Fiecare zi de marți
Operațiuni de refinanțare pe termen mai lung	Ultima zi de miercuri a fiecărei luni calendaristice (28)

(b)   Operațiuni structurale

Operațiunile structurale efectuate prin licitații standard nu se execută în conformitate cu un calendar prestabilit. Cu toate acestea, operațiunile în cauză se desfășoară și se decontează, în general, numai în zilele care sunt zile lucrătoare pentru BCN (29) în toate statele membre.

(c)   Operațiuni de ajustare

Operațiunile de ajustare nu se execută în conformitate cu un calendar prestabilit. BCE poate decide efectuarea operațiunilor de ajustare în orice zi lucrătoare a Eurosistemului. La aceste operațiuni participă numai băncile centrale naționale ale statelor membre în care ziua tranzacției, ziua decontării și ziua rambursării sunt zile lucrătoare ale BCN.

5.1.3.   Anunțarea licitației

Licitațiile standard ale Eurosistemului se anunță în mod public, prin intermediul rețelelor de informare financiară. În afară de aceasta, băncile centrale naționale pot anunța licitația direct partenerilor contractuali care nu au acces la rețelele de informare. Mesajul public de anunțare a licitației conține, de regulă, următoarele informații:

—	numărul de referință al licitației;

—	data licitației;

—	tipul operațiunii (furnizare sau absorbție de lichidități și tipul instrumentului de politică monetară care urmează să fie folosit);

—	scadența operațiunii;

—	tipul licitației (licitație la rată fixă sau la rată variabilă);

—	metoda de alocare (licitație de tip olandez sau de tip american, astfel cum sunt definite la punctul 5.1.5);

—	volumul prevăzut pentru operațiune (de regulă, numai în cazul operațiunilor de refinanțare pe termen mai lung);

—	rata dobânzii/prețul/punctele swap determinate (în cazul licitației la rată fixă);

—	minimul/maximul acceptat al ratei dobânzii/prețului/punctelor swap (dacă este cazul);

—	data începerii operațiunii și data scadenței acesteia (dacă este cazul) sau data valutei și scadența instrumentului (în cazul emiterii de certificate de depozit);

—	valutele implicate și valuta a cărei valoare este determinată (în cazul operațiunilor de swap valutar);

—	cursul de schimb de referință, la vedere, care trebuie folosit la calcularea ofertelor (în cazul operațiunilor de swap valutar);

—	limita maximă a ofertei (dacă este cazul);

—	suma minimă alocată unui partener contractual (dacă este cazul);

—	rata minimă de alocare (dacă este cazul);

—	orarul de prezentare a ofertelor;

—	valoarea nominală a certificatelor (în cazul emiterii de certificate de depozit) și

—	codul ISIN al emisiunii (în cazul emiterii de certificate de depozit).

În vederea îmbunătățirii transparenței în cazul operațiunilor de ajustare, Eurosistemul anunță licitațiile rapide, de regulă, în mod public și în avans. Cu toate acestea, în situații excepționale, BCE poate decide să nu anunțe public și în avans licitații rapide. Anunțarea licitațiilor rapide se efectuează respectând aceleași proceduri ca și cele prevăzute pentru licitațiile standard. În cazul unei licitații rapide, indiferent dacă este anunțată public sau nu, partenerii contractuali selectați sunt contactați direct de băncile centrale naționale.

5.1.4.   Pregătirea și transmiterea ofertelor de participare la licitație de către partenerii contractuali

Ofertele partenerilor contractuali trebuie să corespundă modelului pro forma oferit de băncile centrale naționale pentru operațiunea în cauză. Ofertele trebuie transmise băncii centrale naționale a unui stat membru în care se află o unitate a instituției respective (sediu principal sau sucursală). În fiecare stat membru, ofertele unei instituții pot fi transmise numai de o singură unitate (fie de sediul principal, fie de o sucursală).

În cazul licitațiilor la rată fixă, partenerii contractuali trebuie să precizeze în ofertele lor suma de bani pe care doresc să o tranzacționeze cu băncile centrale naționale (30).

În cazul licitațiilor la rată variabilă, partenerii contractuali pot prezenta până la zece oferte diferite din punct de vedere al nivelurilor ratei dobânzii/prețului/punctelor swap. Pentru fiecare ofertă, trebuie să indice suma de bani pe care doresc să o tranzacționeze cu băncile centrale naționale și rata dobânzii aferente (31), (32). Ofertele privind rata dobânzii se exprimă ca multipli de 0,01 punct procentual. În cazul unei licitații la rată variabilă pentru operațiuni de swap valutar, punctele swap trebuie determinate în conformitate cu convențiile standard de pe piață, iar ofertele trebuie exprimate ca multipli de 0,01 punct swap.

În cazul operațiunilor principale de refinanțare, valoarea minimă a ofertei este de 1 000 000 EUR. Ofertele care depășesc această valoare trebuie exprimate ca multipli de 100 000 EUR. Aceeași valoare minimă a ofertelor și aceiași multipli se aplică și în cazul operațiunilor de ajustare și al operațiunilor structurale. Valoarea minimă a ofertei se aplică pentru fiecare nivel al ratei dobânzii/prețului/punctelor swap.

În cazul operațiunilor de refinanțare pe termen mai lung, fiecare bancă centrală națională definește o valoare minimă a ofertei cuprinsă între 10 000 EUR și 1 000 000 EUR. Ofertele care depășesc valoarea minimă definită a ofertei trebuie exprimate ca multipli de 10 000 EUR. Valoarea minimă a ofertei se aplică pentru fiecare nivel al ratei dobânzii.

BCE poate impune o limită maximă a ofertei pentru a evita ofertele cu o valoare disproporționat de mare. O astfel de limită maximă a ofertei este indicată întotdeauna în mesajul public de anunțare a licitației.

Partenerii contractuali trebuie să fie întotdeauna în măsură să acopere sumele care le sunt alocate cu o cantitate suficientă de active suport eligibile (33). Dispozițiile contractuale sau reglementările administrative aplicate de banca centrală națională în cauză permit impunerea de penalități în cazul în care un partener contractual nu este capabil să transfere o cantitate suficientă de active suport sau de numerar în vederea decontării sumei care i-a fost alocată în cadrul unei licitații.

Ofertele pot fi revocate până la termenul limită de depunere a acestora. Ofertele transmise după termenul limită specificat în mesajul de anunțare a licitației nu sunt valabile. Băncile centrale naționale hotărăsc dacă termenul limită a fost respectat. Băncile centrale naționale exclud toate ofertele unui partener contractual în cazul în care valoarea cumulată a ofertelor depășește limita maximă a ofertei stabilită de BCE. De asemenea, băncile centrale naționale exclud orice ofertă cu o valoare mai mică decât valoarea minimă a ofertei sau care este mai mică decât minimul sau mai mare decât maximul acceptat pentru rata dobânzii/prețul/punctele swap. În afară de aceasta, băncile centrale naționale pot exclude ofertele incomplete sau care nu respectă modelul furnizat. În cazul excluderii unei oferte, banca centrală națională în cauză informează partenerul contractual cu privire la decizia sa de respingere înainte de alocarea sumelor în cadrul licitației.

5.1.5.   Proceduri de alocare în cadrul licitației

(a)   Licitație la rată fixă

Alocarea în cadrul unei licitații la rată fixă, presupune adunarea ofertelor primite de la partenerii contractuali. În cazul în care valoarea agregată a ofertelor depășește suma totală a lichidităților care urmează să fie alocată, ofertele depuse se onorează pro rata, în funcție de raportul dintre suma de alocat și valoarea agregată a ofertelor (a se vedea caseta 4). Suma alocată fiecărui partener contractual se rotunjește la cel mai apropiat euro. Cu toate acestea, BCE poate hotărî să aloce o sumă minimă sau un raport minim fiecărui ofertant în cazul licitațiilor la rată fixă.

CASETA 4Alocarea în cadrul licitațiilor la rată fixăProcentul de alocare este:Suma alocată celui de-al i-lea partener contractual este:unde:

A	=	suma totală alocată
n	=	numărul total al partenerilor contractuali
ai	=	valoarea ofertei celui de-al i-lea partener contractual
all%	=	procentul de alocare
alli	=	suma totală alocată celui de-al i-lea partener contractual

,

(b)   Licitații la rată variabilă în euro

Alocarea în cadrul unei licitații la rată variabilă în euro în vederea furnizării de lichidități, presupune gruparea ofertelor în ordinea descrescătoare a ratelor dobânzilor oferite. Ofertele cu nivelele cele mai ridicate ale ratei dobânzii au prioritate, urmând ca ofertele cu rate ale dobânzii mai scăzute să fie acceptate în ordine descrescătoare până la epuizarea cantității totale de lichidități de alocat. În cazul în care, la nivelul cel mai scăzut acceptat al ratei dobânzii (adică rata dobânzii marginale), valoarea agregată a ofertelor depășește cantitatea rămasă pentru alocare, suma rămasă se alocă pro rata ofertelor pe baza raportului dintre suma de alocat și valoarea agregată a ofertelor la rata dobânzii marginale (a se vedea caseta 5). Suma alocată fiecărui partener contractual se rotunjește la cel mai apropiat euro.

CASETA 5Alocarea în cadrul licitațiilor la rată variabilă în euro(exemplul se referă la ofertele privind ratele dobânzilor)Procentul de alocare la rata dobânzii marginale este:Suma alocată celui de-al i-lea partener contractual la rata dobânzii marginale este:Suma totală alocată celui de-al i-lea partener contractual este:unde:

A	=	suma totală alocată
rs	=	a s-a ofertă de rată a dobânzii prezentată de partenerii contractuali
n	=	numărul total al partenerilor contractuali
a(rs)i	=	valoarea ofertei la a s-a rată a dobânzii (rs) prezentată de al i-lea partener contractual
a(rs)	=	valoarea totală a ofertelor la a s-a rată a dobânzii (rs)
rm	=	rata dobânzii marginale în cazul unei licitații în vederea furnizării de lichidități în cazul unei licitații în vederea absorbției de lichidități
rm-1	=	rata dobânzii înainte de rata dobânzii marginale (ultima rată a dobânzii la care ofertele se onorează în totalitate) în cazul unei licitații în vederea furnizării de lichidități în cazul unei licitații în vederea absorbției de lichidități
all%(rm)	=	procentul de alocare la rata dobânzii marginale
all%(rs)i	=	suma alocată celui de-al i-lea partener contractual la a s-a rată a dobânzii
alli	=	suma totală alocată celui de-al i-lea partener contractual

Alocarea în cadrul licitațiilor la rată variabilă în vederea absorbției de lichidități (care pot fi folosite pentru emiterea de certificate de depozit și pentru atragerea de depozite la termen), presupune gruparea ofertelor în ordinea crescătoare a ratelor dobânzilor oferite (sau în ordinea descrescătoare a prețurilor oferite). Ofertele cu nivelul cel mai scăzut al ratei dobânzii (prețul cel mai ridicat) au prioritate, urmând ca ofertele cu ratele dobânzii mai ridicate (oferte cu prețuri mai scăzute) să fie acceptate în ordine succesivă până la epuizarea lichidităților de absorbit. În cazul în care, la nivelul cel mai ridicat acceptat al ratei dobânzii (prețul cel mai mic) (adică rata dobânzii marginale/prețul marginal), valoarea agregată a ofertelor depășește suma rămasă pentru alocare, suma rămasă se alocă pro rata ofertelor pe baza raportului dintre suma de alocat și valoarea agregată a ofertelor la rata dobânzii marginale/prețul marginal (a se vedea caseta 5). Pentru emiterea de certificate de depozit, suma alocată fiecărui partener contractual se rotunjește la cel mai apropiat multiplu al valorii nominale a certificatelor de depozit. Pentru alte operațiuni de absorbție de lichidități, suma alocată fiecărui partener contractual se rotunjește la cel mai apropiat euro.

BCE poate decide să aloce o sumă minimă fiecărui ofertant câștigător în cadrul licitațiilor la rată variabilă.

(c)   Licitații la rată variabilă având ca obiect operațiuni de swap valutar

Alocarea în cadrul licitațiilor la rată variabilă având ca obiect operațiuni de swap valutar în vederea furnizării de lichidități, presupune gruparea ofertelor în ordinea crescătoare a punctelor swap (34). Ofertele cu nivelul cel mai scăzut al punctelor swap au prioritate, urmând ca ofertele cu nivele mai ridicate ale punctelor swap să fie acceptate în ordine crescătoare până la epuizarea sumei totale a valutei fixate de alocat. În cazul în care, la cel mai ridicat nivel acceptat al punctelor swap (adică punctele swap marginale), valoarea agregată a ofertelor depășește suma rămasă pentru alocare, suma rămasă se alocă pro rata ofertelor pe baza raportului dintre suma de alocat și valoarea agregată a ofertelor la punctele swap marginale (a se vedea caseta 6). Suma alocată fiecărui partener contractual se rotunjește la cel mai apropiat euro.

CASETA 6Alocarea în cadrul licitațiilor la rată variabilă cu swap valutarProcentul de alocare la punctele swap marginale este:Suma alocată celui de-al i-lea partener contractual la punctele swap marginale este:Suma totală alocată celui de-al i-lea partener contractual este:unde:

A	=	suma totală alocată
Δs	=	al s-lea nivel al punctelor swap transmis de partenerii contractuali
n	=	numărul total al partenerilor contractuali
a(Δs)i	=	valoarea ofertei la al s-lea nivel al punctelor swap (Δs) transmis de al i-lea partener contractual
a(Δs)	=	valoarea totală a ofertelor la al s-lea nivel al punctelor swap (Δs)
Δm	=	punctele swap marginale: Δm ≥ Δs ≥ Δ1 în cazul unui swap valutar în vederea furnizării de lichidități Δ1 ≥ Δs ≥ Δm în cazul unui swap valutar în vederea absorbției de lichidități
Δm-1	=	punctele swap înainte de punctele swap marginale (ultimele puncte swap la care ofertele se onorează în întregime) Δm > Δm-1 în cazul unui swap valutar în vederea furnizării de lichidități Δm-1 > Δm în cazul unui swap valutar în vederea absorbției de lichidități
all%(Δm)	=	procentul de alocare la punctele swap marginale
all(Δs)i	=	suma alocată celui de-al i-lea partener contractual la al s-lea nivel al punctelor swap
alli	=	suma totală alocată celui de-al i-lea partener contractual

Alocarea în cadrul licitațiilor la rată variabilă având ca obiect operațiuni de swap valutar în vederea absorbției de lichidități presupune gruparea ofertelor în ordinea descrescătoare a punctelor swap oferite. Ofertele cu cel mai ridicat nivel al punctelor swap au prioritate, urmând ca ofertele cu nivele mai scăzute ale punctelor swap să fie acceptate în ordine descrescătoare până la epuizarea sumei totale a valutei fixate de absorbit. În cazul în care, la nivelul cel mai scăzut acceptat al punctelor swap (și anume, punctele swap marginale), valoarea agregată a ofertelor depășește suma rămasă pentru alocare, suma rămasă se alocă pro rata ofertelor pe baza raportului dintre suma rămasă de alocat și valoarea agregată a ofertelor la punctele swap marginale (a se vedea caseta 6). Suma alocată fiecărui partener contractual se rotunjește la cel mai apropiat euro.

(d)   Metode de alocare

În cazul licitațiilor la rată variabilă, Eurosistemul poate aplica fie proceduri de licitație bazate pe metoda ratei uniforme, fie proceduri de licitație bazate pe metoda ratei multiple. În licitațiile bazate pe metoda ratei uniforme (de tip olandez), rata dobânzii/prețul/punctele swap de alocare, aplicate ofertelor onorate, echivalează cu rata dobânzii/prețul/punctele swap marginal(e) (adică, rata dobânzii/prețul/punctele swap la care suma totală de alocat este epuizată). În licitațiile bazate pe metoda ratei multiple (de tip american), rata dobânzii/prețul/punctele swap de alocare echivalează cu rata dobânzii/prețul/punctele swap prezentat(e) în fiecare ofertă individuală.

5.1.6.   Anunțarea rezultatelor licitației

Rezultatele licitațiilor standard și cele ale licitațiilor rapide se anunță public prin intermediul rețelelor de informare financiară. În afară de aceasta, băncile centrale naționale pot anunța rezultatul alocării direct partenerilor contractuali care nu au acces la rețelele de informare. Mesajul de anunțare publică a rezultatului licitației conține, în mod normal, următoarele informații:

—	numărul de referință al licitației;

—	data licitației;

—	tipul operațiunii;

—	scadența operațiunii;

—	valoarea totală a ofertelor transmise de partenerii contractuali ai Eurosistemului;

—	numărul ofertanților;

—	valutele folosite (în cazul operațiunilor de swap valutar);

—	suma totală alocată;

—	procentul de alocare (în cazul licitațiilor la rată fixă);

—	cursul de schimb la vedere (în cazul operațiunilor de swap valutar);

—	rata dobânzii/prețul/punctele swap marginal(e) acceptate și procentul de alocare la rata dobânzii/prețul/punctele swap marginal(e) (în cazul licitațiilor la rată variabilă);

—	rata minimă a ofertei, rata maximă a ofertei și rata medie ponderată de alocare (în cazul licitațiilor bazate pe metoda ratei multiple);

—	data începerii operațiunii și data scadenței acesteia (dacă este cazul) sau data valutei și data scadenței certificatului (în cazul emiterii de certificate de depozit);

—	suma minimă alocată fiecărui partener contractual (dacă este cazul);

—	procentul minim de alocare (dacă este cazul);

—	valoarea nominală a certificatelor (în cazul emiterii de certificate de depozit) și

—	codul ISIN al emisiunii (în cazul emiterii de certificate de depozit).

Băncile centrale naționale notifică direct rezultatele alocării individuale partenerilor contractuali câștigători.

5.2.   Proceduri bilaterale

(a)   Considerații generale

Băncile centrale naționale pot efectua operațiuni pe bază de proceduri bilaterale (35). Aceste proceduri pot fi folosite în cazul operațiunilor de ajustare pe piața monetară și al operațiunilor structurale sub formă de tranzacții simple. Procedurile bilaterale sunt definite, în sens larg, ca fiind orice proceduri prin care Eurosistemul desfășoară o tranzacție cu unul sau mai mulți parteneri contractuali, fără a recurge la o licitație. În acest sens, se pot distinge două tipuri diferite de proceduri bilaterale: operațiuni în care partenerii contractuali sunt contactați direct de Eurosistem și operațiuni efectuate prin intermediul burselor de valori și al agenților de piață.

(b)   Contactul direct cu partenerii contractuali

În cadrul acestei proceduri, băncile centrale naționale contactează direct unul sau mai mulți parteneri contractuali naționali, care sunt selectați în conformitate cu criteriile menționate la punctul 2.2. Băncile centrale naționale decid dacă se încheie sau nu tranzacția cu partenerii contractuali în conformitate cu instrucțiunile precise date de BCE. Tranzacțiile se decontează prin intermediul băncilor centrale naționale.

În cazul în care Consiliul guvernatorilor BCE ar decide că, în situații excepționale, operațiunile bilaterale ar putea fi efectuate și de BCE însăși (sau de una sau câteva bănci centrale naționale acționând în calitate de agenți operativi ai BCE), procedurile pentru astfel de operațiuni ar fi adaptate în mod corespunzător. În acest caz, BCE (sau banca centrală națională/băncile centrale naționale care acționează în calitate de agenți operativi ai BCE) ar contacta direct unul sau câțiva parteneri contractuali din zona euro, selectați în conformitate cu criteriile menționate la punctul 2.2. BCE (sau banca centrală națională/băncile centrale naționale care acționează în calitate de agenți operativi ai BCE) ar decide dacă se încheie sau nu tranzacția cu partenerii contractuali. Cu toate acestea, decontarea tranzacțiilor s-ar realiza în mod descentralizat, prin intermediul băncilor centrale naționale.

Operațiunile bilaterale efectuate prin contactarea directă a partenerilor contractuali se pot aplica în cazul tranzacțiilor reversibile, tranzacțiilor simple, operațiunilor de swap valutar și de atragere de depozite la termen.

(c)   Operațiuni efectuate prin intermediul burselor de valori și al agenților de piață

Băncile centrale naționale pot efectua tranzacții simple prin intermediul burselor de valori și al agenților de piață. Pentru aceste operațiuni, sfera partenerilor contractuali nu este limitată a priori, iar procedurile sunt adaptate convențiilor de pe piață aplicabile titlurilor de creanță tranzacționate. Consiliul guvernatorilor BCE decide dacă, în situații excepționale, BCE însăși (sau una sau câteva bănci centrale naționale acționând în calitate de agenți operativi ai BCE) poate efectua operațiuni de ajustare sub formă de tranzacții simple prin intermediul burselor de valori și al agenților de piață.

(d)   Anunțarea operațiunilor bilaterale

De regulă, operațiunile bilaterale nu se anunță public în avans. În afară de aceasta, BCE poate decide să nu anunțe public rezultatele operațiunilor bilaterale.

(e)   Zile de desfășurare a operațiunilor bilaterale

BCE poate decide să desfășoare operațiuni bilaterale de ajustare în orice zi lucrătoare pentru Eurosistem. La astfel de operațiuni participă numai băncile centrale naționale ale statelor membre în care ziua tranzacției, ziua decontării și ziua rambursării sunt zile lucrătoare pentru BCN.

Operațiunile bilaterale simple efectuate în scopuri structurale se desfășoară și se decontează, de regulă, numai în zilele care sunt zile lucrătoare pentru BCN în toate statele membre.

5.3.   Proceduri de decontare

5.3.1.   Considerații generale

Tranzacțiile monetare referitoare la utilizarea facilităților permanente ale Eurosistemului sau la participarea la operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market) se decontează prin conturile partenerilor contractuali deschise la băncile centrale naționale (sau conturile băncilor de decontare care participă la sistemul TARGET). Tranzacțiile monetare se decontează numai după transferul final al activelor suport aferente operațiunii în cauză sau în momentul în care acest transfer are loc. Aceasta înseamnă că activele suport trebuie să fi fost depozitate în prealabil într-un cont de custodie deschis la băncile centrale naționale sau să fie decontate pe parcursul aceleași zile (intraday) la băncile centrale naționale respective, pe baza principiului livrare-contra-plată. Transferul activelor suport se efectuează prin conturile de decontare deținute de partenerii contractuali deschise la SSS care îndeplinesc standardele minime ale BCE (36). Partenerii contractuali care nu au un cont de custodie deschis la o bancă centrală națională sau un cont de decontare la un SSS care îndeplinește standardele minime ale BCE pot deconta tranzacțiile cu active suport prin contul de decontare sau contul de custodie al unei instituții de credit corespondente.

Dispozițiile contractuale aplicate de băncile centrale naționale (sau BCE) în cazul instrumentelor specifice de politică monetară conțin prevederi suplimentare referitoare la procedurile de decontare. Procedurile de decontare pot diferi într-o anumită măsură de la o bancă centrală națională la alta din cauza diferențelor existente la nivelul legislației naționale și al practicilor operaționale.

5.3.2.   Decontarea operațiunilor de piață monetară (operațiuni de open market)

Operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market) bazate pe licitații standard (adică operațiuni principale de refinanțare, operațiuni de refinanțare pe termen mai lung și operațiuni structurale) se decontează, de regulă, în prima zi care urmează zilei tranzacției în care toate sistemele RTGS și SSS în cauză sunt deschise. În principiu, Eurosistemul vizează decontarea tranzacțiilor aferente operațiunilor sale de piață monetară (operațiuni de open market) simultan, în toate statele membre, cu toți partenerii contractuali care au furnizat suficiente active suport. Cu toate acestea, din cauza constrângerilor de ordin operațional și a caracteristicilor tehnice ale SSS, momentul exact din ziua decontării operațiunilor de piață monetară (operațiuni de open market) poate fi diferit în țările din zona euro. Momentul decontării operațiunilor principale de refinanțare și a operațiunilor de refinanțare pe termen mai lung coincide în mod normal cu momentul rambursării unei operațiuni anterioare cu o scadență corespondentă.

Eurosistemul vizează decontarea operațiunilor de piață monetară (operațiuni de open market) efectuate prin intermediul licitațiilor rapide și al procedurilor bilaterale în ziua tranzacției. Cu toate acestea, Eurosistemul poate aplica uneori, din motive de ordin operațional, alte date de decontare pentru aceste operațiuni, în special în cazul tranzacțiilor simple (în scopuri de ajustare și în scopuri structurale) și al operațiunilor de swap valutar (a se vedea tabelul 3).

TABELUL 3

Date normale de decontare a operațiunilor de piață monetară (operațiuni de open market) ale Eurosistemului (37)

Instrument de politică monetară	Data decontării pentru operațiunile efectuate prin licitații standard	Data decontării pentru operațiuni efectuate prin licitații rapide sau proceduri bilaterale
Tranzacții reversibile	T + 1 (38)	T
Tranzacții simple	—	În conformitate cu convențiile de pe piață privind activele suport
Emitere de certificate de depozit	T + 1	—
Swap valutar	—	T, T + 1 sau T + 2
Atragere de depozite la termen	—	T

5.3.3.   Proceduri la închiderea zilei

Procedurile la închiderea zilei sunt menționate în documentele referitoare la sistemele naționale RTGS și la sistemul TARGET. În general, ora închiderii pentru sistemul TARGET este 18.00, ora BCE (C.E.T.). După ora închiderii, sistemele naționale RTGS nu mai acceptă ordine de plată pentru prelucrare, dar prelucrează ordinele de plată rămase care au fost acceptate înainte de ora închiderii. Cererile partenerilor contractuali privind accesul la facilitatea de creditare marginală sau la facilitatea de depozit trebuie să fie depuse la banca centrală națională în cauză cel târziu în 30 de minute de la ora închiderii efective a sistemului TARGET (39).

Soldurile negative înregistrate în conturile de decontare (în sistemele naționale RTGS) ale partenerilor contractuali eligibili, rămase după finalizarea procedurilor de control de la închiderea zilei, sunt considerate automat ca fiind o cerere de acces la facilitatea de creditare marginală (a se vedea punctul 4.1).

CAPITOLUL 6

6.   ACTIVE ELIGIBILE

6.1.   Considerații generale

Articolul 18.1 din statutul SEBC permite BCE și băncilor centrale naționale să efectueze tranzacții pe piețele financiare prin cumpărări și vânzări simple (outright) de active suport sau prin contracte de report (repo) și impune ca toate operațiunile de creditare ale Eurosistemului să se bazeze pe garanții corespunzătoare. Prin urmare, toate operațiunile Eurosistemului în vederea furnizării de lichidități se efectuează pe baza activelor suport furnizate de partenerii contractuali fie sub forma transferului proprietății activelor (în cazul tranzacțiilor simple sau al contractelor de report (repo)), fie sub forma constituirii unui gaj asupra activelor relevante (în cazul creditelor colateralizate) (40).

În scopul de a proteja Eurosistemul de pierderi în cadrul operațiunilor de politică monetară, de a asigura un tratament egal al partenerilor contractuali și de a îmbunătăți eficiența operațională, activele suport trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a fi eligibile în cadrul operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului.

La începutul Uniunii economice și monetare, a fost necesară acordarea unei atenții sporite diferențelor existente între structurile financiare ale statelor membre. Prin urmare, a fost stabilită o distincție, în principal din motive interne ale Eurosistemului, între două categorii de active eligibile pentru operațiunile de politică monetară a Eurosistemului. Aceste două categorii sunt denumite «active de tip 1», respectiv «active de tip 2»:

—	activele de tip 1 constau în titluri de creanță tranzacționabile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate uniforme în zona euro, specificate de BCE și

—

activele de tip 2 constau în active suplimentare, tranzacționabile și netranzacționabile, care prezintă o importanță deosebită pentru piețele financiare naționale și sistemele bancare naționale și pentru care băncile centrale naționale stabilesc criterii de eligibilitate, sub rezerva criteriilor minime de eligibilitate stabilite de BCE. Criteriile de eligibilitate specifice pentru activele de tip 2 aplicate de băncile centrale naționale în cauză trebuie să fie aprobate de BCE.

Nu se face distincție între cele două tipuri de active din punct de vedere al calității activelor și al eligibilității acestora pentru diferitele categorii de operațiuni de politică monetară ale Eurosistemului (cu excepția faptului că activele de tip 2 nu sunt utilizate, în mod normal, de Eurosistem în tranzacții simple). Activele eligibile pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului pot fi folosite și ca active suport pentru creditele pe parcursul zilei (intraday credit).

Activele de tip 1 și de tip 2 sunt supuse măsurilor de control al riscurilor stabilite la punctul 6.4. Partenerii contractuali ai Eurosistemului pot utiliza activele eligibile pentru operațiunile transfrontaliere, adică pot obține fonduri de la banca centrală națională a statului membru în care sunt stabiliți folosind activele aflate în alt stat membru (a se vedea punctul 6.6).

Eurosistemul lucrează în prezent la introducerea unei liste unice de garanții eligibile pentru operațiunile de creditare ale Eurosistemului (denumită în continuare «lista unică»). Lista unică urmează să fie introdusă treptat și să înlocuiască la un moment dat sistemul actual bazat pe două tipuri de garanții eligibile. Majoritatea activelor care sunt în prezent considerate eligibile ca active de tip2 vor fi eligibile în temeiul listei unice. Cele câteva active de tip 2 care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru lista unică vor fi eliminate treptat.

Prima etapă în stabilirea listei unice a inclus următoarele măsuri:

(a)	introducerea pe lista activelor de tip 1 a unei noi categorii de garanții care nu erau eligibile anterior, și anume titluri de creanță exprimate în euro și emise de entități stabilite în țările incluse în Grupul celor zece (G10) și care nu fac parte din Spațiul Economic European (SEE);

(b)	îmbunătățirea standardelor aplicabile piețelor nereglementate în vederea acceptării lor de către Eurosistem și

(c)	retragerea titlurilor de participare de pe lista activelor de tip 2 a țărilor care le consideră în prezent eligibile.

Modificările menționate anterior sunt aplicabile imediat și sunt descrise la punctele 6.2 și 6.3. Cu toate acestea, întrucât este probabil ca ele să determine unele modificări pe lista garanțiilor eligibile, au fost elaborate norme care reglementează eliminarea progresivă de pe listă a unor active. Titlurile de creanță admise, cotate sau tranzacționate pe piețe nereglementate, care au fost evaluate ca inacceptabile, continuă să rămână eligibile până în mai 2007.

Modificări suplimentare în vederea punerii în aplicare a listei unice vor fi introduse ulterior (a se vedea caseta 7).

CASETA 7Etape suplimentare în vederea adoptării unei liste unice de garanțiiÎn cadrul celei de-a doua etape în vederea adoptării unei liste unice, Consiliul guvernatorilor BCE a aprobat, în principiu, includerea pe lista unică a creditelor bancare din toate țările din zona euro, precum și a titlurilor de creanță netranzacționabile, garantate cu ipoteci, din care, în prezent, sunt eligibile ca garanții numai biletele la ordin irlandeze, garantate cu ipoteci,. Modalitățile precise și calendarul eligibilității creditelor bancare se află în curs de definitivare și vor fi anunțate în timp util, după rezolvarea tuturor problemelor legate de punerea în aplicare.Consiliul guvernatorilor asigură coerența deciziilor anterioare și viitoare privind regimul aplicabil garanțiilor.

6.2.   Active de tip 1

BCE întocmește și actualizează o listă a activelor de tip 1. Această listă se află la dispoziția publicului (41).

Certificatele de depozit emise de BCE se află pe lista activelor de tip 1. Certificatele de depozit emise de băncile centrale naționale anterior introducerii monedei euro în statul membru în cauză sunt, de asemenea, incluse pe lista activelor de tip 1.

Următoarele criterii de eligibilitate se aplică celorlalte active de tip 1 sunt (a se vedea și tabelul 4):

—

trebuie să fie titluri de creanță cu: (a) o sumă principală fixă, necondiționată; (b) un cupon care nu poate determina un flux financiar negativ. În afară de aceasta, cuponul trebuie să aparțină uneia dintre următoarele categorii: (i) cupon zero; (ii) cupon cu rată fixă sau (iii) cupon cu rată variabilă indexat cu o rată a dobânzii de referință. Cuponul poate fi indexat în funcție de evoluția ratingului emitentului. În afară de aceasta, sunt eligibile și obligațiunile indexate în funcție de rata inflației. Aceste caracteristici trebuie menținute până la stingerea obligației (42);

—

trebuie să respecte criterii înalte de bonitate. La evaluarea bonității titlurilor de creanță, BCE ia în considerare, inter alia, ratingurile disponibile prin intermediul agențiilor specializate, garanțiile furnizate de garanți cu o situație financiară solidă (43), precum și anumite criterii instituționale care pot garanta deținătorilor de titluri un nivel de protecție foarte ridicat (44);

—	trebuie să fie transferabile sub formă dematerializată prin înregistrări în cont;

—

trebuie să fie depozitate/înregistrate (emise) în SEE la o bancă centrală sau la un depozitar central de valori mobiliare (DCVM) care îndeplinește standardele minime stabilite de BCE. Ele trebuie să fie deținute (decontate) în zona euro printr-un cont la Eurosistem sau la SSS care îndeplinește standardele stabilite de BCE (astfel încât constituirea și valorificarea lor ca și garanții să fie supuse legislației unei țări din zona euro). În cazul în care DCVM la care este emis activul nu este în același timp și SSS la care este deținut acest activ, atunci cele două instituții trebuie să fie conectate printr-o legătură aprobată de BCE (45);

—	trebuie să aibă valoarea nominală exprimată în euro (46);

—

trebuie să fie emise (sau garantate) de entități stabilite în SEE (47). Titlurile de creanță pot fi emise și de entități stabilite într-una din țările G-10 care nu aparțin SEE (48). În ultimul caz, titlurile de creanță pot fi considerate eligibile doar dacă Eurosistemul constată că drepturile sale sunt protejate în mod corespunzător în temeiul legislației respectivei țări G-10 care nu aparține SEE, la standardele determinate de Eurosistem. În acest sens, înainte ca activele să poată fi considerate eligibile trebuie să fie prezentată o opinie juridică acceptabilă din punct de vedere al Eurosistemului atât sub aspect formal cât și substanțial;

—

trebuie să fie admise sau cotate pe o piață reglementată care corespunde definiției din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (49) privind piețele instrumentelor financiare sau admise, cotate sau tranzacționate pe anumite piețe nereglementate conform specificărilor BCE (50). Evaluarea piețelor nereglementate de către Eurosistem se bazează pe trei principii – siguranță, transparență și accesibilitate (51). În afară de aceasta, BCE poate lua în considerare lichiditățile de pe piață la determinarea eligibilității diferitelor titluri de creanță.

Un partenerul contractual nu poate prezenta ca active suport titluri de creanță emise sau garantate de acel partener contractual sau de orice altă entitate cu care partenerul contractual are legături strânse (52), (53), (54), chiar dacă sunt incluse pe lista activelor de tip 1.

Băncile centrale naționale pot hotărî să nu accepte ca active suport, chiar dacă sunt incluse pe lista activelor de tip 1, următoarele tipuri de titluri:

—	titluri de creanță care ajung la scadență înainte de data scadenței operațiunii de politică monetară pentru care sunt folosite ca active suport (55) și

—	titluri de creanță care determină un flux de venituri (de exemplu, plata cuponului) în perioada anterioară datei scadenței operațiunii de politică monetară pentru care sunt folosite ca active suport.

Toate activele de tip 1 trebuie să fie utilizabile în contextul operațiunilor transfrontaliere, în toată zona euro. Aceasta înseamnă că toți partenerii contractuali ai Eurosistemului trebuie să aibă posibilitatea de a folosi acest tip de active, fie prin intermediul legăturilor între SSS interne, fie prin intermediul altor mecanisme eligibile, în vederea obținerii de credite de la banca centrală națională a statului membru în care este stabilit partenerul contractual (a se vedea punctul 6.6).

Activele de tip 1 sunt eligibile pentru toate operațiunile de politică monetară care se bazează pe active suport, adică tranzacții reversibile și tranzacții simple de piață monetară și facilitatea de creditare marginală.

6.3.   Active de tip 2

Pe lângă titlurile de creanță care îndeplinesc criteriile de eligibilitate ca active de tip 1, băncile centrale naționale pot considera, ca alte active eligibile, activele de tip 2, care au o importanță deosebită pentru piețele financiare și sistemele bancare naționale. Criteriile de eligibilitate pentru activele de tip 2 sunt stabilite de băncile centrale naționale în conformitate cu criteriile minime de eligibilitate prevăzute în continuare. Criteriile naționale specifice de eligibilitate pentru activele de tip 2 trebuie să fie aprobate de BCE. Băncile centrale naționale întocmesc și actualizează listele naționale de active eligibile de tip 2. Aceste liste se află la dispoziția publicului (56).

Activele de tip 2 trebuie să îndeplinească următoarele criterii minime de eligibilitate (a se vedea și tabelul 4):

—

pot fi titluri de creanță (tranzacționabile sau netranzacționabile) cu: (a) o sumă principală fixă, necondiționată și (b) un cupon care nu poate determina un flux financiar negativ. În afară de aceasta, cuponul trebuie să aparțină uneia dintre următoarele categorii: (i) cupon zero; (ii) cupon cu rată fixă sau (iii) cupon cu rată variabilă indexat cu o rată a dobânzii de referință. Cuponul poate fi indexat în funcție de evoluția ratingului emitentului. Mai mult, sunt eligibile și obligațiunile indexate în funcție de rata inflației. Aceste caracteristici se mențin până la stingerea obligației; TABELUL 4 Active eligibile pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului Criterii Tip 1 Tip 2 Categorii de active — Certificate de depozit emise de BCE; — Alte titluri de creanță tranzacționabile (57), (58) — Titluri de creanță tranzacționabile (57) — Titluri de creanță netranzacționabile (57) Proceduri de decontare Titlurile trebuie depozitate la nivel central prin înregistrare în cont la băncile centrale naționale sau la un SSS care îndeplinește standardele minime ale BCE Activele trebuie să fie ușor accesibile băncii centrale naționale care le-a inclus pe lista sa de active de tip 2 Categorii de emitenți — Bănci centrale — Sector public — Sector privat (59) — Instituții internaționale și supranaționale — Sector public — Sector privat (60) Criterii de bonitate BCE trebuie să considere că activul are o bonitate elevată (ceea ce ar putea include o garanție eligibilă oferită de un garant din SEE care este considerat de BCE ca fiind solid din punct de vedere financiar) Banca centrală națională care a inclus activul pe lista sa de active de tip 2 trebuie să considere că activul are o bonitate elevată (ceea ce ar putea include o garanție eligibilă oferită de un garant din zona euro, care este considerat de banca centrală națională care a inclus activul pe lista sa de active de tip 2 ca fiind solid din punct de vedere financiar) Loc de stabilire a emitentului SEE sau țări G10 care nu aparțin SEE (61) Zona euro Loc de stabilire a garantului SEE Zona euro Localizarea activului — Loc de emisiune: SEE — Loc de decontare: zona euro (62) Zona euro (62) Valută Euro (63) Euro (63) Utilizare în operațiuni transfrontaliere Da Da

—

trebuie să fie titluri de creanță asupra unor (sau garantate de) (64) entități care sunt considerate solide din punct de vedere financiar de către banca centrală națională care a inclus activele pe lista sa de active de tip 2. Titlurile trebuie să fie ușor accesibile băncii centrale naționale care a inclus activele pe lista sa de active de tip 2;

—	trebuie să se afle în zona euro (astfel încât constituirea și valorificarea lor să fie supuse legislației unei țări din zona euro);

—	trebuie să aibă valoarea nominală exprimată în euro (65);

—	trebuie să fie emise (sau garantate) de entități stabilite în zona euro.

Un partener contractual nu poate prezenta ca active suport titluri de creanță emise de sine însuși sau de orice altă entitate cu care partenerul contractual are legături strânse (66), (67), (68), chiar dacă sunt incluse pe lista activelor de tip 2.

Băncile centrale naționale pot hotărî să nu accepte ca active suport, chiar dacă sunt incluse pe lista activelor de tip 2, următoarele active:

—	titluri de creanță care ajung la scadență înainte de data scadenței operațiunii de politică monetară pentru care sunt folosite ca active suport (69) sau

—	titluri de creanță care determină un flux de venituri (de exemplu, plata cuponului) în perioada anterioară datei scadenței operațiunii de politică monetară pentru care sunt folosite ca active suport.

Toate activele de tip 2 trebuie să fie utilizabile în contextul operațiunilor transfrontaliere, în toată zona euro. Aceasta înseamnă că toți partenerii contractuali ai Eurosistemului trebuie să aibă posibilitatea de a folosi acest tip de active, fie prin intermediul legăturilor între SSS interne, fie prin intermediul altor mecanisme eligibile, în vederea obținerii de fonduri de la banca centrală națională a statului membru în care este stabilit partenerul contractual (a se vedea punctul 6.6).

Activele de tip 2 sunt eligibile pentru tranzacțiile reversibile de piață monetară și pentru facilitatea de creditare marginală. Ele nu sunt utilizate în mod normal de Eurosistem în tranzacțiile simple.

6.4.   Măsuri de control al riscurilor

Măsurile de control al riscurilor se aplică activelor folosite drept suport pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului în scopul protejării Eurosistemului de riscul pierderilor financiare, în cazul în care activele suport trebuie să fie valorificate din cauza neexecutării obligațiilor de către un partener contractual. Măsurile de control al riscurilor aflate la dispoziția Eurosistemului sunt descrise în caseta 8.

CASETA 8Măsuri de control al riscurilorEurosistemul aplică în prezent următoarele măsuri de control al riscurilor:

—	Marje de ajustare a valorii Eurosistemul aplică «marje de ajustare a valorii» la evaluarea activelor suport. Acest lucru presupune că valoarea activului suport este calculată ca valoare de piață a activului, din care se scade un anumit procent (marja de evaluare).

—

Marje de variație (marcare la piață) Eurosistemul impune menținerea în timp a valorii de piață ajustate a activelor suport utilizate în tranzacțiile reversibile în vederea furnizării de lichidități. Aceasta înseamnă că, în cazul în care valoarea activului suport, măsurată cu regularitate, scade sub un anumit nivel, banca centrală națională cere partenerului contractual să furnizeze active suplimentare sau numerar (adică un apel în marjă). În mod asemănător, în cazul în care valoarea activelor suport, în urma reevaluării, depășește un anumit nivel, partenerul contractual poate retrage activele sau numerarul în exces. (Calculele referitoare la efectuarea apelurilor în marjă sunt prezentate în caseta 12.)

Următoarele măsuri de control al riscurilor nu sunt aplicate în prezent de Eurosistem:

—

Marje inițiale Eurosistemul poate aplica marje inițiale în cadrul tranzacțiilor sale reversibile în vederea furnizării de lichidități. Acest lucru ar presupune că partenerii contractuali ar trebui să furnizeze active suport având o valoare cel puțin egală cu lichiditățile furnizate de Eurosistem, la care se adaugă valoarea marjei inițiale.

—	Limite privind emitenții/debitorii sau garanții Eurosistemul poate aplica limite expunerii față de emitenți/debitori sau garanți.

—	Garanții suplimentare Pentru a accepta anumite active Eurosistemul poate cere ca anumite entități solide din punct de vedere financiar să ofere garanții suplimentare.

—	Excludere Eurosistemul poate exclude utilizarea anumitor active în cadrul operațiunilor sale de politică monetară.

6.4.1.   Măsuri de control al riscurilor pentru activele de tip 1

Eurosistemul aplică măsuri specifice de control al riscurilor în funcție de categoriile de active suport oferite de partenerul contractual. Măsurile de control al riscurilor adecvate activelor de tip 1 sunt determinate de BCE. Măsurile de control al riscurilor pentru activele de tip 1 sunt în mare parte armonizate în zona euro (70). Cadrul de control al riscurilor pentru activele de tip 1 include următoarele elemente principale:

—

Activele eligibile de tip 1 se încadrează într-una dintre cele patru categorii, definite în ordinea descrescătoare a nivelului de lichidități, în funcție de clasificarea emitentului și de tipul activului. Încadrarea activelor eligibile în cele patru categorii de lichidități este descrisă în caseta 9. CASETA 9 Categorii de lichidități pentru activele de tip 1 (71) Categoria I Categoria II Categoria III Categoria IV Titluri de creanță ale administrației centrale Titluri de creanță ale administrației locale și regionale Titluri de creanță tradiționale de tip Pfandbrief Valori mobiliare garantate cu active (72) Titluri de creanță emise de băncile centrale (73) Titluri de creanță de tip Pfandbrief (emisiuni Jumbo) (74) Titluri de creanță emise de instituțiile de credit     Titluri de creanță emise de agenții Titluri de creanță emise de societăți comerciale și de alți emitenți (75)     Titluri de creanță emise de organisme supranaționale

—

Diferitele titluri de creanță sunt supuse unor marje de ajustare a valorii specifice. Marjele se aplică prin deducerea unui anumit procent din valoarea de piață a activului suport. Marjele diferă în funcție de scadența reziduală și de structura cuponului titlurilor de creanță, conform descrierii din casetele 10 și 11. CASETA 10Nivelul marjelor de ajustare a valorii (%) aplicate activelor de tip 1 constând în instrumente cu cupon fix și cu cupon zero Categorii de lichidități   Categoria I Categoria II Categoria III Categoria IV Scadență reziduală (ani) cupon fix cupon zero cupon fix cupon zero cupon fix cupon zero cupon fix cupon zero 0-1 0,5 0,5 1 1 1,5 1,5 2 2 1-3 1,5 1,5 2,5 2,5 3 3 3,5 3,5 3-5 2,5 3 3,5 4 4,5 5 5,5 6 5-7 3 3,5 4,5 5 5,5 6 6,5 7 7-10 4 4,5 5,5 6,5 6,5 8 8 10 > 10 5,5 8,5 7,5 12 9 15 12 18

—	Marjele de ajustare a valorii aplicate tuturor activelor de tip 1 constând în instrumente cu cupon fix și cu cupon zero sunt descrise în caseta 10 (76).

—

Marjele de ajustare a valorii aplicate tuturor activelor de tip 1 constând în instrumente cu rată variabilă inversă sunt identice pentru toate categoriile de lichidități și sunt descrise în caseta 11. CASETA 11Nivelul marjelor de ajustare a valorii (%) aplicate activelor de tip 1 constând în instrumente cu rată variabilă inversă Scadență reziduală (ani) Cupon cu rată variabilă inversă 0-1 2 1-3 7 3-5 10 5-7 12 7-10 17 > 10 25

—	Marja de ajustare aplicată titlurilor de creanță cu cupoane cu rată variabilă (77) este marja aplicată tranșei de scadență 0-1 an a instrumentelor cu cupon fix din categoria de lichidități din care face parte instrumentul respectiv.

—

Măsurile de control al riscurilor aplicate titlurilor de creanță cu mai mult de un tip de plată a cuponului depind numai de plățile cuponului efectuate pe parcursul duratei de viață reziduale a titlului. Marja de ajustare a valorii aplicată unui astfel de instrument are o valoare egală cu cea mai mare marjă aplicabilă titlurilor de creanță cu aceeași scadență reziduală și se ține seama de plățile cupoanelor, indiferent de tipul acestora, efectuate pe parcursul duratei reziduale de viață a titlului.

—	Nu se aplică marje de ajustare a valorii în operațiunile de absorbție de lichidități.

—

În funcție de jurisdicție și de sistemul operațional naționale, băncile centrale naționale permit punerea în comun într-un fond a activelor suport (sistem de tip pooling) și/sau impun identificarea și afectarea activelor folosite în fiecare tranzacție (sistem de tip earmarking). În sistemele de tip pooling, partenerul contractual constituie un fond de active suport puse la dispoziția băncii centrale care este suficient pentru a acoperi creditele corespondente primite de la banca centrală, ceea ce presupune că activele individuale nu sunt legate de operațiuni specifice de creditare. În schimb, într-un sistem de tip earmarking, fiecare operațiune de creditare este garantată cu active identificabile specifice.

—	Activele se evaluează zilnic. Băncile centrale naționale calculează zilnic valoarea obligatorie a activelor suport luând în considerare modificările intervenite în volumul creditelor în curs, principiile de evaluare prezentate la punctul 6.5 și marjele necesare de ajustare a valorii.

—

În cazul în care, după evaluare, activele suport nu corespund cerințelor ce rezultă din calculele efectuate în ziua respectivă, se transmit apeluri în marjă simetrice. Pentru a reduce frecvența apelurilor în marjă, băncile centrale naționale pot aplica un prag de declanșare. În cazul în care se aplică, acest prag de declanșare reprezintă 0,5 % din valoarea lichidităților furnizate. În funcție de jurisdicție, băncile centrale naționale pot cere ca apelurile în marjă să se efectueze fie prin furnizarea de active suplimentare, fie prin intermediul plăților în numerar. Aceasta înseamnă că, în cazul în care valoarea de piață a activelor suport scade sub nivelul inferior al pragului de declanșare, partenerii contractuali trebuie să furnizeze active suplimentare sau numerar. În mod asemănător, în cazul în care, în urma reevaluării, valoarea de piață a activelor suport depășește nivelul superior al pragului de declanșare, banca centrală națională returnează partenerului contractual activele (sau numerarul) în exces (a se vedea caseta 12). CASETA 12Calcularea apelurilor în marjăValoarea totală a activelor eligibile J (pentru j = 1 până la J; valoarea Cj,t la momentul t) pe care trebuie să le furnizeze un partener contractual pentru un set de operațiuni în vederea furnizării de lichidități I (pentru i = 1 până la I; valoarea Li,t la momentul t) se determină prin următoarea formulă: (1) unde:hj este marja de ajustare a valorii aplicată activului eligibil j.Fie τ intervalul de timp dintre reevaluări. Baza apelului în marjă la momentul t + τ este egală cu: (2) În funcție de caracteristicile operaționale ale sistemelor de gestionare a garanțiilor ale băncilor centrale naționale, acestea pot lua în considerare la calcularea bazei apelului în marjă și dobânda acumulată pe lichiditățile furnizate în cadrul operațiunilor în curs.Apelurile în marjă se transmit numai dacă baza apelului în marjă depășește un anumit nivel al pragului de declanșare.Fie k =0,5 % pragul de declanșare. Într-un sistem de tip earmarking (I = 1), apelul în marjă se transmite atunci când: (partenerul contractual dă curs apelului în marjă prin furnizarea activelor sau numerarului către banca centrală națională) sau (banca centrală națională dă curs apelului în marjă prin returnarea activelor sau numerarului către partenerul contractual).Într-un sistem de tip pooling, partenerul contractual trebuie să contribuie cu mai multe active la fondul de active dacă:În mod invers, valoarea creditelor pe parcursul zilei (intraday credit) (IDC) la dispoziția partenerului contractual într-un sistem de tip pooling se poate exprima astfel:(dacă este pozitiv)În ambele sisteme, de tip earmarking și de tip pooling, apelurile în marjă permit restabilirea relației exprimate în formula (1) menționată anterior.

—	În sistemele de tip pooling, partenerii contractuali pot înlocui zilnic activele suport.

—	În sistemele de tip earmarking, băncile centrale naționale pot permite înlocuirea activelor suport.

—	BCE poate decide în orice moment eliminarea diferitelor titluri de creanță de pe lista instrumentelor eligibile de tip 1 (78).

6.4.2.   Măsuri de control al riscurilor pentru activele de tip 2

Măsurile de control al riscurilor adecvate activelor de tip 2 sunt stabilite de banca centrală națională care a inclus activul pe lista sa de active de tip 2. Aplicarea măsurilor de control al riscurilor de către băncile centrale naționale necesită aprobarea BCE. Eurosistemul vizează asigurarea unor condiții nediscriminatorii pentru activele de tip 2 în zona euro atunci când stabilește măsurile adecvate de control al riscurilor. În acest context, marjele de ajustare a valorii aplicate activelor de tip 2 reflectă riscurile specifice asociate acestor active și sunt cel puțin la fel de stricte precum marjele de ajustare a valorii aplicate activelor de tip 1. Activele de tip 2 se clasifică în trei grupuri diferite de marje, reflectând diferențe din punct de vedere al caracteristicilor financiare intrinseci și al lichidităților. Grupurile în funcție de lichidități și de marjele de ajustare a valorii pentru activele de tip 2 sunt descrise în caseta 13.

CASETA 13Nivelul marjelor de ajustare a valorii (%) aplicate activelor eligibile de tip 2Marje de ajustare a valorii (%) aplicate titlurilor de creanță tranzacționabile cu lichidități limitate (79):

Scadență reziduală (ani)	Cupon fix	Cupon zero
0-1	2	2
1-3	3,5	3,5
3-5	5,5	6
5-7	6,5	7
7-10	8	10
> 10	12	18

Marje de ajustare a valorii aplicate activelor de tip 1 constând în instrumente cu rată variabilă inversă:Marjele de ajustare a valorii aplicate tuturor activelor de tip 2 constând în instrumente cu rată variabilă inversă sunt identice cu cele aplicate activelor de tip 2 constând în instrumente cu rată variabilă inversă.2.   Marje de ajustare a valorii (%) aplicate titlurilor de creanță cu lichidități limitate și cu caracteristici specifice:

Scadență reziduală (ani)	Cupon fix	Cupon zero
0-1	4	4
1-3	8	8
3-5	15	16
5-7	17	18
7-10	22	23
> 10	24	25

3.   Marje de ajustare a valorii aplicate titlurilor de creanță netranzacționabile:

Efecte comerciale:	4 % pentru titlurile cu o scadență reziduală de până la șase luni.
Credite bancare:	12 % pentru credite cu o scadență reziduală de până la șase luni și 22 % pentru credite cu o scadență reziduală între șase luni și doi ani.

Bilete la ordin garantate cu ipoteci: 22 %.

Includerea activelor de tip 2 într-unul din următoarele grupuri de lichidități este propusă de băncile centrale naționale și este supusă aprobării de către BCE:

1.   Titluri de creanță tranzacționabile, cu lichidități limitate:

în această categorie intră majoritatea activelor de tip 2. Cu toate că pot exista anumite diferențe în ceea ce privește gradul lor de lichiditate, în general activele se aseamănă prin faptul că au o piață secundară limitată, prețurile nu se cotează întotdeauna zilnic, iar un volum normal de tranzacții poate avea efecte asupra prețurilor.

2.   Titluri de creanță cu lichidități limitate și caracteristici speciale:

este vorba despre active care sunt tranzacționabile într-o anumită măsură, dar a căror lichidare pe piață presupune un termen suplimentar. Această situație intervine în general în cazul activelor netranzacționabile, dar care au caracteristici speciale ce le conferă în anumită măsură posibilitatea de a fi tranzacționate, inclusiv prin proceduri de licitație pe piață (în cazul în care trebuie să se lichideze activele) și o evaluare zilnică a prețurilor.

3.   Titluri de creanță netranzacționabile:

aceste titluri sunt practic netranzacționabile, prin urmare nu dispun de lichidități sau dispun de lichidități reduse.

În cazul activelor de tip 2 cu cupon cu rată variabilă și al titlurilor de creanță cu mai mult de un tip de plată a cupoanelor, se aplică aceleași norme ca și în cazul activelor de tip 1, în absența unor dispoziții diferite ale BCE (80).

La efectuarea apelurilor în marjă, băncile centrale naționale aplică pentru activele de tip 2 același prag de declanșare (dacă există) ca și pentru activele de tip 1. În afară de aceasta, băncile centrale naționale pot aplica limite cu privire la acceptarea activelor de tip 2, pot solicita garanții suplimentare și pot decide în orice moment retragerea anumitor active de pe listele lor de active de tip 2.

6.5.   Principii de evaluare a activelor suport

La determinarea valorii activelor suport folosite în tranzacțiile reversibile, Eurosistemul aplică următoarele principii:

—

Pentru fiecare activ tranzacționabil eligibil ca activ de tip 1 sau de tip 2, Eurosistemul specifică o sursă unică de referință pentru stabilirea prețului. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că în cazul activelor admise, cotate sau tranzacționate pe mai multe piețe, numai una dintre aceste piețe este folosită ca sursă pentru stabilirea prețului activului în cauză.

—	Pentru fiecare piață de referință, Eurosistemul definește prețul cel mai reprezentativ care se folosește la calcularea valorilor de piață. Dacă sunt cotate mai multe prețuri, se folosește prețul cel mai mic (în mod normal, prețul ofertei).

—	Valoarea activelor tranzacționabile se calculează pe baza prețului celui mai reprezentativ din ziua lucrătoare anterioară datei evaluării.

—

În lipsa unui preț reprezentativ pentru un anumit activ în ziua lucrătoare anterioară datei evaluării, se folosește ultimul preț de tranzacționare. În cazul în care nu este disponibil un astfel de preț, banca centrală națională definește un preț, ținând seama de ultimul preț al activului identificat pe piața de referință.

—	În calcularea valorii de piață a unui titlu de creanță se include și dobânda acumulată.

—

În funcție de diferențele între sistemele juridice naționale și între practicile operaționale, modul de gestionare a fluxurilor de venituri (de exemplu, plățile cupoanelor) conexe unui activ și intervenind în cursul desfășurării unei tranzacții reversibile poate fi diferit de la o bancă centrală națională la alta. În cazul în care fluxul de venituri este transferat partenerului contractual, băncile centrale naționale se asigură că operațiunile respective vor continua să fie acoperite integral de o cantitate suficientă de active suport anterior efectuării transferului de venituri. Băncile centrale naționale veghează ca efectul economic al gestionării fluxurilor de venituri să fie echivalent unei situații în care venitul este transferat partenerului contractual în ziua plății (81).

—	Pentru activele netranzacționabile de tip 2, banca centrală națională care a inclus activul pe lista lor de active de tip 2 precizează principii de evaluare distincte.

6.6.   Utilizarea activelor eligibile în operațiuni transfrontaliere

Partenerii contractuali ai Eurosistemului pot folosi active eligibile în operațiuni transfrontaliere, adică pot obține fonduri de la banca centrală națională a statului membru în care sunt stabiliți, folosind active care se află într-un alt stat membru. Activele suport trebuie să fie utilizabile în operațiuni transfrontaliere, în întreaga zonă euro, pentru decontarea tuturor tipurilor de operațiuni în care Eurosistemul furnizează lichidități garantate cu active eligibile.

Băncile centrale naționale (și BCE) au elaborat un mecanism prin care să se asigure că toate activele eligibile emise/depozitate în zona euro pot fi folosite în operațiuni transfrontaliere. Acesta este modelul băncilor centrale corespondente (MBCC), în cadrul căruia băncile centrale naționale acționează în calitate de custozi («corespondenți») una față de cealaltă (și față de BCE) cu privire la activele acceptate la depozitarul lor local sau în sistemul lor de decontare. Se pot folosi soluții specifice pentru activele netranzacționabile sau pentru activele de tip 2 cu lichidități limitate și cu caracteristici speciale care nu pot fi transferate printr-un SSS (82). MBCC poate fi folosit pentru a garanta toate tipurile de operațiuni de creditare ale Eurosistemului. În cazul transferului transfrontalier de valori mobiliare (83) pot fi utilizate, în afară de MBCC, legăturile eligibile între SSS.

6.6.1.   Modelul băncilor centrale corespondente

Modelul băncilor centrale corespondente este ilustrat în graficul 3 după cum urmează.

GRAFICUL 3

Modelul băncilor centrale corespondente

Toate băncile centrale naționale dețin reciproc conturi de valori mobiliare, în scopul folosirii activelor eligibile în operațiuni transfrontaliere. Procedura exactă a MBCC diferă în funcție de faptul dacă activele eligibile sunt identificate și afectate în cazul fiecărei tranzacții (sistemul de tip earmarking) în parte sau dacă sunt deținute în comun într-un fond de active suport (sistemul de tip pooling) (84).

—

Într-un sistem de tip earmarking, din momentul acceptării de către banca centrală națională din statul membru în care partenerul contractual este stabilit (adică «banca centrală de origine») a ofertei sale pentru un credit, partenerul contractual transmite (prin custodele său, dacă este necesar) către SSS din țara în care se află valorile sale mobiliare instrucțiuni privind transferul acestora băncii centrale din țara în cauză, în contul băncii centrale de origine. De îndată ce banca centrală de origine a fost informată de banca centrală corespondentă cu privire la primirea garanției, aceasta transferă fondurile către partenerul contractual. Băncile centrale acordă fondurile numai după ce se asigură că valorile mobiliare ale partenerilor contractuali au fost primite de banca centrală corespondentă. Pentru a putea respecta termenele limită de decontare, partenerii contractuali au posibilitatea să depună în avans active la băncile centrale corespondente, în contul băncii lor centrale de origine, folosind procedurile MBCC.

—

Într-un sistem de tip pooling, partenerul contractual poate furniza în orice moment valori mobiliare băncii centrale corespondente, în contul băncii centrale de origine. De îndată ce banca centrală de origine a fost informată de către banca centrală corespondentă cu privire la primirea valorilor mobiliare, aceasta va adăuga aceste valori în contul de garanții care aparține partenerului contractual.

Partenerii contractuali au acces la MBCC în intervalul 9.00 – 16.00, ora BCE (C.E.T.) în fiecare zi lucrătoare pentru Eurosistem. În cazul în care un partener contractual intenționează să folosească MBCC, el trebuie să anunțe banca centrală națională de la care dorește să obțină un credit – adică banca sa centrală de origine – înainte de ora BCE 16.00 (C.E.T.). În afară de aceasta, partenerul contractual trebuie să asigure că activele pentru garantarea operațiunilor de politică monetară sunt livrate în contul băncii centrale corespondente până la ora BCE 16.45 (C.E.T.). Instrucțiunile sau livrările care nu respectă acest termen limită vor fi luate în considerare pentru acordarea unui credit numai în ziua lucrătoare următoare. Atunci când partenerii contractuali intenționează să folosească MBCC la închiderea zilei, ar trebui, dacă este posibil, să livreze activele în avans (adică să constituie un pre-depozit de active). În circumstanțe excepționale sau atunci când este necesar din motive de politică monetară, BCE poate decide să prelungească momentul închiderii MBCC până la momentul închiderii sistemului TARGET.

6.6.2.   Legături între sistemele de decontare a valorilor mobiliare

Pentru transferul transfrontalier de valori mobiliare pot fi folosite, pe lângă MBCC, legăturile eligibile între SSS din UE.

GRAFICUL 4

Legături între sistemele de decontare a valorilor mobiliare

Legătura între două SSS permite unui participant la un SSS să dețină valori mobilare emise la un alt SSS fără a fi participant la acel SSS. Înainte ca aceste legături să poată fi utilizate pentru transferul garanțiilor aferente operațiunilor de creditare ale Eurosistemului, ele trebuie să fie evaluate și aprobate pe baza standardelor de utilizare a SSS în UE (85), (86).

Din perspectiva Eurosistemului, MBCC și legăturile între SSS din UE îndeplinesc același rol de a permite partenerilor contractuali să folosească garanțiile în operațiunile transfrontaliere, adică de a permite partenerilor contractuali să utilizeze garanțiile pentru a obține credite de la banca centrală de origine, chiar dacă aceste garanții au fost emise la un SSS dintr-o altă țară. MBCC și legăturile între SSS îndeplinesc această funcție în moduri diferite. În cadrul MBCC, operațiunea transfrontalieră se desfășoară între băncile centrale naționale. Acestea acționează în calitate de custozi una față de cealaltă. Prin intermediul legăturilor, operațiunea transfrontalieră are loc între SSS. Acestea deschid conturi globale (omnibus accounts) unul la celălalt. Activele depuse la o bancă centrală corespondentă pot fi utilizate numai pentru a garanta operațiunile de creditare ale Eurosistemului. Activele deținute prin intermediul unei legături pot fi utilizate pentru operațiunile de creditare ale Eurosistemului, precum și în orice alte scopuri alese de partenerul contractual. Atunci când utilizează legăturile între SSS, partenerii contractuali dețin activele în propriul contul deschis la SSS din țara de origine și nu au nevoie de un custode.

CAPITOLUL 7

7.   REZERVE MINIME OBLIGATORII (87)

7.1.   Considerații generale

BCE impune instituțiilor de credit să dețină rezerve minime obligatorii în conturi deschise la băncile centrale naționale în cadrul regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului. Cadrul juridic aplicabil rezervelor minime obligatorii este definit în articolul 19 din statutul SEBC, în Regulamentul (CE) nr. 2531/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii de către Banca Centrală Europeană (11) și Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 al Băncii Centrale Europene din 12 septembrie 2003 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii (BCE/2003/9) (12). Aplicarea Regulamentului BCE/2003/9 asigură uniformitatea termenilor și condițiilor privind regimul rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului în întreaga zonă euro.

Nivelul rezervelor minime obligatorii pe care trebuie să le constituie fiecare instituție se determină în funcție de baza de calcul a rezervelor. Regimul rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului permite partenerilor contractuali să folosească mecanismul de determinare a valorii medii, ceea ce presupune că îndeplinirea cerințelor privind constituirea rezervelor se determină pe baza valorii medii a soldurilor la închiderea zilei din conturile de rezerve ale partenerilor contractuali, pentru o anumită perioadă de aplicare. Rezervele minime obligatorii constituite de instituții se remunerează la rata aplicabilă operațiunilor principale de refinanțare ale Eurosistemului.

Regimul rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului îndeplinește în principal următoarele funcții monetare:

—

Stabilizarea ratelor dobânzilor pe piața monetară Mecanismul de determinare a valorii medii din cadrul regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului vizează stabilizarea ratelor dobânzilor pe piața monetară prin stimularea instituțiilor în vederea reducerii efectelor fluctuațiilor temporare de lichidități.

—

Crearea sau accentuarea unui deficit structural de lichidități Regimul rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului contribuie la crearea sau accentuarea unui deficit structural de lichidități. Acest lucru poate fi util pentru îmbunătățirea capacității Eurosistemului de a funcționa eficient în calitate de furnizor de lichidități.

La aplicarea regimului rezervelor minime obligatorii, BCE este obligată să acționeze în conformitate cu obiectivele Eurosistemului definite la articolul 105 alineatul (1) din Tratat și la articolul 2 din statutul SEBC, ceea ce implică, inter alia, principiul evitării unor acțiuni inoportune și semnificative de delocalizare sau de dezintermediere.

7.2.   Instituții supuse cerințelor de constituire a rezervelor minime obligatorii

În conformitate cu articolul 19.1 din statutul SEBC, BCE impune instituțiilor de credit din statele membre să constituie rezerve minime obligatorii. Acest lucru presupune că sucursalele entităților din zona euro care nu au un sediu înregistrat în zona euro sunt, de asemenea, supuse regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului. Cu toate acestea, sucursalele situate în afara zonei euro ale instituțiilor de credit stabilite în zona euro nu sunt supuse acestui regim.

Instituțiile sunt exonerate automat de obligația de constituire a rezervelor minime de la începutul perioadei de aplicare în cursul căreia le-a fost retrasă autorizația sau au renunțat la autorizație sau în care o autoritate judiciară sau orice altă autoritate competentă dintr-un stat membru participant a luat o decizie prin care supune instituția procedurii de lichidare. De asemenea, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2531/98 și cu Regulamentul BCE/2003/9, BCE poate exonera anumite instituții de obligațiile ce le revin în cadrul regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului, în mod nediscriminatoriu, în cazul în care impunerea acestor obligații instituțiilor menționate nu ar contribui la îndeplinirea obiectivelor regimului în cauză. La luarea deciziei privind aceste exonerări, BCE ia în considerare unul sau mai multe dintre următoarele criterii:

—	instituția îndeplinește funcții specifice;

—	instituția nu exercită funcții bancare în mod activ, în concurență cu alte instituții de credit și/sau

—	toate depozitele instituției sunt alocate unor obiective legate de asistența regională și/sau internațională pentru dezvoltare.

BCE întocmește și actualizează o listă a instituțiilor supuse regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului. De asemenea, BCE publică o listă a instituțiilor exonerate de obligațiile ce le revin în cadrul acestui sistem din alte motive decât acela de a fi supuse unor măsuri de reorganizare (88). Partenerii contractuali pot baza pe aceste liste pentru a stabili dacă pasivele lor sunt datorate unei alte instituții care este supusă și ea obligației de constituire a rezervelor minime. Listele, puse la dispoziția publicului după închiderea activității în ultima zi lucrătoare pentru Eurosistem a fiecărei luni calendaristice, sunt valabile pentru calcularea bazei rezervelor pentru perioada de aplicare care începe în a doua lună calendaristică care urmează lunii calendaristice respective. De exemplu, lista publicată la sfârșitul lunii februarie ar fi valabilă pentru determinarea bazei de calcul a rezervelor pentru perioada de aplicare care începe în luna aprilie.

7.3.   Determinarea rezervelor minime obligatorii

(a)   Baza de calcul a rezervelor și ratele rezervelor

Baza de calcul a rezervelor unei instituții se definește în funcție de elementele din bilanțul acesteia. Datele de bilanț sunt raportate băncilor centrale naționale în cadrul regimului general al BCE privind statisticile monetare și bancare (a se vedea punctul 7.5) (89). Pentru instituțiile supuse cerințelor complete de raportare, datele din bilanț referitoare la sfârșitul unei anumite luni calendaristice se utilizează la determinarea bazei de calcul a rezervelor pentru perioada de aplicare care începe în a doua lună calendaristică care urmează lunii calendaristice de referință. De exemplu, baza de calcul determinată în funcție de bilanțul de la sfârșitul lunii februarie ar fi utilizată la calcularea cerințelor privind constituirea rezervelor minime obligatorii de către partenerii contractuali în perioada de aplicare care începe în aprilie.

Mecanismul BCE de raportare a statisticilor monetare și bancare include posibilitatea de a scuti instituțiile de dimensiuni mici de anumite sarcini de raportare. Instituțiile cărora li se aplică această dispoziție trebuie să raporteze numai un set limitat de date de bilanț, trimestrial (sub formă de date de sfârșit de trimestru) și cu un termen de raportare mai lung decât cel stabilit pentru instituțiile mai mari. În cazul acestor instituții, datele de bilanț raportate pentru un anumit trimestru se utilizează la determinarea, cu un decalaj de două luni, a bazei de calcul a rezervelor pentru trei perioade de aplicare consecutive. De exemplu, bilanțul de la sfârșitul primului trimestru – martie – ar fi valabil pentru determinarea bazei de calcul corespunzătoare perioadelor de aplicare care încep în iunie, iulie, și respectiv august.

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2531/98, BCE are dreptul de a include în baza de calcul a rezervelor instituțiilor elemente de pasiv rezultate din acceptarea de fonduri, precum și elemente de pasiv rezultate din posturile din afara bilanțului. În cadrul regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului, sunt incluse efectiv în baza de calcul a rezervelor numai categoriile de pasiv «depozite» și «titluri de creanță emise» (a se vedea caseta 14).

Datoriile față de alte instituții incluse pe lista instituțiilor supuse regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului și datoriile față de BCE și de băncile centrale naționale nu se includ în baza de calcul a rezervelor. În acest sens, pentru categoria de pasiv «titluri de creanță emise», emitentul trebuie să poată justifica valoarea efectivă a acestor titluri deținute de alte instituții supuse regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului pentru a avea dreptul să le deducă din baza de calcul a rezervelor. În cazul în care nu pot prezenta o astfel de dovadă, emitenții pot aplica o deducere standardizată sub forma unui procent fix (90) pentru acest post de bilanț.

Ratele rezervelor sunt determinate de BCE ținând seama de limita maximă prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 2531/98. BCE aplică o rată uniformă a rezervelor, diferită de zero, majorității posturilor incluse în baza de calcul a rezervelor. Această rată a rezervelor este precizată în Regulamentul BCE privind rezervele minime obligatorii. BCE stabilește o rată zero a rezervelor pentru următoarele categorii de pasive:«depozite la termen cu durată de peste doi ani», «depozite rambursabile cu preaviz de peste doi ani», «contracte de report (repo)» și «titluri de creanță emise cu scadență de peste doi ani» (a se vedea caseta 14). BCE poate modifica în orice moment ratele rezervelor. Modificările aduse ratelor rezervelor sunt anunțate de BCE înainte de prima perioadă de aplicare pentru care sunt valabile modificările în cauză.

CASETA 14Baza de calcul a rezervelor și ratele rezervelorA.   Pasive incluse în baza de calcul a rezervelor și la care se aplică rata pozitivă a rezervelorDepozite

—	Depozite overnight

—	Depozite la termen cu durată de până la doi ani

—	Depozite rambusabile cu preaviz de până la doi ani

Titluri de creanță emise

—	Titluri de creanță emise cu scadență de până la doi ani

B.   Pasive incluse în baza de calcul a rezervelor și la care se aplică o rată a rezervelor egală cu zeroDepozite

—	Depozite la termen cu durată de peste doi ani

—	Depozite rambursabile cu preaviz de peste doi ani

—	Contracte de report (repo)

Titluri de creanță emise

—	Titluri de creanță emise cu scadență de peste doi ani

C.   Pasive excluse din baza de calcul a rezervelor

—	Datorii față de alte instituții supuse regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului

—	Datorii față de BCE și băncile centrale naționale

(b)   Calcularea rezervelor minime obligatorii

Nivelul rezervelor minime obligatorii ce trebuie constituite de fiecare instituție se calculează prin aplicarea, la valoarea pasivelor eligibile, a ratelor rezervelor prevăzute pentru categoriile corespunzătoare de pasive.

Fiecare instituție aplică o deducere forfetară de 100 000 EUR la valoarea rezervelor sale, în fiecare stat membru în care are o unitate. Acordarea acestei deduceri se face fără a aduce atingere obligațiilor juridice ale instituțiilor supuse regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului (91).

Nivelul rezervelor minime obligatorii constituite pentru fiecare perioadă de aplicare se rotunjește la cel mai apropiat euro.

7.4.   Constituirea rezervelor minime obligatorii

(a)   Perioadă de aplicare

BCE publică un calendar al perioadelor de aplicare, cu cel puțin trei luni înainte de începutul fiecărui an (92). Perioada de aplicare începe în ziua decontării primei operațiuni principale de refinanțare care urmează reuniunii Consiliului guvernatorilor în cadrul căreia are loc conform ordinii de zi evaluarea lunară a conduitei politicii monetare. În circumstanțe excepționale, calendarul publicat poate fi modificat, în funcție de, printre altele, schimbările aduse ordinii de zi a reuniunilor Consiliului guvernatorilor.

(b)   Rezerve constituite

Fiecare instituție trebuie să păstreze rezervele minime obligatorii în unul sau mai multe conturi de rezerve deschise la banca centrală națională a statului membru în care este stabilită. Pentru instituțiile care au mai mult de o unitate într-un stat membru, obligația de a constitui rezervele agregate pentru toate unitățile interne revine sediului social (93). O instituție care are unități în mai multe state membre trebuie să constituie rezerve minime obligatorii la banca centrală națională a fiecărui stat membru în care are o unitate, în funcție de baza de calcul a rezervelor din statul membru respectiv.

Conturile de decontare ale instituțiilor deschise la băncile centrale naționale pot fi folosite drept conturi de rezerve. Rezervele constituite în conturile de decontare pot fi folosite pentru decontări efectuate pe parcursul zilei. Rezervele constituite zilnic de o instituție corespund soldului contului de rezerve la închiderea zilei.

O instituție poate solicita băncii centrale naționale a statului membru în care este rezidentă permisiunea de a constitui toate rezervele sale minime obligatorii în mod indirect, printr-un intermediar. Posibilitatea de constituire a rezervelor minime obligatorii printr-un intermediar este limitată, de regulă, la instituțiile care sunt astfel constituite încât o parte a administrației (de exemplu, gestionarea operațiunilor de trezorerie) este asigurată în mod normal de intermediar (de exemplu, rețelele de bănci de economii și cooperativele de credit își pot centraliza constituirea rezervelor). Constituirea rezervelor minime obligatorii printr-un intermediar face obiectul dispozițiilor prevăzute în Regulamentul BCE/2003/9.

(c)   Remunerarea rezervelor constituite

Rezervele minime obligatorii constituite se remunerează pe baza valorii medii, calculată pe parcursul perioadei de aplicare, a ratei BCE (ponderate în funcție de numărul de zile calendaristice) aplicabilă operațiunilor principale de refinanțare, calculate cu ajutorul formulei menționate în caseta 15. Rezervele constituite în exces față de rezervele minime obligatorii nu se remunerează. Remunerația se plătește în a doua zi lucrătoare pentru BCN de la sfârșitul perioadei de aplicare pentru care se datorează remunerația.

CASETA 15Calcularea remunerării rezervelor minime obligatorii constituiteRezervele minime obligatorii constituite se remunerează în conformitate cu următoarea formulă: ,unde:

Rt	=	remunerația de plătit pentru rezervele minime obligatorii constituite pentru perioada de aplicare t.
Ht	=	media rezervelor minime obligatorii constituite zilnic pentru perioada de aplicare t.
nt	=	numărul de zile calendaristice din perioada de aplicare t.
rt	=	rata remunerării rezervelor minime obligatorii constituite pentru perioada de aplicare t. Se aplică rotunjirea standard cu două zecimale a ratei de remunerare.
i	=	a i-a zi calendaristică din perioada de aplicare t.
MRi	=	rata dobânzii marginale aplicabilă celei mai recente operațiuni principale de refinanțare decontate în sau înainte de ziua calendaristică i.

7.5.   Raportarea, confirmarea și verificarea bazei de calcul a rezervelor

Elementele din baza de calcul a rezervelor luate în considerare la aplicarea rezervelor minime obligatorii sunt calculate chiar de instituțiile supuse cerințelor de constituire a rezervelor minime obligatorii și sunt raportate băncilor centrale naționale în cadrul mecanismului BCE de raportare a statisticilor monetare și bancare (a se vedea anexa 4). Articolul 5 din Regulamentul BCE/2003/9 definește procedurile de notificare și de confirmare a bazei de calcul a rezervelor și a rezervelor minime obligatorii ale instituției în cauză.

Procedura de notificare și confirmare a rezervelor minime obligatorii ale unei instituții se desfășoară după cum urmează. Banca centrală națională participantă sau instituția în cauză ia inițiativa de a calcula rezervele minime obligatorii ale instituției respective pentru perioada de aplicare relevantă. Rezervele minime obligatorii calculate sunt notificate de partea care efectuează calculul cel târziu cu trei zile lucrătoare pentru BCN înainte de începutul perioadei de aplicare. Banca centrală națională participantă în cauză poate stabili o dată anterioară ca termen limită pentru notificarea rezervelor minime obligatorii. De asemenea, ea poate preciza, termene limită suplimentare pentru anunțarea de către instituție a oricăror revizuiri ale bazei de calcul a rezervelor, precum și a oricăror revizuiri ale rezervelor minime obligatorii notificate. Partea notificată confirmă rezervele minime obligatorii calculate cel mai târziu în ziua lucrătoare pentru BCN anterioară începerii perioadei de aplicare. În cazul în care partea notificată nu a răspuns la notificare până la închiderea zilei lucrătoare pentru BCN anterioară începerii perioadei de aplicare, se consideră că partea respectivă a confirmat nivelul rezervelor minime obligatorii ale instituției pentru perioada de aplicare relevantă. Odată confirmate, rezervele minime obligatorii ale instituției pentru perioada de aplicare relevantă nu mai pot fi revizuite.

Regulamentul BCE/2003/9 prevede cerințe speciale de raportare în cazul instituțiilor care au permisiunea de a acționa ca intermediari pentru constituirea indirectă a rezervelor pentru alte instituții. Constituirea rezervelor printr-un intermediar nu modifică obligațiile de raportare statistică ale instituțiilor care constituie rezerve prin intermediari.

BCE și băncile centrale naționale au dreptul de a verifica exactitatea și calitatea datelor colectate, în condițiile definite în Regulamentul (CE) nr. 2531/98.

7.6.   Neîndeplinirea obligațiilor privind rezervele minime obligatorii

Obligațiile privind rezervele minime obligatorii nu sunt îndeplinite atunci când valoarea medie a soldurilor la închiderea zilei calendaristice ale contului (conturilor) de rezerve al (ale) unei instituții corespunzătoare perioadei de aplicare este mai mică decât cerințele privind rezervele minime obligatorii pentru perioada de aplicare corespunzătoare.

În cazul în care o instituție nu-și îndeplinește, parțial sau total, obligația de a constitui rezerve, BCE poate impune, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2531/98, oricare dintre următoarele sancțiuni:

—	plata unei penalități de până la 5 procente peste rata dobânzii aferente facilității de creditare marginală, aplicată valorii rezervelor minime obligatorii pe care instituția în cauză nu le-a constituit sau

—	plata unei penalități de până la două ori rata dobânzii aferente facilității de creditare marginală, aplicată valorii rezervelor minime obligatorii pe care instituția în cauză nu le-a constituit sau

—

obligarea instituției în cauză să constituie depozite fără dobândă la BCE sau la băncile centrale naționale, a căror valoare să fie de până la trei ori valoarea rezervelor minime obligatorii pe care instituția în cauză nu le-a constituit. Durata depozitului nu poate fi mai mare decât perioada în care instituția nu și-a îndeplinit obligația de a constitui rezervele.

În cazul în care o instituție nu-și îndeplinește alte obligații ce îi revin în temeiul regulamentelor și deciziilor BCE privind regimul rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului (de exemplu, în cazul în care datele relevante nu se transmit la timp sau nu sunt exacte), BCE are dreptul de a impune sancțiuni în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2532/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind competențele Băncii Centrale Europene în materie de sancțiuni și cu Regulamentul (CE) nr. 2157/1999 al Băncii Centrale Europene din 23 septembrie 1999 privind competența Băncii Centrale Europene de a impune sancțiuni (BCE/1999/4) (10). Comitetul executiv al BCE poate specifica și publica criteriile conform cărora aplică sancțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2531/98 (94).

În afară de aceasta, în cazul unor încălcări grave ale obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii, Eurosistemul poate suspenda accesul partenerilor contractuali la operațiunile de piață monetară (operațiuni de open market).

ANEXA I

Exemple de operațiuni și proceduri de politică monetară

Listă de exemple

Exemplul 1

Tranzacție reversibilă în vederea furnizării de lichidități prin licitație la rată fixă

Exemplul 2

Tranzacție reversibilă în vederea furnizării de lichidități prin licitație la rată variabilă

Exemplul 3

Emiterea de certificate de depozit de către BCE prin licitație la rată variabilă

Exemplul 4

Swap valutar în vederea absorbției de lichidități prin licitație la rată variabilă

Exemplul 5

Swap valutar în vederea furnizării de lichidități prin licitație la rată variabilă

Exemplul 6

Măsuri de control al riscurilor

EXEMPLUL 1Tranzacție reversibilă în vederea furnizării de lichidități prin licitație la rată fixăBCE hotărăște să furnizeze lichidități pe piață printr-o tranzacție reversibilă organizată pe baza unei licitații la rată fixă.Trei parteneri contractuali prezintă următoarele oferte:

Partener contractual	Ofertă (milioane EUR)
Banca 1	30
Banca 2	40
Banca 3	70
Total	140

BCE decide să aloce o sumă totală de 105 milioane EUR.Procentul de alocare este:Suma alocată partenerilor contractuali este de:

Partener contractual	Ofertă (milioane EUR)	Sumă alocată (milioane EUR)
Banca 1	30	22,5
Banca 2	40	30,0
Banca 3	70	52,5
Total	140	105,0

EXEMPLUL 2Tranzacție reversibilă în vederea furnizării de lichidități prin licitație la rată variabilăBCE decide să furnizeze lichidități pe piață printr-o tranzacție reversibilă organizată pe baza unei licitații la rată variabilă.Trei parteneri contractuali prezintă următoarele oferte:

Rata dobânzii (%)	Sumă (milioane EUR)
	Banca 1	Banca 2	Banca 3	Total oferte	Oferte cumulate
3,15				0	0
3,10		5	5	10	10
3,09		5	5	10	20
3,08		5	5	10	30
3,07	5	5	10	20	50
3,06	5	10	15	30	80
3,05	10	10	15	35	115
3,04	5	5	5	15	130
3,03	5		10	15	145
Total	30	45	70	145

BCE decide să aloce 94 milioane EUR, ceea ce presupune o rată a dobânzii marginale de 3,05 %.Toate ofertele la o rată mai mare de 3,05 % (pentru o sumă cumulată de 80 milioane EUR) se onorează în întregime. La 3,05 %, procentul de alocare este:Suma alocată băncii 1 la rata a dobânzii marginale este, de exemplu:Suma totală alocată băncii 1 este:Rezultatele alocării pot fi rezumate după cum urmează:

Parteneri contractuali	Sumă (milioane EUR)
	Banca 1	Banca 2	Banca 3	Total
Total oferte	30,0	45,0	70,0	145
Total alocare	14,0	34,0	46,0	94

În cazul în care licitația se bazează pe metoda ratei uniforme (de tip olandez), rata dobânzii aplicată sumelor alocate partenerilor contractuali este de 3,05 %.În cazul în care licitația se bazează pe metoda ratei multiple (de tip american), rata dobânzii aplicată sumelor alocate partenerilor contractuali nu este uniformă; de exemplu, banca 1 primește 5 milioane EUR la 3,07 %, 5 milioane EUR la 3,06 % și 4 milioane EUR la 3,05 %.

EXEMPLUL 3Emiterea de certificate de depozit de către BCE prin licitație la rată variabilăBCE decide să absoarbă lichidități de pe piață prin emiterea de certificate de depozit folosind o licitație la rată variabilă.Trei parteneri contractuali prezintă următoarele oferte:

Rata dobânzii (%)	Sumă (milioane EUR)
	Banca 1	Banca 2	Banca 3	Total	Oferte cumulate
3,00				0	0
3,01	5		5	10	10
3,02	5	5	5	15	25
3,03	5	5	5	15	40
3,04	10	5	10	25	65
3,05	20	40	10	70	135
3,06	5	10	10	25	160
3,08	5		10	15	175
3,10		5		5	180
Total	55	70	55	180

BCE decide să aloce o sumă nominală de 124,5 milioane EUR, ceea ce presupune o rată a dobânzii marginale de 3,05 %.Toate ofertele la o rată mai mică de 3,05 % (pentru o sumă cumulată de 65 milioane EUR) se onorează în întregime. La 3,05 %, procentul de alocare este:Suma alocată băncii 1 la rata dobânzii marginale este, de exemplu:Suma totală alocată băncii 1 este:Rezultatele alocării pot fi rezumate după cum urmează:

Parteneri contractuali	Sumă (milioane EUR)
	Banca 1	Banca 2	Banca 3	Total
Total oferte	55,0	70,0	55,0	180,0
Total alocare	42,0	49,0	33,5	124,5

EXEMPLUL 4Swap valutar în vederea absorbției de lichidități prin licitație la rată variabilăBCE hotărăște să absoarbă lichidități de pe piață prin efectuarea unei operațiuni de swap valutar pe cursul EUR/USD folosind o licitație la rată variabilă. (Notă: Euro este tranzacționat la un preț mai ridicat în acest exemplu).Trei parteneri contractuali prezintă următoarele oferte:

Puncte swap (× 10 000)	Sumă (milioane EUR)
	Banca 1	Banca 2	Banca 3	Total	Oferte cumulate
6,84				0	0
6,80	5		5	10	10
6,76	5	5	5	15	25
6,71	5	5	5	15	40
6,67	10	10	5	25	65
6,63	25	35	40	100	165
6,58	10	20	10	40	205
6,54	5	10	10	25	230
6,49		5		5	235
Total	65	90	80	235

BCE decide să aloce 158 milioane EUR, ceea ce presupune 6,63 puncte swap marginale. Toate ofertele cu puncte swap mai mari de 6,63 (pentru o sumă cumulată de 65 milioane EUR) se onorează în întregime. La 6,63, procentul de alocare este:Suma alocată băncii 1 la punctele swap marginale este, de exemplu:Suma totală alocată băncii 1 este:Rezultatele alocării pot fi rezumate după cum urmează:

Parteneri contractuali	Sumă (milioane EUR)
	Banca 1	Banca 2	Banca 3	Total
Total oferte	65,0	90,0	80,0	235,0
Total alocare	48,25	52,55	57,20	158,0

BCE stabilește cursul de schimb EUR/USD la vedere pentru operațiune la 1,1300.În cazul în care licitația se bazează pe metoda ratei uniforme (de tip olandez), la data începerii operațiunii, Eurosistemul cumpără 158 000 000 EUR și vinde 178 540 000 USD. La data scadenței operațiunii, Eurosistemul vinde 158 000 000 EUR și cumpără 178 644 754 USD (cursul de schimb la termen este 1,130663 = 1,1300 + 0,000663.)În cazul în care licitația se bazează pe metoda ratei multiple (de tip american), Eurosistemul schimbă sumele în euro și în dolari după cum se indică în tabelul următor:

Tranzacții la vedere			Tranzacții la termen
Curs de schimb	Cumpărare EUR	Vânzare USD	Curs de schimb	Vânzare EUR	Cumpărare USD
1,1300			1,130684
1,1300	10 000 000	11 300 000	1,130680	10 000 000	11 306 800
1,1300	15 000 000	16 950 000	1,130676	15 000 000	16 960 140
1,1300	15 000 000	16 950 000	1,130671	15 000 000	16 960 065
1,1300	25 000 000	28 250 000	1,130667	25 000 000	28 266 675
1,1300	93 000 000	105 090 000	1,130663	93 000 000	105 151 659
1,1300			1,130658
1,1300			1,130654
1,1300			1,130649
Total	158 000 000	178 540 000		158 000 000	178 645 339

EXEMPLUL 5Swap valutar în vederea furnizării de lichidități prin licitație la rată variabilăBCE decide să furnizeze lichidități pe piață prin efectuarea unei operațiuni de swap valutar pe cursul EUR/USD folosind o licitație la rată variabilă. (Notă: Euro este tranzacționat la un preț mai ridicat în acest exemplu).Trei parteneri contractuali prezintă următoarele oferte:

Puncte swap (× 10 000)	Sumă (milioane EUR)
	Banca 1	Banca 2	Banca 3	Total	Oferte cumulate
6,23
6,27	5		5	10	10
6,32	5		5	10	20
6,36	10	5	5	20	40
6,41	10	10	20	40	80
6,45	20	40	20	80	160
6,49	5	20	10	35	195
6,54	5	5	10	20	215
6,58		5		5	220
Total	60	85	75	220

BCE decide să aloce 197 milioane EUR, ceea ce presupune 6,54 puncte swap marginale. Toate ofertele cu puncte swap mai mici decât 6,54 (pentru o sumă cumulată de 195 milioane EUR) se onorează în întregime. La 6,54, procentul de alocare este:Suma alocată băncii 1 la punctele swap marginale este, de exemplu:Suma totală alocată băncii 1 este:Rezultatele alocării pot fi rezumate după cum urmează:

Parteneri contractuali	Sumă (milioane EUR)
	Banca 1	Banca 2	Banca 3	Total
Total oferte	60,0	85,0	75,0	220
Total alocare	55,5	75,5	66,0	197

BCE stabilește cursul de schimb EUR/USD la vedere pentru operațiune la 1,1300.În cazul în care licitația se bazează pe metoda ratei uniforme (de tip olandez), la data începerii operațiunii, Eurosistemul vinde 197 000 000 EUR și cumpără 222 610 000 USD. La data scadenței operațiunii, Eurosistemul cumpără 197 000 000 EUR și vinde 222 738 838 USD (cursul de schimb la termen este 1,130654 = 1,1300 + 0,000654).În cazul în care licitația se bazează pe metoda ratei multiple (de tip american), Eurosistemul schimbă sumele în euro și în dolari după cum se indică în tabelul următor:

Tranzacții la vedere			Tranzacții la termen
Curs de schimb	Vânzare EUR	Cumpărare USD	Curs de schimb	Cumpărare EUR	Vânzare USD
1,1300			1,130623
1,1300	10 000 000	11 300 000	1,130627	10 000 000	11 306 270
1,1300	10 000 000	11 300 000	1,130632	10 000 000	11 306 320
1,1300	20 000 000	22 600 000	1,130636	20 000 000	22 612 720
1,1300	40 000 000	45 200 000	1,130641	40 000 000	45 225 640
1,1300	80 000 000	90 400 000	1,130645	80 000 000	90 451 600
1,1300	35 000 000	39 550 000	1,130649	35 000 000	39 572 715
1,1300	2 000 000	2 260 000	1,130654	2 000 000	2 261 308
1,1300			1,130658
Total	197 000 000	222 610 000		197 000 000	222 736 573

EXEMPLUL 6Măsuri de control al riscurilorPrezentul exemplu ilustrează cadrul de control al riscurilor aplicat activelor suport folosite în operațiunile de furnizare de lichidități ale Eurosistemului (95) Exemplul se bazează pe premisa că un partener contractual participă la următoarele operațiuni de politică monetară ale Eurosistemului:

—	o operațiune principală de refinanțare care începe la 28 iulie 2004 și se încheie la 4 august 2004, în cadrul căreia i se alocă partenerului contractual 50 milioane euro, la o rată a dobânzii de 4,24 %;

—	o operațiune de refinanțare pe termen mai lung care începe la 29 iulie 2004 și se încheie la 21 octombrie 2004, în cadrul căreia i se alocă partenerului contractual 45 milioane EUR, la o rată a dobânzii de 4,56 %;

—	o operațiune principală de refinanțare care începe la 4 august 2004 și se încheie la 11 august 2004, în cadrul căreia i se alocă partenerului contractual 35 milioane EUR, la o rată a dobânzii de 4,26 %.

Caracteristicile activelor suport de tip 1 folosite de partenerul contractual pentru a acoperi aceste operațiuni sunt precizate în tabelul 1 prezentat în continuare.Tabelul 1 – Active suport de tip 1 folosite în tranzacțiiCaracteristici

Nume	Categorie de activ	Data scadenței	Tip de cupon	Frecvența cuponului	Scadență reziduală	Marjă
Activ A	Instrument garantat cu active	29.8.2006	Rată fixă	6 luni	2 ani	3,50 %
Activ B	Obligațiune de stat	19.11.2008	Rată variabilă	12 luni	4 ani	0,50 %
Activ C	Obligațiune a societăților comerciale	12.5.2015	Cupon zero		> 10 ani	15,00 %

Prețuri în procente (inclusiv dobânda acumulată)  (96)

28.7.2004	29.7.2004	30.7.2004	2.8.2004	3.8.2004	4.8.2004	5.8.2004
102,63	101,98	100,55	101,03	100,76	101,02	101,24
	98,35	97,95	98,15	98,56	98,73	98,57
					55,01	54,87

Sistem de tip earmarkingÎn primul caz, se pleacă de la premisa că tranzacțiile se efectuează cu o bancă centrală națională care folosește un sistem în care activele suport sunt identificate și afectate pentru fiecare tranzacție. Evaluarea activelor suport se efectuează zilnic. Cadrul de control al riscurilor poate fi descris după cum urmează (a se vedea și tabelul 2 prezentat în continuare):

1.

La 28 iulie 2004, partenerul contractual încheie un contract de report (repo) cu banca centrală națională, care cumpără de 50,6 milioane EUR activul A. Activul A este un instrument garantat cu active, cu cupon fix și cu scadență la 29 august 2006. Astfel, are o scadență reziduală de doi ani și, prin urmare, este necesară o marjă de ajustare a valorii de 3,5 %. Prețul de piață al activului A pe piața sa de referință în ziua respectivă este de 102,63 %, preț ce include dobânda acumulată pe cupon. Partenerul contractual trebuie să furnizeze o cantitate din activul A care, după scăderea marjei de ajustare a valorii de 3,5 %, depășește suma alocată de 50 milioane EUR. Prin urmare, partenerul contractual livrează 50,6 milioane EUR din activul A la valoarea nominală, iar valoarea de piață ajustată este de 50 113 203 EUR în ziua respectivă.

2.

La 29 iulie 2004, partenerul contractual încheie un contract de report (repo) cu banca centrală națională, care cumpără de 21 milioane EUR activul A (prețul de piață - 101,98 %, marja de ajustare a valorii - 3,5 %) și de 25 milioane EUR activul B (prețul de piață - 98,35 %). Activul B reprezintă o obligațiune de stat cu cupoane cu rată variabilă, la care se aplică o marjă de ajustare a valorii de 0,5 %. Valoarea de piață ajustată a activului A și a activului B în ziua respectivă este 45 130 810 EUR, fiind astfel mai mare decât suma necesară de 45 000 000 EUR. La 29 iulie 2004, activele suport pentru operațiunea principală de refinanțare inițiată la 28 iulie 2004 sunt reevaluate. La un preț de piață de 101,98 %, valoarea de piață ajustată a activului A se află încă între nivelul superior și cel inferior al pragului de declanșare. Prin urmare, garanția depusă în gaj inițial acoperă atât valoarea inițială a lichidităților furnizate, cât și dobânda acumulată în valoare de 5 889 EUR.

3.

La 30 iulie 2004, activele suport sunt reevaluate: prețul de piață al activului A este de 100,55 %, iar prețul de piață al activului B este de 97,95 %. Dobânda acumulată este de 11 778 EUR pentru operațiunea principală de refinanțare inițiată la 28 iulie 2004 și de 5 700 EUR pentru operațiunea de refinanțare pe termen mai lung inițiată la 29 iulie 2004. Astfel, valoarea de piață ajustată a activului A în prima tranzacție este cu 914 218 EUR mai mică decât valoarea de tranzacției ce trebuie acoperită (adică, lichiditățile furnizate plus dobânda acumulată), dar este mai mică și decât nivelul inferior al pragului de declanșare de 49 761 719 EUR. Partenerul contractual livrează 950 000 EUR din activul A la valoare nominală care, după deducerea unei marje de ajustare a valorii de 3,5 % din valoarea de piață bazată pe un preț de 100,55 %, restabilește o valoare suficientă a garanției (97). De asemenea, este necesar un apel în marjă, pentru a doua tranzacție, întrucât valoarea de piață ajustată a activelor suport utilizate în această tranzacție (44 741 520 EUR) este mai mică decât nivelul inferior al pragului de declanșare (44 780 672 EUR). Partenerul contractual furnizează, prin urmare, 270 000 EUR din activul B la valoarea de piață ajustată de 263 143 EUR.

4.	La 2 și 3 august 2004, activele suport sunt reevaluate, fără a determina apeluri în marjă pentru tranzacțiile inițiate la 28 și 29 iulie 2004.

5.

La 4 august 2004, partenerul contractual rambursează lichiditățile furnizate prin operațiunea principală de refinanțare inițiată la 28 iulie 2004, inclusiv dobânda acumulată de 41 222 EUR. Banca centrală națională returnează 51 550 000 EUR din activul A la valoarea nominală. În aceeași zi, partenerul contractual încheie un nou contract de report (repo) cu banca centrală națională, care cumpără de 75 milioane EUR activul C, la valoare nominală. Dat fiind că activul C reprezintă o obligațiune cu cupon zero emisă de societăți comerciale cu o scadență reziduală de mai mult de zece ani, necesită o marjă de ajustare a valorii de 15 %, valoarea de piață ajustată corespunzătoare acelei zile este de 35 068 875 EUR. Reevaluarea activelor suport pentru operațiunea de refinanțare pe termen mai lung inițiată la 29 iulie 2004 arată că valoarea ajustată de piață a activelor furnizate depășește cu aproximativ 262 000 EUR nivelul superior al pragului de declanșare și determină banca centrală națională să returneze partenerului contractual 262 000 EUR din activul B, la valoare nominală (98).

Sistem de tip poolingÎn al doilea caz, se pleacă de la premisa că tranzacțiile se efectuează cu o bancă centrală națională care folosește un sistem în care activele sunt puse în comun într-un fond. Activele incluse în acest fond folosit de către partenerul contractual nu sunt identificate și afectate pentru fiecare tranzacție.În acest exemplu este folosită aceeași serie de tranzacții ca în exemplul anterior care descrie un sistem de tip earmarking. Diferența principală constă în faptul că, la datele de reevaluare, valoarea de piață ajustată a tuturor activelor din fondul de active trebuie să acopere valoarea totală a tuturor operațiunilor în curs pe care partenerul contractual le desfășoară cu banca centrală națională. Apelul în marjă din 30 iulie 2004, în valoare de 1 178 398 EUR este identic în acest exemplu cu apelul în marjă necesar în cazul sistemului de tip earmarking. Partenerul contractual livrează 1 300 000 EUR din activul A, la valoare nominală, care, după deducerea marjei de ajustare a valorii de 3,5 % din valoarea de piață bazată pe un preț de 100,55 %, restabilește o valoare suficientă a garanției.În afară de aceasta, la 4 august 2004, la scadența operațiunii principale de refinanțare inițiate la 28 iulie 2004, partenerul contractual poate păstra activele în contul său de gaj. De asemenea, un activ poate fi schimbat cu un alt activ după cum se indică în exemplu, unde 51,9 milioane EUR din activul A, la valoare nominală, se înlocuiesc cu 75,5 milioane EUR din activul C, la valoare nominală, pentru a acoperi lichiditățile furnizate și dobânda acumulată în cadrul tuturor operațiunilor de refinanțare.Cadrul de control al riscurilor în sistemul de tip pooling este descris în tabelul 3.

Tabelul 2 – Sistem de tip earmarking

Dată	Tranzacții în curs	Dată inițială	Dată finală	Rata dobânzii	Lichidități furnizate
28.7.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
29.7.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
30.7.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
2.8.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
3.8.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
4.8.2004	Refinanțare principală	4.8.2004	11.8.2004	4,26	35 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
5.8.2004	Refinanțare principală	4.8.2004	11.8.2004	4,26	35 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000

Dobândă acumulată	Valoarea totală ce trebuie acoperită	Nivel inferior al pragului de declanșare	Nivel superior al pragului de declanșare	Valoare de piață ajustată	Apel în marjă
—	50 000 000	49 750 000	50 250 000	50 113 203	—
5 889	50 005 889	49 755 859	50 255 918	49 795 814	—
—	45 000 000	44 775 000	45 225 000	45 130 810	—
11 778	50 011 778	49 761 719	50 261 837	49 097 560	– 914 218
5 700	45 005 700	44 780 672	45 230 729	44 741 520	– 264 180
29 444	50 029 444	49 779 297	50 279 592	50 258 131	—
22 800	45 022 800	44 797 686	45 247 914	45 152 222	—
35 333	50 035 333	49 785 157	50 285 510	50 123 818	—
28 500	45 028 500	44 803 358	45 253 643	45 200 595	—
—	35 000 000	34 825 000	35 175 000	35 068 875	—
34 200	45 034 200	44 809 029	45 259 371	45 296 029	261 829
4 142	35 004 142	34 829 121	35 179 162	34 979 625	—
39 900	45 039 900	44 814 701	45 265 100	45 043 420	—

Tabel 3 – Sistem de tip pooling

Dată	Tranzacții în curs	Dată inițială	Dată finală	Rata dobânzii	Lichidități furnizate
28.7.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
29.7.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
30.7.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
2.8.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
3.8.2004	Refinanțare principală	28.7.2004	4.8.2004	4,24	50 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
4.8.2004	Refinanțare principală	4.8.2004	11.8.2004	4,26	35 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000
5.8.2004	Refinanțare principală	4.8.2004	11.8.2004	4,26	35 000 000
	Refinanțare pe termen mai lung	29.7.2004	27.10.2004	4,56	45 000 000

Dobândă acumulată	Valoarea totală ce trebuie acoperită	Nivel inferior al pragului de declanșare  (99)	Nivel superior al pragului de declanșare  (100)	Valoare de piață ajustată	Apel în marjă
—	50 000 000	49 750 000	Not applicable	50 113 203	—
5 889	95 005 889	94 530 859	Not applicable	94 926 624	—
—
11 778	95 017 478	94 542 390	Not applicable	93 839 080	–1 178 398
5 700
29 444	95 052 244	94 576 983	Not applicable	95 487 902	—
22 800
35 333	95 063 833	94 588 514	Not applicable	95 399 949	—
28 500
—	80 034 200	79 634 029	Not applicable	80 333 458	—
34 200
4 142	80 044 042	79 643 821	Not applicable	80 248 396	—
39 900

ANEXA 2

Glosar

Activ de tip 2 (tier two asset): un activ tranzacționabil sau netranzacționabil pentru care băncile centrale naționale stabilesc criterii specifice de eligibilitate, sub rezerva aprobării de către BCE.

Activ de tip 1 (tier one asset): un activ tranzacționabil care îndeplinește anumite criterii de eligibilitate uniforme în întreaga zonă euro și care sunt specificate de BCE.

Agent de decontare (settlement agent): o instituție care gestionează procesul de decontare (de exemplu, determinarea pozițiilor de decontare, monitorizarea schimburilor de plăți etc) pentru sistemele de transfer sau alte acorduri care necesită decontare.

Apel în marjă (margin call): o procedură conexă aplicării marjelor de variație, în virtutea căreia, în cazul în care valoarea activelor suport, măsurată în mod regulat, scade sub un anumit nivel, banca centrală solicită partenerilor contractuali să furnizeze active suplimentare (sau numerar). În mod asemănător, în cazul în care valoarea activelor suport, în urma reevaluării lor, este mai mare decât suma datorată de partenerii contractuali plus marja de variație, partenerul contractual poate cere băncii centrale să returneze activele în exces (sau numerarul) partenerului contractual.

Atragere de depozite la termen (collection of fixed-term deposits): un instrument de politică monetară care poate fi folosit de Eurosistem în scopuri de ajustare, acesta presupune că, în vederea absorbției de lichidități de pe piață Eurosistemul oferă remunerații pentru depozitele la termen ale partenerilor contractuali în conturile deschise la băncile centrale naționale.

Bancă centrală națională (BCN) [National Central Bank (NCB)]: se referă în prezentul document la o bancă centrală a unui stat membru al UE care a adoptat moneda unică în conformitate cu Tratatul.

Bază de calcul a rezervelor (reserve base): suma posturilor din bilanț care constituie baza pentru calcularea rezervelor minime obligatorii ale unei instituții de credit.

Cont de custodie (safe custody account): un cont de valori mobiliare gestionat de banca centrală în care instituțiile de credit pot plasa valori mobiliare admise ca garanție pentru operațiunile băncii centrale.

Cont de decontare (settlement account): un cont deținut la banca centrală de un participant direct la un sistem RTGS național în scopul procesării plăților.

Cont de rezerve (reserve account): un cont deschis la banca centrală națională în care sunt păstrate rezervele constituite de un partener contractual. Conturile de decontare ale partenerilor contractuali deschise la băncile centrale naționale pot fi folosite drept conturi de rezerve.

Contract de report (repo) (repurchase agreement): un acord prin care un activ este vândut, vânzătorul obținând simultan dreptul și obligația de a îl răscumpăra la un anumit preț la o dată ulterioară sau la cerere. Acest tip de acord este similar cu împrumuturile garantate, cu diferența că proprietatea asupra valorilor mobiliare nu este reținută de către vânzător. Eurosistemul folosește contractele de report (repo) la termen în cadrul tranzacțiilor sale reversibile.

Convenție privind numărul de zile (day-count convention): convenția care reglementează numărul de zile inclus în calcularea dobânzii la credite. În operațiunile sale de politică monetară Eurosistemul aplică convenția număr de zile/360.

Puncte swap marginale (margin swap point quotation): nivelul de puncte swap la care se epuizează suma totală de alocat prin licitație.

Credit pe parcursul zilei (intraday credit): credit acordat pentru o perioadă mai scurtă decât o zi lucrătoare. Poate fi acordat de o bancă centrală pentru a regla neconcordanțele în decontarea plăților și poate lua forma: (i) unui descoperit de cont colateralizat sau (ii) unei operațiuni de creditare garantată cu gaj sau în cadrul unui contract de report (repo).

Cupon postdeterminat (post-fixed coupon): un cupon atașat instrumentelor cu rată variabilă care se determină pe baza valorilor indicelui de referință la o anumită dată (anumite date) în timpul perioadei de acumulare a cuponului.

Cupon predeterminat (pre-fixed coupon): un cupon atașat instrumentelor cu rată variabilă care se determină pe baza valorilor indicelui de referință la o anumită dată (anumite date) înainte de începerea perioadei de acumulare a cuponului.

Custode (custodian): o entitate a cărei activitate constă în păstrarea în siguranță și gestionarea de valori mobiliare și alte active financiare în contul terților.

Data decontării (settlement date): data la care are loc decontarea unei tranzacții. Decontarea poate avea loc în aceeași zi cu tranzacția (decontare în aceeași zi) sau după o zi sau mai multe de la tranzacție [data decontării se definește ca data tranzacției (T) + intervalul de decontare].

Data evaluării (valuation date): data la care se evaluează activele suport care garantează operațiuni de creditare.

Data scadenței (maturity date): data la care expiră o operațiune de politică monetară. În cazul unui contract de report (repo) sau al unui swap, data scadenței corespunde datei de răscumpărare.

Data tranzacției (T) [trade date (T)]: data la care se încheie o tranzacție (adică un acord între doi parteneri contractuali cu privire la o tranzacție financiară). Data tranzacției poate coincide cu data decontării tranzacției (decontare în aceeași zi) sau poate precede data decontării cu un anumit număr de zile lucrătoare (data decontării se definește ca fiind T + intervalul de decontare).

Dată de cumpărare (purchase date): data la care produce efecte vânzarea de către vânzător a activelor cumpărate de cumpărător.

Dată de răscumpărare (repurchase date): data la care cumpărătorul este obligat să revândă către vânzător activele aferente unei tranzacții efectuate în cadrul unui contract de report (repo).

Dată inițială (start date): data la care se decontează prima componentă a unei operațiuni de politică monetară. Data inițială corespunde datei de cumpărare pentru operațiunile bazate pe contracte de report (repo) și swap-uri valutare.

Decontare transfrontalieră (cross-border settlement): decontare care are loc într-o țară, alta decât țara sau țările în care una sau ambele părți implicate în tranzacție sunt stabilite.

Deducere forfetară (lump-sum allowance): o sumă fixă pe care o instituție o deduce la calcularea obligației de constituire a rezervelor din cadrul regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului.

Deducere standardizată (standardised deduction): procentul fix din valoarea exigibilă a titlurilor de creanță cu o scadență de până la doi ani (inclusiv documentele de pe piața monetară), care poate fi dedus din baza de calcul a rezervelor de către emitenții care nu pot dovedi că această sumă exigibilă este deținută de către alte instituții supuse regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului, de către BCE sau de către o bancă centrală națională.

Dematerializare (dematerialisation): eliminarea certificatelor pe suport material sau a documentelor constând în titluri care reprezintă proprietatea asupra activelor financiare, astfel încât activele financiare să existe numai ca înregistrări contabile.

Depozitar central de valori mobiliare (DCVM) [central securities depository (CSD)]: o entitate care păstrează și gestionează valori mobiliare sau alte active financiare, păstrează conturi de emisiune și permite procesarea tranzacțiilor cu ajutorul sistemului de înregistrare în cont (sub formă dematerializată). Activele pot exista în formă fizică (dar sunt imobilizate în cadrul DCVM) sau pot fi dematerializate (adică există numai ca înregistrări electronice).

Depozitar (depository): un agent al cărui rol principal este de a înregistra valori mobiliare pe suport fizic sau electronic și de a păstra evidența privind proprietatea asupra acestor valori mobiliare.

Depozite la termen (deposits with agreed maturity): categorie de instrumente care constă, în principal, în depozite la termen cu scadență determinată care pot fi, în funcție de practicile naționale, fie neconvertibile înainte de scadență, fie convertibile sub rezerva unei penalități. Această categorie cuprinde, de asemenea, anumite titluri de creanță netranzacționabile, precum certificatele de depozit netranzacționabile (clientelă cu amănuntul).

Depozite rambursabile cu preaviz (deposits redeemable at notice): categorie de instrumente care constă în depozite pentru care titularul trebuie să respecte o perioadă determinată de preaviz înainte de a putea retrage fondurile. În unele cazuri, există posibilitatea retragerii unei anumite sume fixe într-o perioadă determinată sau posibilitatea retragerii înainte de termen sub rezerva plății unei penalități.

Emitent (issuer): entitatea supusă unei obligații reprezentate de un titlu sau un alt instrument financiar.

Eurosistem (Eurosystem): cuprinde Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale ale statelor membre din zona euro. Organele de decizie ale Eurosistemului sunt Consiliul guvernatorilor și Comitetul executiv al BCE.

Facilitate de depozit (deposit facility): o facilitate permanentă a Eurosistemului pe care partenerii contractuali o pot folosi pentru a plasa depozite overnight la o bancă centrală națională, depozite care se remunerează la o rată a dobânzii predeterminată.

Facilitate de creditare marginală (marginal lending facility): o facilitate permanentă a Eurosistemului pe care partenerii contractuali o pot folosi pentru a primi credite overnight de la o bancă centrală națională, garantate de active eligibile și la o rată predeterminată a dobânzii.

Facilitate permanentă (standing facility): facilitatea oferită de o bancă centrală partenerilor contractuali la inițiativa acestora. Eurosistemul oferă două facilități permanente overnight: facilitatea de creditare marginală și facilitatea de depozit.

Rezerve constituite (reserve holdings): rezervele deținute de partenerii contractuali în conturile lor de rezerve care servesc la îndeplinirea obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii.

Instituție de credit (credit institution): desemnează în prezentul document o instituție reglementată de definiția din articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit, astfel cum a fost modificată de Directiva 2000/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000. Astfel, o instituție de credit este (i) o întreprindere a cărei activitate constă în primirea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în nume propriu sau (ii) o întreprindere sau orice persoană juridică, alta decât cele de la (i), care emite mijloace de plată sub formă de monedă electronică. «Moneda electronică» desemnează valoarea monetară reprezentată de o creanță asupra emitentului care este: (a) stocată pe un dispozitiv electronic, (b) emisă la primirea de fonduri reprezentând o sumă a cărei valoare nu este inferioară valorii monetare emise și (c) acceptată ca mijloc de plată de întreprinderi altele decât emitentul.

Instituție financiară monetară (IFM) [monetary financial institution (MFI)]: instituții financiare care formează împreună sectorul emitent de monedă al zonei euro. Aceste instituții includ băncile centrale, instituțiile de credit rezidente, astfel cum sunt definite în dreptul comunitar, precum și orice alte instituții financiare rezidente a căror activitate constă în primirea de depozite și/sau substitute apropiate pentru depozite de entități care nu sunt IFM și care acordă credite și/sau investesc în valori mobiliare, pe cont propriu (cel puțin din punct de vedere economic).

Instrument cu rată fixă (fixed rate instrument): un instrument financiar pentru care cuponul este fix pe toată durata de viață a instrumentului.

Instrument cu rată variabilă inversă (inverse floating rate instrument): o obligațiune structurată pentru care rata dobânzii plătite titularului variază invers proporțional cu modificările unei anumite rate a dobânzii de referință.

Instrument cu rată variabilă (floating rate instrument): un instrument financiar pentru care cuponul este stabilit periodic în raport cu un indice de referință pentru a reflecta modificările pe termen scurt sau mediu ale ratelor dobânzilor pe piață. Instrumentele cu rată variabilă au fie cupoane predeterminate, fie cupoane postdeterminate.

Legătură între sistemele de decontare a valorilor mobiliare (link between securities settlement systems): o legătură este formată din toate procedurile și acordurile dintre două sisteme de decontare a valorilor mobiliare (SSS) pentru transferul de valori mobiliare între cele două SSS prin intermediul înregistrării în cont.

Legături strânse (close links): o situație în care partenerul contractual este legat de un emitent de titluri de creanță prin faptul că: (i) partenerul contractual deține 20 % sau mai mult din capitalul emitentului; sau una sau mai multe unități la care partenerul contractual deține majoritatea capitalului dețin 20 % sau mai mult din capitalul emitentului; sau partenerul contractual și una sa mai multe unități la care partenerul contractual deține majoritatea capitalului dețin împreună 20 % sau mai mult din capitalul emitentului; sau (ii) emitentul deține 20 % sau mai mult din capitalul partenerului contractual; sau una sau mai multe unități la care emitentul deține majoritatea capitalului dețin 20 % sau mai mult din capitalul partenerului contractual; sau emitentul și una sau mai multe unități la care emitentul deține majoritatea capitalului dețin împreună 20 % sau mai mult din capitalul partenerului contractual; sau (iii) un terț deține atât majoritatea capitalului partenerului contractual, cât și majoritatea capitalului emitentului, direct sau indirect, prin una sau mai multe unități la care terțul deține majoritatea capitalului.

Licitația bazată pe metoda ratei uniforme (licitație de tip olandez) [single rate auction (Dutch auction)]: o licitație în care rata dobânzii la care se face alocarea (sau prețul/punctele swap) aplicate tuturor ofertelor onorate este egală cu rata dobânzii marginale.

Licitație de tip american (American auction): a se vedea licitație bazată pe metoda ratei multiple.

Licitație de tip olandez (Dutch auction): a se vedea licitație bazată pe metoda ratei uniforme.

Licitație de volum (volume tender): a se vedea licitație la rată fixă.

Licitație la rată fixă (fixed rate tender): o procedură de licitație în care rata dobânzii este precizată în avans de banca centrală, iar partenerii contractuali participanți licitează suma de bani pe care doresc să o tranzacționeze la rata fixă a dobânzii.

Licitație bazată pe metoda ratei multiple (licitație de tip american) [multiple rate auction (American auction)]: o licitație la care rata dobânzii la care se face alocarea (sau preț/punct swap) este egală cu rata dobânzii oferită la fiecare ofertă individuală.

Licitație la rată variabilă (variable rate tender): o procedură de licitație prin care ambii partenerii contractuali licitează atât suma de bani pe care doresc să o tranzacționeze cu banca centrală și precum și rata dobânzii la care doresc să încheie tranzacția.

Licitație rapidă (quick tender): procedură de licitație folosită de Eurosistem pentru operațiuni de ajustare atunci când se consideră că este necesar să existe un impact rapid asupra situației lichidităților de pe piață. Licitațiile rapide se execută într-un interval de timp de 90 minute și sunt destinate unui număr limitat de parteneri contractuali.

Licitație standard (standard tender): o procedură de licitație folosită de Eurosistem în cadrul operațiunilor sale regulate de piață monetară (operațiuni de open market). Licitațiile standard se efectuează într-un interval de timp de 24 de ore. Toți partenerii contractuali care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate au dreptul de a prezenta oferte în cadrul licitațiilor standard.

Limita maximă a ofertei (maximum bid limit): limita privind cea mai mare ofertă acceptabilă din partea unui partener contractual individual într-o licitație. Eurosistemul poate impune limite maxime pentru oferte pentru a evita oferte disproporționat de mari din partea partenerilor contractuali individuali.

Listă unică (single list): o listă de active care îndeplinesc criteriile specifice de eligibilitate și care, începând cu luna mai 2005, vor deveni în mod treptat singurele active utilizate pentru garantarea operațiunilor de furnizare de lichidități ale Eurosistemului.

Marcare la piață (marking to market): a se vedea marjă de variație.

Marjă de ajustare a valorii (valuation haircut): o măsură de control al riscurilor aplicată activelor suport folosite în tranzacțiile reversibile, care presupune că banca centrală calculează valoarea activelor suport ca valoare de piață a activelor minus un anumit procent (marjă). Eurosistemul aplică marjele de ajustare a valorii reflectând caracteristicile diferitelor active, precum scadența reziduală.

Marjă de variație (evaluare la prețul pieței) [variation margin (marking to market)]: Eurosistemul impune menținerea în timp a unui anumit nivel al valorii de piață a activelor suport folosite în tranzacțiile reversibile în vederea furnizării de lichidități. Acest lucru înseamnă că, în cazul în care valoarea de piață a activelor suport, măsurată regulat, scade sub un anumit nivel, banca centrală națională impune partenerului contractual să furnizeze active suplimentare sau numerar (adică un apel în marjă). În mod asemănător, în cazul în care valoarea de piață a activelor suport, în urma reevaluării acestora, depășește un anumit nivel, partenerul contractual poate recupera activele sau numerarul în exces. A se vedea și punctul 6.4.

Marjă inițială (initial margin): o măsură de control al riscurilor care poate fi aplicată de Eurosistem în tranzacțiile reversibile și care presupune că garanția necesară pentru o tranzacție este egală cu creditul acordat partenerului contractual la care se adaugă valoarea marjei inițiale.

Marjă (haircut): a se vedea marjă de ajustare a valorii.

Mecanism de interconectare (interlinking mechanism): în cadrul sistemului TARGET, mecanismul de interconectare prevede proceduri comune și o infrastructură prin care ordinele de plată pot circula dintr-un sistem RTGS național în altul.

Mecanism de plăți al BCE (EPM) [ECB payment mechanism (ECB)]: modalități de plată organizate în cadrul BCE și conectate la sistemul TARGET în scopul efectuării de: (i) plăți între conturile deținute la BCE și (ii) plăți prin intermediul sistemului TARGET între conturile deținute la BCE și la băncile centrale naționale.

Modelul băncilor centrale corespondente (MBCC) [corresponding central banking model (CCBM)]: un mecanism stabilit de Sistemul European al Băncilor Centrale cu scopul de a permite partenerilor contractuali să folosească active suport în context transfrontalier. În MBCC, băncile centrale naționale acționează în calitate de custozi una față de cealaltă. Acest lucru înseamnă că fiecare bancă centrală națională are un cont de valori mobiliare, în cadrul propriei gestiuni a valorilor mobiliare, pentru fiecare dintre celelalte bănci centrale naționale (și pentru BCE).

Număr de zile/360 (actual/360): convenția privind numărul de zile aplicată la calcularea dobânzii la un credit, conform căreia dobânda este calculată pentru numărul efectiv de zile calendaristice în care se derulează creditul, pe baza unui an de 360 de zile. Această convenție privind numărul de zile se aplică în cadrul operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului.

Număr internațional de identificare a valorilor mobiliare (ISIN) [International Securities Identification Number (ISIN)]: un cod internațional de identificare atribuit valorilor mobiliare emise pe piețele financiare.

Obligațiune cu cupon zero (zero coupon bond): o valoare mobiliară care generează un singur flux de numerar pe toată durata sa de viață. În sensul prezentului document, obligațiunile cu cupon zero includ valori mobiliare emise cu discont și valori mobiliare cu un singur cupon la scadență. Obligațiunea Strip (divizibilă) este un tip special de obligațiune cu cupon zero.

Obligațiune Strip (divizibilă) [Strip (separate trading of interest and principal)]: o obligațiune cu cupon zero creată pentru a putea tranzacționa separat creanțele privind anumite fluxuri de numerar aferente unei valori mobiliare și principalul aceluiași instrument.

Operațiune de ajustare (fine-tuning operation): o operațiune de piață monetară (operațiune de open market) efectuată în mod neregulat de Eurosistem în principal pentru a face față fluctuațiilor neașteptate de lichidități pe piață.

Operațiune structurală (structural operation): o operațiune de piață monetară (operațiune de open market) efectuată de Eurosistem în principal pentru a ajusta poziția structurală a lichidităților sectorului financiar față de Eurosistem.

Operațiune repo (repo operation): o tranzacție reversibile în vederea furnizării de lichidități pe baza unui contract de report (repo).

Operațiune de piață monetară (operațiune de open market) (open market operation): o operațiune executată pe piața financiară la inițiativa băncii centrale. În funcție de obiectivele, periodicitatea și procedurile lor, operațiunile de piață monetară (operațiune de open market) ale Eurosistemului pot fi clasificate în patru categorii: operațiuni principale de refinanțare, operațiuni de refinanțare pe termen mai lung, operațiuni de ajustare și operațiuni structurale. În ceea ce privește instrumentele utilizate, tranzacțiile reversibile sunt principalele operațiuni de piață monetară (operațiuni de open market) ale Eurosistemului și pot fi folosite în toate cele patru categorii de operațiuni. În afară de aceasta, emiterea de certificate de depozit și tranzacțiile simple sunt disponibile pentru operațiunile structurale, în timp ce tranzacțiile simple, operațiunile de swap valutar și atragerea de depozite la termen sunt disponibile pentru operațiunile de ajustare.

Operațiune de refinanțare pe termen mai lung (longer-term refinancing operation): o operațiune de piață monetară (operațiune de open market) pe care Eurosistemul o execută la intervale regulate, sub forma unei tranzacții reversibile. Operațiunile de refinanțare pe termen mai lung se efectuează prin licitații standard lunare și au, în general, o scadență de trei luni.

Operațiune principală de refinanțare (main refinancing operation): o operațiune de piață monetară (operațiune de open market) pe care Eurosistemul o execută la intervale regulate, sub forma unei tranzacții reversibile. Operațiunile principale de refinanțare se efectuează prin licitații standard săptămânale și au, în general, o scadență de o săptămână.

Ora BCE (ECB time): ora zonei în care se află sediul BCE.

Partener contractual (counterparty): cealaltă parte în cadrul unei tranzacții financiare (de exemplu, într-o tranzacție cu banca centrală).

Perioadă de aplicare (maintenance period): perioada pentru care se calculează îndeplinirea cerințelor de constituire a rezervelor minime obligatorii. BCE publică un calendar al perioadelor de aplicare cu cel puțin trei luni înainte de începutul fiecărui an. Perioadele de aplicare încep în ziua decontării primei operațiuni principale de refinanțare care urmează reuniunii Consiliului guvernatorilor în care a avut loc conform ordinii de zi evaluarea lunară a conduitei politicii monetare. Aceste perioade se încheie, în mod normal, în ziua anterioară zilei similare de decontare din luna următoare. În circumstanțe excepționale, calendarul publicat poate fi modificat în funcție de, printre altele, schimbări aduse ordinii de zi a reuniunilor Consiliului guvernatorilor.

Preț de cumpărare (purchase price): prețul la care activele cumpărate sunt vândute sau urmează să fie vândute de vânzător cumpărătorului.

Preț de răscumpărare (repurchase price): prețul la care cumpărătorul este obligat să revândă vânzătorului activele dintr-o tranzacție efectuată în cadrul unui contract de report (repo). Prețul de răscumpărare este egal cu suma dintre prețul de cumpărare și diferența de preț corespunzătoare dobânzii aferente lichidității acordate pe durata operațiunii.

Procedură bilaterală (bilateral procedure): o procedură prin care banca centrală lucrează direct cu unul sau câțiva parteneri contractuali, fără a folosi proceduri de licitație. Procedurile bilaterale includ operațiuni executate prin intermediului burselor de valori sau al agenților de piață.

Procedură de licitație (tender procedure): o procedură în care banca centrală furnizează lichidități pe piață sau retrage lichidități de pe piață pe baza ofertelor prezentate de parteneri contractuali aflați în concurență. Cele mai competitive oferte se onorează cu prioritate până la epuizarea sumei totale de lichidități de furnizat sau de retras de către banca centrală.

Procent minim de alocare (minimum allotment ratio): procentul minim de oferte, la rata dobânzii marginale, onorate în cadrul unei licitații. Eurosistemul poate hotărî să aplice un procent minim de alocare în operațiunile sale de licitație.

Mecanism de determinare a valorii medii (averaging provision): un mecanism care permite partenerilor contractuali să își îndeplinească obligațiile de constituire a rezervelor pe baza valorii medii a rezervelor constituite în cursul perioadei de aplicare. Acest mecanism contribuie la stabilizarea ratelor dobânzilor pe piața monetară, oferind instituțiilor un stimulent în vederea reducerii efectelor fluctuațiilor temporare de lichidități. Regimul rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului permite stabilirea unei valori medii a rezervelor.

Prag de declanșare (trigger point): un nivel prestabilit al valorii lichidităților furnizate la care se transmite un apel în marjă.

Puncte swap (swap point): diferența dintre cursul de schimb aferent tranzacției la termen și cursul de schimb aferent tranzacției la vedere în cadrul unui swap valutar.

Rată a rezervelor (reserve ratio): rata definită de banca centrală pentru fiecare categorie de posturi din bilanț incluse în baza de calcul a rezervelor. Ratele se utilizează la calcularea obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii.

Rată a dobânzii marginale (marginal interest rate): rata dobânzii la care se epuizează suma totală de alocat prin licitație.

Rată maximă a ofertei (maximum bid rate): limita superioară a ratei dobânzii la care partenerii contractuali pot depune oferte în licitațiile la rată variabilă. Ofertele la o rată mai mare decât rata maximă a ofertei anunțată de BCE sunt excluse.

Rată minimă a ofertei (minimum bid rate): limita inferioară a ratelor dobânzilor la care partenerii contractuali pot depune oferte în licitațiile la rată variabilă.

Obligația de constituire a rezervelor minime (reserve requirement): obligația instituțiilor de a deține rezerve la banca centrală. Conform regimului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului, rezervele minime obligatorii ale unei instituții de credit se calculează prin înmulțirea ratei rezervelor pentru fiecare categorie de posturi din baza de calcul a rezervelor cu valoarea posturilor în cauză din bilanțul instituției. În afară de aceasta, instituțiilor li se permite să aplice o deducere forfetară din rezervele constituite.

Risc de insolvabilitate (solvency risk): riscul de pierderi determinat de falimentului emitentului unui activ financiar sau de insolvabilitatea partenerului contractual.

Scadență reziduală (residual maturity): intervalul de timp rămas până la data scadenței unui titlu de creanță.

Închiderea zilei (end-of-day): momentul într-o zi lucrătoare (după închiderea sistemului TARGET) în care plățile procesate în sistemul TARGET se finalizează pentru ziua în cauză.

Sistem bancar corespondent (corresponding banking): mecanismul în cadrul căruia o instituție de credit furnizează altei instituții de credit servicii de plăți și alte servicii. Plățile efectuate prin intermediul corespondenților bancari se efectuează adeseori prin conturile reciproce (conturile nostro și loro), la care sunt atașate linii de credit permanente. Serviciile bancare corespondente sunt oferite în principal la nivel transfrontalier, dar se referă și la relații de reprezentare în anumite contexte naționale. Cont loro este termenul utilizat de un corespondent pentru a descrie un cont deschis în numele unei instituții de credit străine; instituția de credit străină consideră acest cont ca fiind cont nostro.

Sistem de garanții de tip pooling (collateral pooling system): un sistem al băncii centrale de gestionare a garanțiilor, în cadrul căruia partenerii contractuali deschid un cont de depozitare în comun a activelor cu care își garantează tranzacțiile cu banca centrală. Într-un sistem de tip pooling, spre deosebire de un sistem de tip earmarking, activele suport nu sunt identificate și afectate unor tranzacții individuale.

Sistem de tip pooling (pooling system): a se vedea sistem de garanții de tip pooling.

Sistem de tip earmarking (earmarking system): un sistem al băncilor centrale de gestionare a garanțiilor, în care lichiditățile se furnizează pe baza activelor identificate și afectate fiecărei tranzacții.

Sistem de decontare a valorilor mobiliare (SSS) [securities settlement system (SSS)]: un sistem care permite păstrarea și transferul valorilor mobiliare sau al altor active financiare, fie fără plată (FOP, free of payment), fie contra plată (principiul livrare contra plată).

Sistem de decontare pe bază brută (gross settlement system): un sistem de transfer în care decontarea fondurilor sau transferul valorilor mobiliare are loc instrucțiune cu instrucțiune.

Sistem de înregistrare în cont (sub formă dematerializată) (book-entry system): un sistem înregistrare contabilă care permite transferul valorilor mobiliare și al altor active financiare fără mișcarea fizică a unor documentelor de hârtie sau a certificatelor (de exemplu, transferul electronic al valorilor mobiliare). A se vedea și dematerializare.

Principiul livrare-contra-plată (LCP) [delivery versus payment (DVP)]: un mecanism în cadrul unui sistem de decontare prin schimb contra valoare care asigură efectuarea transferului final al activelor (valori mobiliare și alte instrumente financiare) dacă și numai dacă se realizează transferul final al altui activ (sau al altor active).

Sistem RTGS (decontare pe bază brută în timp real) [RTGS (real-time gross settlement]: un sistem de decontare în care procesarea și decontarea au loc ordin cu ordin (fără compensare (netting)) în timp real (continuu). A se vedea și sistem TARGET.

Sistem TARGET (Sistem transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real) [TARGET (Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer)]: un sistem de decontare pe bază brută în timp real pentru euro. Este un sistem descentralizat format din 15 sisteme RTGS naționale, mecanismul de plăți al BCE și mecanismul de interconectare (Interlinking mechanism).

Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) [European System of Central Banks (ESCB)]: se referă la Banca Centrală Europeană (BCE) și la băncile centrale naționale ale statelor membre ale UE. A se nota că băncile centrale naționale ale statelor membre care nu au adoptat moneda unică în conformitate cu Tratatul își păstrează competențele în domeniul politicii monetare în conformitate cu legislația națională și, prin urmare, nu sunt implicate în realizarea politicii monetare a Eurosistemului.

Stat membru (Member State): se referă în prezentul document la un stat membru al UE care a adoptat moneda unică în conformitate cu Tratatul.

Suma minimă de alocat (minimum allotment amount): limita inferioară a sumei care se alocă partenerilor contractuali individuali în cadrul unei licitații. Eurosistemul poate hotărî să aloce în cadrul licitațiilor sale o sumă minimă fiecărui partener contractual.

Swap valutar (foreign exchange swap): cumpărarea/vânzarea la vedere (spot) simultană cu vânzarea/cumpărarea la termen (forward) a unei valute contra altei valute. Eurosistemul execută operațiuni de piață monetară (operațiuni de open market) sub formă de swap valutar prin care băncile centrale naționale (sau BCE) cumpără (sau vând) euro la vedere contra unei valute străine și totodată îl revând (sau răscumpără) simultan în cadrul unei tranzacții la termen.

Transfer final (final transfer): un transfer irevocabil și necondiționat care are ca efect stingerea obligației de a efectua transferul.

Tranșă de scadență (maturity bucket): o clasă de titluri de creanță din cadrul unei categorii de lichidități a activelor de tip 1 sau din cadrul unei categorii de lichidități a activelor de tip 2, a căror scadență reziduală se încadrează într-un anumit interval de timp, de exemplu tranșa de scadență trei-cinci ani.

Tranzacție reversibilă (reverse transaction): o operațiune prin care banca centrală națională cumpără sau vinde active în cadrul unui contract de report (repo) sau efectuează operațiuni de creditare pe bază de garanție.

Tranzacție simplă (outright transaction): o tranzacție prin care banca centrală cumpără sau vinde active pe piață în mod definitiv (la vedere sau la termen).

Tratat (Treaty): Tratatul de instituire a Comunității Europene. Este adeseori numit «Tratatul de la Roma», astfel cum a fost modificat.

Țări SEE (Spațiul Economic European) [EEA (European Economic Area) countries]: statele membre ale UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Zi lucrătoare pentru BCN (NCB business day): orice zi în care banca centrală națională a unui stat membru este deschisă în scopul realizării operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului. În unele state membre, sucursalele băncii centrale naționale pot fi închise în zile lucrătoare pentru BCN din cauza zilelor nelucrătoare locale sau regionale. În aceste cazuri, banca centrală națională în cauză este responsabilă de informarea în avans a partenerilor contractuali cu privire la măsurile care trebuie luate în cazul tranzacțiilor ce implică sucursalele respective.

Zi lucrătoare pentru Eurosistem (Eurosystem business day): orice zi în care BCE și cel puțin o bancă centrală națională sunt deschise în scopul desfășurării operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului.

Zona euro (Euro area): zona care cuprinde statele membre ale UE care au adoptat moneda euro ca monedă unică în conformitate cu Tratatul și în care se derulează o politică monetară unică sub responsabilitatea Consiliului guvernatorilor BCE.