EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52017HB0027

Recomandarea Băncii Centrale Europene din 8 septembrie 2017 către Consiliul Uniunii Europene cu privire la auditorii externi ai Národná banka Slovenska (BCE/2017/27)

OJ C 310, 19.9.2017, p. 1–1 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

19.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 310/1


RECOMANDAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 8 septembrie 2017

către Consiliul Uniunii Europene cu privire la auditorii externi ai Národná banka Slovenska

(BCE/2017/27)

(2017/C 310/01)

CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolul 27.1,

întrucât:

(1)

Auditul conturilor Băncii Centrale Europene (BCE) și ale băncilor centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro este efectuat de auditori externi independenți recomandați de Consiliul guvernatorilor BCE și aprobați de Consiliul Uniunii Europene.

(2)

Mandatul actualilor auditori externi ai Národná banka Slovenska, Ernst & Young Slovakia, spol. s r.o., a încetat după efectuarea auditului aferent exercițiului financiar 2016. Prin urmare, este necesară desemnarea unor auditori externi începând cu exercițiul financiar 2017.

(3)

Národná banka Slovenska a selectat Deloitte Audit s.r.o. drept auditor extern pentru exercițiile financiare 2017-2020, cu opțiunea de a extinde acest mandat la exercițiile financiare 2021-2023,

ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE:

Se recomandă desemnarea Deloitte Audit s.r.o. drept auditor extern al Národná banka Slovenska pentru exercițiile financiare 2017-2020, cu opțiunea de a extinde acest mandat la exercițiile financiare 2021-2023.

Adoptată la Frankfurt pe Main, 8 septembrie 2017.

Președintele BCE

Mario DRAGHI


Top